Contractul educațional semnat de părinți la școală nu afectează exercitarea drepturilor părintești, avertizează Ministerul Educației, care combate o informație apărută pe grupul Federației Părinților: Autoritatea tutelară aparține părinților

13.399 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației transmite că informația potrivit căreia tutela copiilor ar fi luată de școală dacă părinții semnează contractul educațional la început de ciclu este falsă. Informația falsă a apărut marți pe grupul de Facebook al Federației Naționale a Părinților (FNP) – Edupart.
  • UPDATE Miercuri seara, Federația Părinților a transmis redacției Edupedu.ro un drept la replică.

Semnarea contractului educațional NU afectează exercitarea drepturilor părintești! Această afirmație nu îi aparține ministrului educației! Informația a apărut pe rețele sociale și nu provine din surse oficiale”, scriu reprezentanții Ministerului Educației într-un avertisment pe Facebook.

Conform ROFUIP, unitățile de învățământ încheie cu părinții sau reprezentanții legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților, conform prevederilor legale în vigoare.

Prin hotărâre a consiliului de administrație, la contractul educațional pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcție de specificul fiecărei unități și după consultarea consiliului reprezentativ al părinților/ reprezentanților legali, prin act adițional semnat de ambele părți”, mai continuă Ministerul Educației în postare.

Informația falsă potrivit căreia tutela copiilor ar fi luată de școală dacă părinții semnează contractul educațional cu școlile a apărut marți, 10 septembrie, și pe grupul de Facebook al Federației Naționale a Părinților (FNP) – Edupart.

Foto: captură Facebook.com

Postarea, care nu era marți combătută de reprezentanții conducerii Federației Naționale Părinților până să fie ștearsă, menționa că ministra Ligia Deca ar fi declarat că „pe perioada contractului educațional, autoritatea tutelară asupra elevului nu mai aparține părinților”, fără să menționeze sursa sau unde a fost făcută această declarație.

Citește și:
Amenzi pentru părinții și directorii de școală care refuză să semneze contractul educațional, între 1.000 și 5.000 de lei / Directorii de școală pot să plătească amenda sau să presteze muncă în folosul comunității – ROFUIP 2024


3 comments
  1. Cine este ”pelican” inghite tot ce i se spune, cine este ” analfabet functional” nu stie ,nu intelege ce citeste, cine este un om stie sa judece pentru el si familia lui.

  2. Nicio grija! Oamenii sanatosi mintal nu pun botul la toate tampeniile. Astia care nu vor sa semneze sunt aia care ziceau ca le ia Firea copiii. N-ai cu cine. Si va dati seama sa predai plozilor astora cand parintii sunt asa de prosti??

    1. Oamenii sanatosi la cap ,citesc legea ,nu merg cu ochii inchisi si semneaza ca primarul.
      „Legea Firea” , 156/2023 va poate afecta inclusiv pe dvs.
      Dar de ..🤷‍♀️ ,e mai bine sa semnam cu ochii inchisi ,nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele 36 de săptămâni din structura anului școlar 2024-2025 rămân 29.2, semnalează profesoara Irina Căpățînă: Pe celelalte le-au înghițit, pe rând, Școala Altfel, Săptămâna Verde, două rânduri de simulări, bacalaureatul în timpul cursurilor, sărbători laice și religioase, punți și poduri unde și când s-a putut

Profesoara Irina Căpățână a scris pe pagina de socializare câte săptămâni are, de fapt, anul școlar 2024-2025, după simulări și zile libere: „În 20 iunie, deși calendarul ministerului anunțase 36 de…
Vezi articolul

VIDEO Ligia Deca, la deschiderea anul universitar de la Universitatea de Muzică din București: Mulți artiști au pornit de la condiții precare, dar au avut șansa să fie descoperiți și sprijiniți. Trebuie să găsim mecanisme în acest sens

Ministra Educației, Ligia Deca, deschide anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), marți, la ora 12. Edupedu.ro transmite LIVE TEXT declarațiile acesteia. Fii parte din schimbare. Redirecționează…
Vezi articolul

Răspunderea pasată în cazul eliminării autorizației ISU dintre condițiile de acreditare a școlilor. Șeful ARACIP: Cred că ar trebui ca lumea să facă presiune pe ISU să închidă școlile, grădinițele, after-schoolurile fără autorizații

„Cred că ar trebui ca lumea să facă presiune nu pe ARACIP, ci pe ISU să închidă spațiile” fără aviz de securitate la incendiu. Declarația a fost făcută pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

Calendarul de preadmitere la studiile de licență și master 2022, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș: Înscrieri până pe 31 mai la studii de licență și 24 mai pentru studii de masterat (P)

Încep curând înscrierile pentru Preadmitere la UMFST „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Înscrierea candidaților se va face exclusiv pe platforma de înscriere on-line dedicată Preadmiterii 2022 accesând pagina admitere@UMFST. Perioada…
Vezi articolul