Cum începe grădinița? Grupa mare este obligatorie din septembrie, deci cu prioritate să găsim soluții pentru ei – inspectorul pentru învățământ preșcolar din Sibiu

22.714 vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Calin
Grădinițele au funcționat pe timp de vară cu măsuțe individuale în fiecare grupă și cu câte două educatoare dimineața și două după-amiaza, a declarat pentru Turnul Sfatului inspectorul școlar responsabil cu învățământul preșcolar în Sibiu, Delia Stoicescu. În această vacanță au fost 244 de copii la grădinițele de stat din județ, 82 în creșe și 419 copii la grădinițele private.

Din toamnă, însă, în județul Sibiu sunt așteptați 12.413 de copii să se întoarcă în grădinițele de stat, iar dintre aceștia 4.508 copii sunt în gupa mare, care din septembrie este obligatorie.

Cum va gestiona județul Sibiu deschiderea grădinițelor și a școlilor?

Inspectorul școlar responsabil cu învățământul preșcolar în județ a precizat pentru publicația Turnul Sfatului că “fie vor fi chemați pe rând copiii și atunci părinții o să-și administreze partea în legătură cu serviciul, pe perioadă determinată, pentru că este anormal să chemi copiii doar o jumătate de zi. Pot fi chemați două săptămâni pe lună, prin rotație sau să existe posibilitatea să ni se ofere și alte spații, pentru că se pune în discuție și acest aspect. Ar mai fi un scenariu. De anul acesta, grupa mare este obligatorie prin lege, prin deducție logică, cum este și sistemul școlar, ar trebui cu prioritate să găsim soluții pentru cei de grupă mare, fiind grupă obligatorie și cu presiune de învățare”.

„Este dificilă situația, în contextul în care, nu există grupe sub 25 de copii, iar spațiile sunt destul de limitate și în ceea ce privește accesul la grupurile sociale și la bucătării. Ne trebuie contextul, care este legislativ. Există posibilitatea de a lăsa la latitudinea comunităților sau unităților de a deschide sau nu grădinițele și creșele”, a precizat oficialul.

Aceasta a adăugat că în “perioada verii deschiderea grădinițelor a fost confortabilă, în sensul că s-a igienizat în totalitate, au decongestionat sălile de grupă, au aruncat plușurile, au selectat materialele, au pus la dispoziție doar materialele care au fost igienizate zilnic, au ridicat covoarele, au avut linoleum de trafic intens și gresie care s-a igienizat în permanență. Au fost puse indicatoare, iar copiii s-au familiarizat cu distanța pe coridoare, în sălile de mese, în sălile de grupă. Ai avut măsuțe individuale în fiecare sală de grupă, au avut în sălile de mese pictograme care le indică printr-o floricică exact locul unde copilul este poziționat”.

“Au făcut în așa fel încât sunt câte două educatoare în același timp la grupă și pot administra mai bine interacțiunile dintre ei. Am văzut că peste tot lucrează două educatoare dimineața și două după-amiaza”, a afirmat Delia Stoicescu, pentru publicația citată.

Aceasta a precizat că “în momentul de față nu putem anticipa, pentru că ținem de Comitetul pentru Situații de Urgență, ei vor indica cadrul în care ne vom desfășura activitatea”.

În ceea ce privește deschiderea școlilor, Alexandru Dumbravă, inspectorul școlar general din Sibiu, a declarat pentru Turnul Sfatului că decizia aparține Consiliilor de Administrație ale școlilor. “Nu putem avea un scenariu, deoarece decizia aparține doar acestor consilii, care, ulterior vor informa ISJ Sibiu și DSP Sibiu. (…) Unitățile de învățământ vor trebui să fie flexibile și să poată face repede transferul între cele trei scenarii, ori de câte ori se impune”.

La rândul său, Primăria Sibiu a precizat publicației citate că “în ceea ce privește spațiile de desfășurare a cursurilor, așteptăm publicarea normelor și a legislației anunțate, iar dacă va rămâne așa cum s-a anunțat public, așteptăm deciziile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu privire la scenariul adoptat pentru Sibiu și măsurile care trebuie luate în contextul dat”.

Structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă:          Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri:                            Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

  • Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

  • Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Despre grădinița online

Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Oana Moraru, despre grădinița online: Se pierde enorm în perioada asta la abilitatea de cooperare și colaborare a copiilor, care este un indice al securității financiare și emoționale pe termen lung / Fișa de evaluare pentru copiii de 3-5 ani, plus exemple de activități online pentru educatoare și părinți

“Ce se pierde enorm în perioada asta este abilitatea de cooperare și colaborare a copiilor”, spune Oana Moraru, educatoare, expert educațional și director de școală privată. Aceasta a fost invitată…
Vezi articolul