Corpul de control al Guvernului încă investighează licitația din toamnă a testelor de salivă pentru elevi

919 vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
Corpul de control al premierului investighează în continuare prima licitație de teste de salivă, cea din toamnă, la Oficiul National pentru Achiziții Centralizate și la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, se arată într-un răspuns oficial al Guvernului pentru Edupedu.ro. Controlul a început în urmă cu fix o lună, pe 14 decembrie 2021.

„Corpul de control al prim-ministrului (CCPM) a inițiat la data de 14.12.2021 o acțiune de documentare asupra modului de acțiune a instituțiilor implicate în procesul de atribuire și derulare a acordului cadru și a contractelor subsecvente care au avut ca obiect achiziția de teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă. Obiectivul acțiunii de documentare îl reprezintă clarificarea circumstanțelor derulării procedurii de atribuire a acordului cadru, de încheiere și derulare a contractelor subsecvente, inclusiv motivele întârzierii activității de monitorizare a riscului epidemiologic la nivelul unităților școlare. Având în vedere că acțiunea de documentare demarată la solicitarea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă este în derulare, acestea sunt, momentan, informațiile pe care vi le putem pune la dispoziție”, se arată în răspunsul Guvernului.

Amintim că testele achiziționate la licitația din toamnă au avut mari întârzieri după doar prima săptămână în care au fost distribuite către școli de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care a acuzat întârzieri din partea furnizorilor, adică a firmelor câștigătoare la prima licitație lansată în octombrie.

Rezultatul a fost că elevii nu au mai fost testați de două ori pe săptămână în mai multe județe, iar zilele de testare s-au mutat din cauza problemelor cu aprovizionarea testelor. Astfel, premierul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de Control al Guvernului la ONAC și la IGSU pentru a ancheta situația.

Care sunt firmele care au câștigat licitația testelor de salivă din toamnă

Primul lot din licitația pentru testele de salivă a fost câștigat de trei firme, au declarat atunci reprezentanții Oficiului Național pentru Achiziții Publice la solicitarea Edupedu.ro. Cele mai multe teste din lot, 5 milioane, le-a furnizat o firmă de modă – Viggo Fashion – care a mai câștigat contracte cu statul în perioada pandemiei.

Celelalte două firme câștigătoare sunt o firmă olandeză – Medpark B.V – și Eva Healthcare SRL, de asemenea o firmă care, potrivit presei, a mai câștigat în ultimii doi ani contracte publice.

Mai exact, cele trei firme au împărțit între ele lotul 1 de 9 milioane de teste, în valoare totală de 80.450.000 lei, astfel:

  • Viggo Fashion International SRL – 5 milioane de teste de salivă;
  • MEDPARK B.V. – 3 milioane de teste;
  • EVA HEALTHCARE SRL – 1 milion de teste.

De asemenea, 7 firme au câștigat licitația din toamnă pentru loturile 2 și 3 pentru testele de salivă. Acordul cadru pentru Lotul 2 valorează 113 milioane de lei, a avut 11,1 milioane de teste de salivă și termen de livrare în 10 zile, iar acordul cadru pentru Lotul 3 a numărat în total 9,5 milioane de teste în valoare de 75 de milioane de lei, potrivit datelor transmise Edupedu.ro de către Oficiul Național pentru Achiziții Publice (ONAC).

Mai jos, firmele câștigătoare:

Lotul 2:

  • DDS Diagnostic – 2,4 milioane de teste
  • Doctor Swiss – 1.5 milioane de teste
  • IossocialMedia – 4 milioane de teste
  • MCM EVA – 3.2 milioane de teste

Lotul 3

  • Self Care&CampMedica – 3 milioane de teste
  • Sinofarm&Vitrosens – 3.5 milioane de teste
  • Logaritm&Best Achizitii – 3 milioane de teste


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

An școlar 2025-2026. Lista posturilor pentru profesori a fost actualizată, pe fiecare județ, după repartizarea candidaților de la Titularizare 2025 pe posturi pe perioadă nedeterminată

Marți, 5 august, site-ul Titularizare 2025 a fost actualizat cu lista posturilor pe fiecare județ, după repartizarea candidaților pe posturi pe perioadă nedeterminată. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante…
Vezi articolul

Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui anunță public că în prima zi de școală, în semn de protest, profesorii nu participă la festivitatea de deschidere a anului școlar 2025-2026, ci doar directorii / Diriginții își vor aștepta elevii în sălile de clasă

Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui anunță public părinții că în prima zi de școală, în semn de protest, profesorii nu participă la festivitatea de deschidere a anului școlar 2025-2026, ci…
Vezi articolul

Ținta de 1% din PIB pentru cercetare, care ar fi trebuit atinsă din 2020, ar urma să fie din nou amânată până în 2026 / Limitări privind cheltuielile de personal pentru institutele de cercetare / Indemnizații stabilite la nivelul decembrie 2024 pentru membrii Academiei – Proiectul „ordonanței-trenuleț” pregătite de guvern

Institutele de cercetare ar urma să țină cont de limitări suplimentare privind numărul de personal și cheltuielile per salariat în 2025, în funcție de rezultatul lor financiar, arată proiectul „ordonanței-trenuleț”…
Vezi articolul

BREAKING Camera Deputaților a votat proiectul de lege a învățământului preuniversitar cu 191 de voturi pentru / Printre modificări: Examen de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, exmatricularea elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC

Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege a învățământului preuniversitar. S-au înregistrat voturi 191 „pentru” din 270, 68 „contra” și 11 abțineri. Cele mai importante modificări vizează introducerea examenului de…
Vezi articolul