Control al ISJ Buzău la Colegiul Hasdeu, la aproape 3 săptămâni de la demisia directoarei, care acuză presiuni din partea ISJ pentru a acorda ore unei profesoare “incapabilă să susțină ore”: Înțelegem nemulțumirea părinților și vrem să rezolvăm situația, spune inspectorul adjunct Dan Popescu

10.425 de vizualizări
Foto: Facebook.com/Daniela Palcau
Mai mulți inspectori școlari au mers în control la Colegiul Hasdeu joi, 18 aprilie, la aproape 3 săptămâni de când directoarea Virginia Tănăsescu și-a dat demisia. Inspectorul școlar adjunct spune că ISJ înțelege nemulțumirea părinților și “vrea să rezolve situația”. Amintim, demisia a venit pentru că “am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii”, spunea directoarea care acuză inspectoratul școlar de presiuni și ilegalități pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele”. Profesorii, elevii și părinții din liceu și-au manifestat public susținerea față de directoarea demisionară și au trimis memorii la Inspectorat. Între timp, profesoara de limba română și-a depus dosar de transfer pentru a preda la altă școală.
  • Vineri dimineață, 19 aprilie, a avut loc ședința în care se distribuie posturilor în urma dosarelor de pretransfer, potrivit anunțului de pe site-ul ISJ.

Inspectorul adjunct, Dan Popescu, a făcut parte din echipa care a fost în control, joi la Colegiul Hasdeu din Buzău, la aproape 3 săptămâni după ce directoarea Colegiului și-a dat demisia, acuzând presiuni din partea conducerii ISJ de a-i da ore în plus peste normă unei profesoare de limba română care e “incapabilă să susțină orele”, susțin directoarea demisionară, părinții și elevii Colegiului.

În tot acest timp, sute de părinți ce au copii care învață la Colegiul Hasdeu au depus un memoriu la Inspectorat, iar profesorii au emis public de asemenea, susținerea față de directoarea Tănăsescu. Joi, 18 aprilie, și Alianța Părinților din județul Buzău, a transmis Inspectoratului un memoriu prin care “solicită instituțiilor competente să găsească soluțiile optime pentru asigurarea unui învățământ de calitate”.

Inspectorul adjunct Dan Popescu a spus că inspectoratul vrea să rezolve problema și a lăsat de înțeles că ar putea fi un control la clasa profesoarei de limbă română acuzată că ar fi “incapabilă să susțină orele”, în caz că va continua să facă aceleași greșeli, potrivit unei declarații făcute pentru SansaNews.ro.

Inspectorul adjunct Dan Popescu: “Înțelegem nemulțumirea părinților și e normal să luăm atitudine când astfel de lucruri se întâmplă. Inspectoratul școlar își dorește să rezolve problema. ISJ nu poate face acest lucru singur, ci cu ajutorul conducerii Colegiului. Doamna profesor este titularul Colegiul Hasdeu. Dânsa și-a exprimat dorința de a merge către alte instituții de învătământ. Doamna poate să meargă de la 1 septembrie 2024 la altă unitate.

Reporter: Dar anul acesta ca rămâne să predea aici..

Inspectorul adjunct Dan Popescu: Până atunci, rămâne de văzut în ce condiții. Nici nu știm dacă vine mâine (n. red vineri, 19 aprilie). Noi o asteptăm pentru că are depus un dosar de pretransfer.

Reporter: Dacă va reveni la Colegiul Hasdeu acum și continua să facă aceleași greșeli de predare..

Inspectorul adjunct Dan Popescu: Inspectoratul împreună cu comisia de mobilitate și de evaluare din Colegiu va face ceea ce este legal – o evaluare la oră”.

Amintim, în ședința de vineri, 19 aprilie, inspectoratul școlar repartizează posturile pentru profesorii cu dosare de pretransfer. Deocamdată rezultatele nu au fost anunțate, potrivit site-ului ISJ Buzău.

