Dăm burse de merit elevilor cu note mici. Dar ce ne facem cu bursierii care lipsesc de la școală?

26.062 de vizualizări
Dacian Dolean / Foto: Arhiva personala
Am urmărit dezbaterea legată de bursele de merit acordate elevilor cu note mici și am observat că în spațiul public nu se discută despre un criteriu esential care ar trebui asociat cu acordarea acestor burse de merit: prezența elevilor la școală.

Abandonul școlar în România este mult peste media statelor Uniunii Europene, iar unul dintre predictorii cheie ai abandonului școlar este absenteismul cronic al elevilor. Mai mult decât atât, unul dintre studiile noastre longitudinale recente arată că absenteismul școlar este unul dintre cei mai puternici predictori ai performanțelor slabe ale elevilor la Evaluarea Națională de la finalul clasei a 8-a, iar absenteismul școlar în clasele primare a scăzut probabilitatea ca elevii să participe la Evaluarea Națională cu 39.5% (*Dolean, Melby-Lervåg & Lervåg, 2023). În ciuda diverselor opinii care circulă în spațiul public, datele noastre ne arată ceea ce ar trebui să fie clar pentru toată lumea: prezența la școală a elevilor din România este foarte importantă pentru educația lor.

Argumentul folosit pentru a justifica decizia acordării burselor de merit chiar și elevilor cu note mici a fost ca și elevii din mediile defavorizate să aibă șanse să beneficieze de burse de merit. Este lăudabilă susținerea ideii de ajutorare a elevilor din medii defavorizate, însă acordarea unei burse de merit elevilor cu note mici fără să se ia în calcul absenteismul școlar riscă să condiționeze pozitiv (beneficii financiare) un comportament negativ (absenteism școlar). Un elev cu o medie generală de 4 poate primi bursă de merit pentru că majoritatea colegilor au medii de 2 sau de 3, însă atunci când un elev are media 4, probabilitatea este foarte mare ca acesta să nu fi frecventat școala cu consecvență. Iar profesorii nu pot să le predea elevilor dacă aceștia nu vin la școală. 

În acest caz, acordarea unei burse de merit elevilor care au multe absențe (chiar dacă sunt în top 30% din clasă) transmite următorul mesaj: Atât timp cât colegii tăi sunt mai slabi decât tine, este acceptabil să chiulești din când în când. 

Iar legea e foarte generoasă cu acești elevi. Conform ROFUIP 2023 elevii au dreptul la 40 de absențe pe an motivate de părinte fără justificare medicală și 19 absențe nemotivate/nejustificate pentru a preveni scăderea notei la purtare (care ar anula obținerea bursei de merit) conform Ordinului 3.797/2023, coroborat cu Ordinul 6.238/2023. Cu alte cuvinte, unii elevi ar putea fi eligibili pentru burse de merit chiar în situația în care ar avea 59 de absențe într-un an școlar (fără motivare medicală). 

Aceste anomalii, dacă nu sunt reglementate, riscă să scadă motivația școlară a elevilor și neglijează impactul uneia dintre problemele stringente ale învățământului românesc: absenteismul școlar.   

*Dolean, D.D.,  Melby-Lervåg, M. & Lervåg, A. (2023, July). Socioeconomic background, school absence, word reading and reading comprehension are related to the middle school exit exam among Roma and non-Roma youths in Romania: A longitudinal study from the first to eight grade. Spoken paper presented at the 30th Annual Conference of the Society for the Scientific Studies of Reading, Port Douglas, Australia. 


10 comments
  1. Sunt multe lucruri de spus,de rezolvat.
    Doamna Deca ar trebui să citească toate mesajele.
    Un elev de clasa a IX-a ,care în clasa a 8-a a avut media de 9,72, iar la evaluarea națională a luat 8,72 datorită emoțiilor,nu ia bursa .
    Oare este corect?
    Sunt de acord cu departajarea elevilor prin nota la evaluarea națională,dar bursa de merit este munca depusă într-un an școlar,anul anterior…Poate la alți elevi sunt situații și mai deosebite cu note și mai mari și nu iau bursă pentru că au optat pentru un liceu unde se învață.

  2. Trebuie sa va gândiți la o situație neplăcută pentru un copil care a învățat din totdeauna bine și a avut mereu media peste 9:50, a luat bursa în fiecare lună.
    Cum credeți că îl mai putem convinge să învețe la fel, atâta timp cât aceeași bursa primește și un coleg al lui, care nu învață niciodată de nota 8?
    Dumneavoastră vi se pare corect ?

