Creșterea în rate a alocațiilor, aprobată de Guvern. În septembrie are loc prima majorare cu 29 de lei

1.338 de vizualizări
Foto: © Dmitriy Feldman | Dreamstime.com
Guvernul a aprobat în ședința de vineri majorarea cu 29 de lei, începând cu luna septembrie, a alocației de stat pentru copii, aferentă lunii august, iar pentru perioada 2021-2022, Executivul a prevăzut câte două majorări pe an, în lunile ianuarie și iulie, și acestea tot de câte 29 de lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii.

Concret, în luna septembrie 2020, când primesc alocația pentru august, copiii care au între 2 și 18 ani vor primi în loc de 156 de lei, 185 de lei, iar copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum și cei cu handicap, vor primi 369 de lei, în loc de 311 lei cât este în prezent. Impactul bugetar în acest an este de aproximativ 500.000.000 lei, potrivit comunicatului citat.

După cele două creșteri prevăzute pentru anul 2021, cuantumurile alocației vor crește la 242 de lei, respectiv 484 de lei, cu un impact financiar, față de actualul nivel, de 3.470.000.000 lei.

Din luna iulie 2022, alocațiile de stat pentru copii vor fi de 300 de lei, respectiv de 600 de lei, iar impactul bugetar față de anul 2020 va fi de 6.384.000.000 lei.

Actul normativ adoptat de Guvern propune ca din anul 2023 să continue procesul de majorare a cuantumului alocației de stat pentru copii, cu rata medie a inflației anuale.

Din anul 2008 și până în prezent, cuantumul alocației de stat pentru copiii de la 0 la 2 ani sau 3 ani în cazul celor cu handicap a evoluat de la 200 lei în ianuarie 2008 la 300 lei la nivelul lunii aprilie 2019, respectiv 311 lei în ianuarie 2020.

În cazul copiilor cu vârsta între 2 și 18 ani, cuantumul alocației de stat a fost următorul:

  • 32 lei în ianuarie 2008
  • 40 lei în octombrie 2008
  • 84 lei în iunie 2015
  • 150 lei în aprilie 2019
  • 156 lei în ianuarie 2020.

În ceea ce privește cuantumul alocației pentru copiii între 3 și 18 ani cu handicap, acesta a crescut de la 64 lei în ianuarie 2008, la 80 lei în luna octombrie a aceluiași an, 84 lei în ianuarie 2009, 200 de lei în iunie 2015, la 300 lei în aprilie 2019 și la 311 lei în luna ianuarie a acestui an.

În iulie 2020, 3.534.146 de copii beneficiau de alocație de stat

  • 3.141.906 cu vârsta între 2 și 18 ani
  • 65.032 copii cu handicap cu vârsta între 3 și 18 ani
  • 322.503 copii cu vârste între 0 și 2 ani
  • 4.705 copii cu handicap cu vârsta între 0 și 3 ani.

Foto: © Dmitriy Feldman | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezolvarea subiectelor la Limba română, BAC 2023. Profesoara Genoveva Cerchez: Probabil că majoritatea candidaților vor scrie eseuri învățate, eventual pe de rost, ceea ce e complet frustrant pentru toată lumea

Profesoara Genoveva Cerchez a rezolvat pentru Edupedu.ro subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a XII-a la proba scrisă de Limba română de la examenul național de Bacalaureat 2023. Subiectele…
Vezi articolul

Sute de profesori și oameni de știință ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă atacul lui Putin asupra Ucrainei: Protestăm vehement față de ostilitățile declanșate / Ucraina nu reprezintă o amenințare

Sute de oameni de știință, intelectuali, profesori universitari, academicieni și jurnaliști ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă „vehement” atacul lui Putin asupra Ucrainei. „Nu există o justificare…
Vezi articolul

Camelia Gavrilă, directoarea Colegiului „Costache Negruzzi” din Iași: Indiferent ce va fi absolventul – fizician, chimist, literat sau jurist – el va trebui să comunice, să structureze un discurs, să aibă logică interioară, o gramatică curată. Nu voi accepta că limba română se poate preda în două ore ca obiect de bacalaureat

Directoarea Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași, Camelia Gavrilă, a declarat că nu va accepta „sub nicio formă să considerăm că limba română se poate preda în 2 ore, ca…
Vezi articolul

BREAKING Profesorii care conduc doctorate scapă de orice răspundere în cazul plagiatelor: doctoranzii rămân singurii responsabili prin noul Regulament al studiilor doctorale / Prevederile inițiale din Regulamentul pus în consultare au fost modificate netransparent de Ministerul Educației

„Studentul doctorand răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat”, spune noul Regulament-cadru privind studiile universitare de doctorat, adoptat la începutul acestui an și publicat luni în Monitorul Oficial. Din normele oficiale…
Vezi articolul

EXCLUSIV Șefa ONAC: Compania Orange a câștigat licitația de tabletele școlare pentru 3 din cele 9 loturi. Termenul pentru depunerea contestațiilor este 8 septembrie. Pentru celelalte 6 loturi va fi reluată licitația

Câștigătoarea licitației pentru 3 loturi care au împreună 82.826 de tablete școlare este compania Orange, a declarat în exclusivitate pentru Edupedu.ro Cornelia Nagy, șefa Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC).…
Vezi articolul