Controale sistematice de joi, în școli, pentru verificarea respectării regulilor de prevenție anti-SARS-CoV-2, anunță Inspectoratul Școlar Timiș

910 vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Vor avea loc controale sistematice în școli, începând de joi, pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile sanitare în pauze și în timpul orelor, după cum a anunțat Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, informează Agerpres. Acesta a subliniat că „respectarea strictă a regulilor este prioritate zero în învăţământ şi este decisivă în aceste momente”.

„Inspectoratul Şcolar împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi cu Poliţia Timiş, prin Biroul de Siguranţă Şcolară, va începe, de joi, controale sistematice în unităţile de învăţământ, pentru a verifica modul în care se respectă circuitele, regulile, în pauze şi în timpul orelor, pentru că este foarte important ca în această perioadă să fie respectate regulile în comunităţi”, după cum a declarat Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu.

El a precizat că miercuri sunt înregistrate 880 de cazuri de elevi infectaţi cu SARS-CoV-2, 318 angajaţi din sistem, iar 649 de clase îşi desfăşoară cursurile online. Din totalul celor peste 90.000 de elevi din judeţ, 13.686 sunt acum în sistem online, la care se adaugă cei 385 de elevi care au motivări pentru a urma şcoala online.

Astfel, în total sunt 14.071 de elevi în online, ceea ce reprezintă 14,03% din numărul total al elevilor din sistemul preuniversitar judeţean, potrivit lui Marin Popescu.

Şeful IŞJ Timiş a adăugat că în această săptămână au fost distribuite unităţilor de învăţământ 13.000 de teste rapide, în timp ce 5.000 sunt deja trimise prin curierat şi au mai fost solicitate alte 10.000 de teste, mai precizează sursa citată.

Marin Popescu a spus că situaţia infrastructurii de medicină şcolară a rămas neschimbată faţă de anul trecut şi că autorităţile locale nu s-au implicat să îmbunătăţească reţeaua, în acest sens.

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Preocuparea principală a directorilor este examenul. Treceți clasele problemă în online și amânați examenul pe primăvara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

George Purcaru, FSLI, despre plata profesorilor de la examenele naționale: Ne-am exprimat nemulțumirea pe această temă, pentru că noi am cerut cel puțin actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume. Plata se păstrează la nivelul anului 2024, din cauza ordonanței trenuleț

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, a declarat pentru Radio România Actualități că plata profesorilor care asistă și corectează lucrările de la examenele naționale „se păstrează la…
Vezi articolul

Decizia privind deschiderea școlilor trebuie descentralizată. În rural, unde sunt mai puțini elevi la clasă, lecțiile se vor desfășura la școală – președintele Federației Părinților, după întâlnirea cu reprezentanții ministerelor Educației și Sănătății

Odată cu deschiderea școlilor în toamnă, atât instituțiile statului, la nivel central și local, cât și familiile, părinții și elevii vor trebui să împartă responsabilitatea unor reguli de prevenire a…
Vezi articolul

Dezbatere aprinsă Ecaterina Andronescu-Oana Moraru. Ministrul vrea ca profesorii să treacă din nou în universități, pentru reîmprospătarea cunoștințelor / Moraru: Inspectorii școlari, metodiștii fac parte din nomenclatura de partid. Sper că în mandatul al IV-lea salvați niște aparențe

Copiii trebuie să poată fi din nou lăsați repetenți începând din clasa I, iar profesorii trebuie să treacă în procesul de formare “din nou în universități” pentru “reîmprospătarea cunoștințelor”, a…
Vezi articolul

Probleme cu salarizarea angajaților din creșele nearondate grădinițelor. Indemnizația de hrană și voucherele de vacanță nu se mai acordă angajaților, semnalează sindicatele din Învățământ

Angajații din creșele nearondate grădinițelor nu mai primesc indemnizația de hrană și voucherele de vacanță, după cum se arată în buletinul informativ al FSLI. Potrivit sursei citate, Federația Sindicatelor Libere din…
Vezi articolul