Cum restabilești echilibrul emoțional al copiilor în perioada pandemiei? Aproximativ 65% au sentimente de neputință, de singurătate și de frică de izolare de cei dragi – Salvați Copiii

139 de vizualizări
Foto: Salvați Copiii
Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate şi a avut nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenţilor, mergând până la consecinţe extrem de grave, şi anume tentative de suicid, potrivit Salvaţi Copiii România. ONG-ul organizează, în perioada 7 – 10 septembrie, la Bran, cea de-a treia ediţie a Taberei Sănătăţii, la care participă 80 de copii din întreaga ţară, pentru a lua parte la dezbateri şi activităţi ce au ca scop reducerea impactului pandemiei asupra bunăstării lor mintale şi asupra sănătăţii generale.

În doar 8,1% dintre cazurile care au apelat la serviciile de consiliere ale psihologilor organizaţiei în primul an de pandemie, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic (opoziţionism, ADHD/ADD, tulburări de vorbire, intelect liminar sau tulburări de neurodezvoltare), arată datele unei anchete realizate de Salvaţi Copiii România în luna iunie.

De asemenea, cercetările recente realizate de Salvați Copiii la nivel internaţional evidenţiază faptul că unul din patru copii se confruntă cu anxietatea. De la debutul pandemiei, aproximativ 65% dintre copii au sentimente de neputinţă, de singurătate şi de frică de izolare de cei dragi.

În anul marcat de restricţiile sociale impuse de pandemie (martie 2020 – martie 2021), printre care închiderea şcolilor şi trecerea la educaţia online, centrele de consiliere ale Organizaţiei Salvaţi Copiii au preluat copii şi adolescenţi care au dezvoltat diferite tulburări emoţionale, în proporţie majoritară dezvoltate pe fondul contextului psiho-social.

Astfel, cele mai frecvente diagnostice în cazul preşcolarilor au fost reprezentate de anxietate şi anxietatea şcolară (dificultăţile de readaptare şcolară):

  • Diminuarea concentrării la orele online, precum şi scăderea abilităţilor şi a interacţiunilor sociale au condus la multiplicarea episoadelor de furie şi irascibilitate.
  • Imposibilitatea de a face activităţi în aer liber şi de a ieşi în afara casei a intensificat comportamentele de tip anxios.

Tabăra Sănătăţii face parte din proiectul Alegeri Sănătoase, desfăşurat cu sprijinul Kaufland România. În activităţile derulate până în prezent, a fost identificată nevoia copiilor de a învăţa cum să procedeze atunci când sunt îngrijoraţi, când le lipseşte sprijinul social, când sunt plictisiţi sau lipsiţi de motivaţie.

„Convingerea noastră este că aceşti copii au nevoie să fie pregătiţi să devină ‘ambasadori ai stării de bine’, întrucât efectele pandemiei asupra balanţei emoţionale a copiilor ar putea să persiste mult timp după trecerea acesteia”, spun organizatorii.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, declară că „au existat multe schimbări bruşte în viaţa copiilor şi încă nu cunoaştem impactul pe termen lung al acestei crize. Se cere să fim vigilenţi şi să facem tot posibilul pentru a limita impactul asupra sănătăţii mintale a copiilor”. „Cei care trăiesc în sărăcie sau sunt martori ai violenţei domestice sunt cu adevărat vulnerabili. În cele mai grave cazuri, dacă nu se intervine, se poate ajunge la depresie sau alte probleme de sănătate mintală”, a adăugat aceasta.

Pe parcursul celor patru zile de tabără, copiii vor participa la ateliere menite să îi ajute să exploreze relaţia cu emoţiile şi gândurile care îi copleşesc. Atelierele vor cuprinde teme precum: sănătatea emoţională a copiilor, managementul socio-emoţional în mediul şcolar şi fenomenul de cyberbullying. Activităţile vor fi desfăşurate de experţi ai Organizaţiei Salvaţi Copiii România, împreună cu voluntari facilitatori.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

DOCUMENT Nemulțumirile generate de creșterea normei didactice de predare pot afecta motivația profesorilor – punct slab identificat de ISMB / Din această toamnă, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore

Una dintre punctele slabe identificate de Inspectoratului Școlar al Municipiului București se referă la nemulțumirile generate de creșterea normei didactice de predare, care pot afecta motivația profesorilor, potrivit unui document…
Vezi articolul

Cu 60 de ore înainte de greva generală a profesorilor, Ministerul Educației anunță că ia „toate măsurile legale din domeniul său de competență“ pentru a evita declanșarea conflictului de muncă pe 22 mai

Vineri seara, cu 60 de ore înaintea debutului primei greve generale din ultimii 17 ani, din Învățământ, Ministerul Educației anunță într-un comunicat de presă că „ia toate măsurile prevăzute de…
Vezi articolul

Oana Moraru, profesoară și fondator de școală: Nu puneți în mâna copiilor grupuri de Whatsapp, până la clasa a VI-a. Sunt și de la clasa a II-a și este cea mai mare toxicitate. Când am văzut că se întâmplă și la mine la școală, am dat părinților mesajul: sub nicio formă la această școală!

„Nu pe grupuri de Whatsapp până la clasa a VI-a, la 12 ani. Sunt și de la clasa a II-a și este cea mai mare toxicitate”, spune profesoara Oana Moraru,…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Cred că este corect din partea autorităților să pună condiția ca cei care intră în sală să supravegheze elevii la Bacalaureat și Evaluarea Națională să fie doar cei vaccinați / Tariful plătit, comparabil cu cel pentru orele remediale

Autoritățile ar trebui să impună condiția de vaccinare profesorilor care vor intra la supraveghere la examenele naționale, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Digi24. Aceasta a precizat că pentru…
Vezi articolul