Toți profesorii corectori de la Evaluarea Națională și BAC 2024 vor fi în centre de evaluare, nu vor mai evalua de acasă, așa cum s-a întâmplat în cazul simulărilor examenelor naționale, anunță Ligia Deca

6.642 de vizualizări
Foto: © Nyul | Dreamstime.com
Profesorii corectori de la Evaluarea Națională și examenul național de Bacalaureat 2024 vor fi în centre de examen, nu vor mai putea evalua lucrările elevilor de acasă, așa cum s-a întâmplat în cazul simulărilor examenelor naționale, după cum a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la TVR Info: „Nu ne dorim acest lucru (să corecteze de acasă- n.red), tocmai în ideea de a putea să semnaleze eventuale probleme imediat, pentru a putea să facem ședințele de instruire față în față și să poată fi puse toate întrebările necesare, ca să nu avem diferențe mari între corectori.”

Oricum, ceea ce ne asigură o siguranță sporită este faptul că toți colectorii vor fi în centre de evaluare. Ei vor participa la ședințe de instruire cu subiectele în față, cu baremul în față, pentru a asigura și o coerență a abordării de corectură. Deci nu mă aștept să avem problemele pe care le-am întâmpinat uneori la simulare. Simularea a ajutat și pentru recapitulare, și pentru consolidare, dar și pentru rodarea sistemului”, a precizat ministrul Educației.

Moderatoare: Profesorii vor avea posibilitatea să corecteze de acasă, așa cum s-a întâmplat în cazul simulărilor?

Ligia Deca: Nu, nu ne dorim acest lucru, tocmai în ideea de a putea să semnaleze eventuale probleme imediat, pentru a putea să facem ședințele de instruire față în față și să poată fi puse toate întrebările necesare, ca să nu avem diferențe mari între corectori. Deci, din aceste motive, considerăm că profesorii pot fi în centrele de corectură, mai ales că în acea perioadă nu mai avem activități didactice, deci pot dedica exclusiv corecturii.

Pe 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a anunțat că evaluatorii vor fi instruiți în ziua examenului: „Imediat după ce se publică baremele și subiectele, se vor face sesiuni de instruire ale evaluatorilor pe subiectul respectiv, cum abordăm fiecare subiect, astfel încât diferențele să fie minime.” 

Tot la TVR Info, Ligia Deca a spus că anul acesta va crește suma cu care vor fi plătiți profesorii implicați în desfășurarea examenelor naționale la vară: “Ceea ce pot spune cu siguranță este că va fi o creștere față de anul trecut și o vom anunța în scurt timp”.

Informații de context

Ministerul Educației nu a venit cu niciun răspuns vizavi de nemulțumirea profesorilor care au avut de corectat un număr mare de lucrări la simulările examenelor naționale, fără să fie remunerați pentru activitatea prestată, potrivit unui informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). 

Ligia Deca, ministrul Educației, i-a tratat cu mulțumiri, luni, 25 martie, pe profesorii care au evaluat lucrările elevilor de la simularea pentru Evaluarea Națională și BAC 2024: „Știm efortul și le mulțumesc profesorilor pentru el”.

Anul acesta a fost primul an când s-a făcut digitalizat corectarea lucrărilor elevilor. Profesorii evaluatori au intrat în platformă și au putut corecta și de acasă lucrările încărcate în platformă în sălile de clasă imediat după ce elevii au predat lucrările.

Un profesor a avut de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bac 2024, inclusiv de acasă, a prevăzut procedura Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor Edupedu.ro.

Ce efort ar fi făcut ministerul dacă aloca 2 euro pe lucrare, să spunem, și plătea și simulările? Erau 800.000, cel mult 1.000.000 euro”, a spus Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București, într-o intervenție la TVR Info.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii care evaluează lucrările de la simularea examenului de Bacalaureat au un număr mare de lucrări și timpul este scurt: „Am primit sesizări în partea colegilor noștri vizavi de numărul de lucrări care le revin pe fiecare disciplină de examen”.

Aceasta a mai spus că Ministerul Educației „ar trebui să țină cont și de solicitările noastre, în numele colegilor noștri, de a se plăti participarea și la aceste simulări”. Liderul sindical a precizat că numărul mare de lucrări care trebuie să fie evaluate este o consecință a faptului că sunt puțini profesori corectori și „ajungem într-o situație oarecum de impas”.

Foto: © Nyul | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Profesorii vor fi plătiți mai mult pentru participarea la examenele naționale din această vară, anunță ministra Deca: Ceea ce pot spune cu siguranță este că va fi o creștere față de anul trecut și o vom anunța în scurt timp
Secretar de stat în Ministerul Educației: Putem îmbunătăți platforma de evaluare la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar varianta optimă e sa formăm profesorii / Evaluatorii vor fi învățați cum să corecteze chiar pe baremul de la examen, în amiaza examenului
Niciun răspuns al Ministerului Educației în privința celor peste 40.000 de profesori evaluatori de la simulările examenelor naționale și care n-au fost plătiți pentru corectură, semnalează sindicatele din Învățământ
Sorin Ion, secretar de stat, despre profesorii corectori de la examenele naționale: Am recomandat folosirea, cu precădere, de evaluatori care au parcurs cursul CNPEE. Avem câteva mii de absolvenți. La vară va fi și mai pregnant

5 comments
  1. Suntem câțiva românași, cate sunt degetele de la o mana, care corectam examene internaționale de multi multi ani, online, de pe alte continente, extrem de bine standardizate. Nu ne-ar întreba …ferească sfântul, cum se face.

  2. În cazul acesta, se poate evalua clasic, ca până acum. Nu există niciun avantaj în corectarea…„digitalizată”.

  3. Sper ca vor fi instruiti si sa puncteze rezolvarile corecte, dar diferite de barem, asa cum scrie clar pe subiecte ca ar trebui sa se intample. La simulare am avut diferente de punctaje intre evaluatori din aceasta cauza (unul a punctat orice rezolvare corecta, celalalt nu).

    1. Dacă profesorul de matematica preda lecțiile sub forma de fise pe WhatsApp, iar aplicațiile de la clasa le copiază din agenda pe tabla, fără nicio explicație, cum credeți ca va putea înțelege ideea copilului? Acest profesor probabil ca nu înțelege nici rezolvarea din barem, doar se uita dacă este scris identic. Poate ca este greu de crezut ceea ce scriu, dar este adevărat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Se vor închide școlile, dacă lucrurile vor rămâne în felul acesta, avertizează liderul FSLI, Simion Hăncescu, care spune că „oamenii sunt hotărâți să ajungă la grevă generală”

Se vor închide școlile, dacă lucrurile vor rămâne în felul acesta, avertizează liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, într-o declarație pentru Europa FM referitoare la protestele anunțate de…
Vezi articolul