Copiii de la școli din Tulcea învață despre ecosistemul Deltei Dunării în Centre de Educație pentru Mediu, posibile prin fonduri europene. Sălile sunt dotate cu table interactive și se organizează acțiuni de ecologizare – FOTO

168 de vizualizări
Foto: Șoala Gimnazială Turcoaia, Facebook.com
Începând din acest an școlar, câteva unităţi de învăţământ din satul Turcoaia şi oraşul Măcin, judeţul Tulcea, beneficiază de centre educaţionale de protecţie a mediului, realizate cu fonduri europene prin Grupul local de pescărie durabilă – Fisheries Local Action Group (FLAG) – Dunărea Veche – braţul Măcin, potrivit Agerpres.
  • Proiectele s-au derulat în perioada vacanţei, dar elevii au venit la şcoală pentru a participa la diferitele activităţi derulate.

Ana Țăranu, coordonatoarea proiectului “Creştem mari – trăim pe malul Dunării”, derulat de Şcoala Gimnazială Turcoaia, a spus că Centrul educaţional de protecţie a mediului are o tablă interactivă, un videoproiector nou, 10 laptopuri, un aparat de fotografiat, cinci microscoape digitale şi accesorii, dar şi mobilierul specific şi materiale pentru ecologizare.

“Ne chinuiam cu un videoproiector şi un ecran, cel puţin la orele mele de engleză. Am căutat manuale interactive şi aduceam multe lucruri de acasă. Şcoala gimnazială Turcoaia nu duce lipsă de tehnologie, dar nu de nivelul acesta. Acum e cu totul altceva. O oră pe o tablă interactivă nu se compară cu una în care copilul citeşte de pe carte”, a declarat aceasta pentru Agerpres.

Ea a mai menționat că proiectul derulat prin FLAG Dunărea Veche – braţul Măcin a fost primul derulat cu fonduri europene de şcoala din Turcoaia şi că doreşte ca toate clasele din unitatea de învăţământ să aibă câte o tablă inteligentă, arată sursa citată.

Foto: Șoala Gimnazială Turcoaia, Facebook.com

“Proiectul acesta a fost doar startul. Mi-ar plăcea ca toate sălile din şcoală să aibă o tablă inteligentă. Vreau să duc elevii în alte şcoli din apropiere şi să le explice altor elevi ce au învăţat din acest proiect, care a fost beneficiul obţinut şi poate şi alţii vor face proiecte”, a mai adăugat Ana Ţăranu.

Elevii şcolii generale din comuna tulceană Turcoaia au fost la şcoală chiar şi în vacanţă şi au participat la ateliere educaţionale derulate în cadrul proiectului.

Ce spun copiii: “Am făcut bannere pentru Ziua Dunării, ni s-au arătat specii de peşti din Dunăre, am învăţat cum să arătăm vârsta peştilor şi am participat şi la acţiuni de ecologizare a unor zone de pe malul Dunării. Nu au găsit prea multe gunoaie”, a declarat unul dintre elevii din comuna Turcoaia care au participat la atelierele din cadrul proiectului.

Rezultatele proiectului – mai puține gunoaie

Coordonatoarea proiectului, Ana Ţăranu, a explicat totodată lipsa deşeurilor rezultată din acţiunile anterioare derulate de unitatea şcolară, dar şi prin faptul că populaţia a început să conştientizeze importanţa păstrării curăţeniei locurilor publice, mai transmite Agerpres.

Potrivit FLAG Dunărea Veche – braţul Măcin, proiectul derulat în şcoala din comuna Turcoaia a avut un buget total de 133.750 de lei. O iniţiativă similară a fost realizată şi la Liceul “Gheorghe Munteanu Murgoci” din oraşul Măcin.

Citește și:
Elevii Liceului Tonitza ar putea începe școala parțial online. O clădire complet renovată în 2016 este nefuncțională – Cultura la Dubă
Un elev are simptome la școală – ce se întâmplă, potrivit noilor reguli anunțate? Protocolul de izolare prevede că elevul va fi preluat de părinți, iar școala nu e obligată să anunțe DSP dacă nu are cabinet medical. Anunțarea situației la 112, doar în cazurile severe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Specialiștii MedLife atrag atenția: Ar trebui reevaluată decizia privind menținerea școlilor deschise până când gradul de ocupare a paturilor în spitale depășește 75% / „Se impune aplicarea de urgenţă a unor măsuri care să ţină cont de particularităţile noii tulpini, precum rata mare de transmitere şi incidenţa crescută în rândul copiilor şi adolescenţilor”

Noul studiu al rețelei de clinici MedLife arată că a identificat alte 274 de suspiciuni de Omicron dintr-un nou lot de 349 de probe analizate prin metoda pre-screening PCR. Potrivit…
Vezi articolul

Exemple de reformă oferite de ministrul Educației: program remedial care ar urma să fie introdus în 2024, dar încă nu are cadru de aplicare, reforme instituționale și premii pentru profesori performanți amânate până în 2025-2026, planurile-cadru reluate după doi ani de întreruperi / Ligia Deca: „Schimbările reale, trainice durează”

„Toată lumea își dorește o schimbare acum, dar, de fapt, schimbările reale, trainice durează” în Educație, a spus ministrul de resort, Ligia Deca, într-un interviu acordat miercuri Pro TV. Ea…
Vezi articolul