Memoriul integral trimis de Aliana Părinților din Buzău, către ISJ, pe 18 aprilie

“Alianța Părinților Buzau a luat la cunoștință despre evenimentele succedate în cadrul Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hasdeu, evenimente ce pun în pericol echilibrul și stabilitatea mediului de studiu din cadrul colegiului, care se doreste a fi un spațiu sigur în care elevii învață să se elibereze de prejudecăți, de teama de a greși, de frica de a-și susține opiniile. Ministerul Educației, prin reprezentanții la nivel județean din cadrul inspectoratelor școlare, este mandatat să asigure un climat optim de studiu tuturor elevilor din România.

Conform principiilor pe care le apără, Alianța Părinților se alătură demersului profesorilor, părinților si elevilor Colegiului Național “B. P. Hasdeu” și solicita instituțiilor competente să găsească soluțiile optime pentru asigurarea unui învățământ de calitate. De asemenea, Alianța Părinților insistă asupra respectării demnității elevului, ce a fost încălcată prin limbajul nepotrivit folosit de către cei care au responsabilitatea de a educa în cadrul unei instituții de învățământ”, scrie în memoriul trimis joi, 18 aprilie Inspectoratului școlar.

Edupedu.ro a cerut un punct de vedere al Ministerului Educației în acest caz. Când îl vom primi îl vom publica.

Informații de context

Directoarea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Virginia Mîndruță, și-a dat demisia săptămâna trecută. Gestul vine pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului, care semnalează mai multe probleme la orele susținute de o profesoară de limba română.

Directoarea spune despre aceasta că a intrat pe catedra de Limba română într-un mod „care nu este conform cu mișcarea personalului didactic” și a explicat cum a fost chemată la inspectorat pentru a îi admite o cerere de completare a normei didactice a profesoarei, cerere care fusese depusă în afara calendarului de mobilitate și, conform regulilor, respinsă de directoare. „Speram să fie ce a fost în trecut, să nu fie repetabil și s-a dovedit a nu fi așa”, spune directoarea. „Este incapabilă să susțină orele” și îi insultă pe elevi la clasă, mai precizează cadrul didactic care și-a dat demisia din funcție pentru că „am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii”.

Edupedu.ro a încercat să o contacteze telefonic și prin mesaje pe profesoara în cauză, dar nu am primit răspuns.

Vineri, 5 aprilie, zeci de elevi au venit la școală cu flori și au scris o petiție în care o roagă pe directoarea Virginia Mândruță să nu demisioneze.

Șefa Inspectoratului școlar județean Buzău, Daniela Palcău, membră PSD, candidată la alegerile pentru Senat în 2020, a spus pentru Edupedu.ro că nu știe exact motivul demisiei directoarei Colegiului B.P. Hasdeu.

„Nu am reușit să stau de vorbă cu doamna director. Demisia doamna depus-o pe data de 3 aprilie, nu a precizat care sunt motivele. Motivul pentru care doamna și-a dat demisia, personal, nu îl cunosc. Doamna nu a venit să prezinte personal această demisie. Am găsit documentul la mapă. Urmează să am o discuție cu dumneaei luni, pentru a vedea care este motivul și bineînțeles, cu siguranță, dacă este motiv personal, o să aștept conform legii cele 45 de zile, conform codului muncii”. Până la ora 17:30, luni, 8 aprilie, șefa ISJ nu a solicitat directoarei colegiului să vină la Inspectorat pentru a sta de vorbă.

Între timp, profesoara de limba română, care ar fi fost impusă directoarei de către șefa ISJ Buzău, a depus la Inspectorat un dosar pentru a se muta din Colegiul B.P. Hasdeu.

Sute de părinți de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus pe 12 aprilie la Inspectoratul școlar un memoriu prin care o susțin pe directoarea Virginia Mîndruţă Tănăsescu: “Suntem nevoiţi să semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ atât asupra procesului educativ din școala noastră dar și a imaginii învățământului buzoian”, scriu părinții în memoriu.

La rândul lor, și profesorii de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău au avut mesaj de susținere pentru directoarea demisionară Mîndruță și semnal de alarmă față de „atitudinea neprincipială” a Inspectoratului școlar: Nu putem și nu vrem să ne creștem elevii în cultura rușinii, a compromisului, a nonvalorii, a fricii.

