Copiii de la o grădiniță din Piatra-Neamț au cursuri online, de azi, a decis inspectoratul școlar, după ce o porțiune de tavan din vechea clădire s-a prăbușit / Șeful ISJ: Sperăm ca zilele viitoare să fie finalizată recepţia lucrărilor la Şcoala Gimnazială, iar copiii să se întoarcă aici, pentru cursuri

215 vizualizări
Foto: Adrian Niță Facebook
Cinci grupe de copii de la Grădiniţa „Daniela Cuciuc” din Piatra-Neamţ învață online de luni, 8 decembrie, a decis Inspectoratul Școlar Județean, după ce o porţiune din tavanul unei clase s-a prăbuşit la finalul orelor, vineri. Incidentul s-a petrecut în corpul de clădire al Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu”, unde preşcolarii învăţau temporar. Primarul Adrian Niță spune că în curând vor fi gata lucrările la Şcoala Gimnazială „Daniela Cuciuc” ar fi trebuit finalizate până la începerea anului şcolar curent.

„Am luat decizia ca toate cele cinci grupe să desfăşoare cursuri online ca măsură de precauţie. Sperăm ca zilele viitoare să fie finalizată recepţia lucrărilor la Şcoala Gimnazială ‘Daniela Cuciuc’, iar copiii să se întoarcă aici, pentru cursuri”, a precizat pentru Agerpres Ionuţ Ciocoiu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ.

Primarul orașului Piatra-Neamț, Adrian Niță spune că lucrările la noua școală sunt finalizate și copiii de grădiniță vor putea învăța acolo, temporar.

„Vineri, la căminul Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu”, unde sunt relocați temporar preșcolarii, s-a desprins o bucată de tencuială de pe tavan. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar pot doar să-mi imaginez spaima copiilor, a părinților și a cadrelor didactice. Nimeni nu ar trebui să treacă prin astfel de momente. Săptămâna trecută am depus toate documentele la Inspectoratul de Stat în Construcții, iar vineri am primit adeverința pentru recepția finală. Recepția se face luni, 8 decembrie, un pas esențial pentru mutarea copiilor înapoi în școala modernizată. După recepție urmează avizarea finală, iar toate actele sunt pregătite — facem tot ce ține de noi pentru ca această etapă să se încheie cât mai repede.

Până atunci, Consiliul de Administrație al școlii a decis ca elevii și preșcolarii să rămână acasă și să desfășoare cursurile online. Știu că nu este o perioadă ușoară — înseamnă reorganizare pentru părinți, adaptare pentru copii, efort suplimentar pentru profesori”, a spus primarul.

El spune că lucrările ar fi trebuit să fie gata în vară și dă vina pe Guvern care ar fi blocat plățile către constructor.

„La Şcoala Gimnazială ‘Daniela Cuciuc’ lucrările începute în primăvară au mers bine şi ne pregăteam pentru un început de an şcolar fără emoţii. Din păcate, blocarea plăţilor de către Guvern a împins recepţia cu aproape trei luni. Facturi depuse în iunie au fost achitate abia în noiembrie, iar acest lucru a întârziat tot lanţul de proceduri”, a transmis Adrian Niţă, primarul municipiului Piatra-Neamţ.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ În jur de 11.000 de elevi din 14 școli din Capitală intră în online luni și marți. În total, sunt 199 de unități unde activitatea fizică de predare a fost suspendată – Inspectoratul Școlar București

Aproximativ 11.000 de elevi din 14 școli intră astăzi și mâine în sistem online, în Capitală, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar București. Astfel, în total sunt aproximativ 160.000 de…
Vezi articolul

BREAKING Oferta Guvernului după întâlnirea cu sindicatele din educație: Nicio majorare salarială, ci un card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie / Marian Neacșu, singurul condamnat penal din echipa de negocieri cu profesorii a premierului: Condiționalitățile impuse de PNRR nu permit nicio majorare de salarii

Condiționalitățile impuse de PNRR nu ar permite nicio majorare de salarii, de sporuri nu ar putea fi vorba, a susținut Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului. Condamnat definitiv de judecătorii…
Vezi articolul

Răspândirea tulpinii indiene în școlile din Marea Britanie, păstrată sub tăcere de Guvernul Johnson pentru a putea elimina obligativitatea măștilor pentru elevii de gimnaziu, la jumătatea lunii mai – susține Observer

Guvernul Johnson ar fi blocat publicarea datelor referitoare la răspândirea tulpinii indiene în școli, pentru a putea elimina obligativitatea măștilor pentru elevii de gimnaziu, la jumătatea lunii mai, susține publicația…
Vezi articolul

Profesoara Gabriela Sabău, despre birocrația din școli: Încercăm să nu ne plângem, pentru că, dacă devenim tot timpul victima sistemului, nu mai facem nimic / Lucruri irelevante de multe ori, dar trebuie să existe

Profesoara Gabriela Olimpia Sabău a declarat, legat de presiunea birocrației din școli, că, „de multe ori, sunt lucruri irelevante, dar trebuie să existe. Încercăm să nu ne plângem, pentru că…
Vezi articolul

Demisie în bloc a directorilor de la cea mai mare școală din București – Hamburg 195 / Peste 230 de părinți merg în instanță și acuză haos înainte de începerea școlii, fără spații suficiente și program în 3 schimburi „mascat”

Conducerea Școlii Gimnaziale nr. 195 „Hamburg” din Sectorul 3, cea mai mare școală din Capitală, cu peste 2.000 de elevi, și-a dat demisia în bloc, a confirmat pentru Edupedu.ro directoarea…
Vezi articolul

DOCUMENT Cîmpeanu a prezentat Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență care aprobă scenariile de redeschidere a școlilor: În învățământul tehnologic, profesional și postliceal stagiile de practică vor fi cu prezență fizică

Scenariile de redeschidere a școlilor au fost aprobate de CNCSU prin Hotărâre, potrivit ministrului Educației. Cîmpeanu a prezentat în conferința de presă de la Guvern conținutul acestei decizii. Fii parte…
Vezi articolul