Citește și:

Sute de părinți ai elevilor de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus un memoriu la Inspectoratul școlar, în care o susțin pe directoarea care a demisionat pe fondul unor presiuni de la ISJ: Semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ asupra procesului educativ
Profesorii de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, mesaj de susținere pentru directoarea demisionară Mîndruță și semnal de alarmă față de „atitudinea neprincipială” a Inspectoratului școlar: Nu putem și nu vrem să ne creștem elevii în cultura rușinii, a compromisului, a nonvalorii, a fricii
Am demisionat pentru că am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii, spune Virginia Mîndruță, directoarea Colegiului Național Hasdeu din Buzău / Aceasta acuză inspectoratul școlar de presiuni și ilegalități pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele” / Șefa ISJ, Daniela Palcău, neagă acuzațiile: Inspectoratul nu impune un profesor

9 comments
  1. Am postat un comentariu aseară care se pare că a deranjat din moment ce nu a fost publicat!
    Foarte urât din partea voastră, Edupedu!

  2. Eu m-am lamurit cu inspecții, controale de la ISJ!
    Sunt create să ,,albească” grupuri de interese, să confirme legalități dubioase! De multe ori, directorii (cei susținuți) le cheamă, ca să rămână in analele școlii ce grozavi, ce corecți, ce înțelegători au fost ei! Să rămână laude, nu ororile pe care le-au făcut prin școli!
    Aici s-a ajuns!

  3. Buna ziua ! F grav ce se intimpla in Scoli….pt .ca se ajung in fuctia de Dr.si cred ca este Institutia lor …a directorilor.Fac APEL aici la Ministerul Educatie a nustiu cata oara ….pt .ce mi sa intamplat mie ca fochist dupa 14 ani sa fiu data afara si sa merg in instanta ca castig 5 dosare …dupa care am fost din nou integrată si la o zi de munca sa ma trezec ca sa facut CA.in Scoala si urma sa fiu din nou concediat fara motiv intemeiat….am facut adrese peste adrese si la Dvs.d-,na Ministra de la educatie si va urma inca o PLINGERE LA acest minister….dupa rasp.care mi a fost dat de ISJ GALATI .Eu am specificat in plinge4ea facuta si de HARTUIREA mea la locul de munca si multe altele dintrecare si DR.SC.PROF.ROMANA nu isi tine orele cu zilele cu sptamanile si nu este la prog.dumneaei in Sc.care o conduce si are atatea de facut …Din nou TRAG UN SEMNAL DE ALARMA PT.CE SE PETRECE LA SCOALA VINATORI GALATI…..DOAMNA MINISTRA imi asum si va rog sa venti in CONTORL…U

  4. ISJ Buzău acționează doar la interes politic. Când nu le zic șefii lor din partid ce să facă, mimează o acțiune de control.
    Ați distrus țara asta cu politicul vostru plin de interese de 2 lei.

  5. Profesoarei in cauza i-ati cerut punctul de vedere?
    Inseamna ca ceea ce faceti dvs nu este presa, ci doar incarcare a unor diferite articole pe un blog.
    Vad ca este o campanie sustinuta impotriva acestei doamne profesoare din deja numarul mare de articole pe marginea subiectului.

  6. Cu 2 licente la Spiru Haret nici in autobuz nu l-as lasa sa faca control pe domnul inspector scolar adjunct. Si va spun asta in calitate de posesor de diploma la Spiru Haret!

    1. Sunteti sigur ca este absolvent de Spiru Haret?

      Cei care l -au numit inspector pe un tovaras absolvent de Privata sunt mai vinovati decat El….din pacate politicul dicteaza….

  7. Vii tu, inspector general adjunct, dublu licențiat la Spiru Haret sa controlezi? Apropo la Educație fizica tot pe calculator se dădeau examenele la Spiru Haret? Spun asta în cunoștință de cauza, având și eu diploma de licență la Spiru Haret, doar ca nu o folosesc în profesia pe care o am!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like