  3. E incredibil cum, nici presa, nici inspectoratele, nici cei din minister nu aud despre această problemă (pe lângă cea cu elevii cu note sub 5 care iau bursă de merit că se încadrează în cei 30% din clasă): sunt elevi, în toate clasele, care se încadrează în cei 30% dar NU MAI VIN LA ȘCOALĂ, sau au zeci și sute absențe!!!, sau fac tot felul de abateri disciplinare, iar diriginții și directorii TREBUIE să le viteze bani în cont, pentru simplul motiv că NU EXISTĂ NICIO PREVEDERE in ordin prin care să se suspende bursa de merit!!!!!! La bursa tehnologică, de exemplu, se prevede ca la 10 absențe nemotivate pe lună, se suspendă bursa pe luna următoare. La bursa de merit, pot să facă 1000 de absențe, să facă toate tâmpeniile ce le trec prin minte, că NU LI SE POATE LUA bursa!!! Aude cineva???

  4. ce ne facem cu acei copii care au terminat clasele 5-8 cu 9.96 medie dar la evaluare au avut un blocaj și au luat o nota puțin mai mica și care acum nu iau bursa dar cei de 1.90 la evaluare iau ?!
    oare nu trebuia pusă o limită ?!
    cum ii explici copilului de 10 că așa este legea , că deși el învața foarte bine și se menține ca și până acum nu poate lua bursa?
    cum mai este el motivat să meargă pe aceeași linie?!

  5. Domnul autor ar trebui sa studieze mai bine regulamentul de acordare al faimoaselor Burse de Merit!
    Bursa de Merit nu se taie indiferent cate absente face odorul! Ea se acorda pentru anul precedent, pentru rezultatele din cadrul acestuia! (Aberant, nu, abaterile si absentele nu au nici un efect?)
    O alta chestie aberanta este ca se acorda pentru elevii claselor 9-12, pentru rezultatele din anul precedent! Insa, aici e o buba mare, de fapt, pentru elevii care au terminat clasa a 12 a NU se mai acorda, indiferent ca au terminat cu media 10!
    Deci spor la chiulit dragi bursieri! Puteti sa lipsiti tot anul, puteti sa ramaneti repetenti din cauza mediei la purtare (scazuta prin absentele acumulate), pe anul curent veti lua Bursa de Merit (unii cu note de 1,2,3,sau 4).
    Halal sa le fie celor din Minister!

  6. Probabil că permiterea atâtor absente, 40+19 in loc de 40 cate erau permise anul școlar anterior, e un pic croită de Min Edu pe starea de fapt din școli: absenteism din alte motive decât dificultăți financiare sau logistice de a urma școala zilnic. Dacă ne gândim la imposibilitatea părinților de a-și duce copiii de vârste mici târâș la școală în zilele de după incidente de bullying in fața cărora profesorii stau nepăsători și incapabili prin slaba lor pregătire și informare, atunci zilele in plus oferite de Min. Edu ca absențe “acceptabile” capătă sens… ca și cum ar zice “hai, 59, că 40 sunt depășite oricum adesea”. Așadar își mai bagă sub preș niște probleme, neputincioșii din efucatie. Caz în care această generozitate de a tolera atâtea absențe nu poate fi centrare pe soluții.

  7. Excelent, maestre!
    As adauga si faptul ca multe absente sunt motivate fara documentele aferente, atat de generoase, precum subliniati chiar dvs. domnule prof. Dolean.
    Numai ca ce sa vezi, motivarea fara acoperire in documente este infractiune, caci da acces la foloase necuvenite (cf. CP) si faciliteaza, ori chiar realizeaza deturnarea banilor publici de la scopul pentru care au fost alocati. In CP se numeste chiar asa: deturnare de fonduri. La aceeasi infractiune se incadreaza si medicii care dau in fals scutiri medicale, desi se poate dovedi foarte usor cu Facebook ca elevul a fost la schi sau la Praga!

  8. Foarte bine punctat! Dar chiar și cu prezenta 100% e dificil de explicat elevilor silitori cu note de 9 de ce ei nu primesc burse, iar cei cu note mult mai mici primesc! Ce sa înțeleagă? Ca au greșit ca au dat la un liceu bun…..Dacă alegeau un liceu mai slab…luau bursa. Oare acest criteriu nu va duce și la decăderea elevilor buni?

  9. Bursierii care lipsesc de la școala , sa li se taie din bursa sau la 10 absente sa nu o mai ia…se găsesc soluții dar asta nu înseamnă că trebuie încurajați cei de media 5 sau mai mici de media 9 cu bura…nuuu…nu se poate așa ceva…vă bateți joc de copiii care au medii de la 9 in sus care nu iau bursa de merit.RUSINE.

    1. Așa ar fi normal, să piardă bursa dacă au absențe, doar că legea spune altceva. Anul acesta nu există soluții, din păcate. Avem în școală clase în care cu 9,47 elevul nu ia bursă, în timp ce la clasa paralelă 7, 20 este suficient. Da, e o mare bătaie de joc marca Ligia Deca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Transparență: Regulile redeschiderii, explicate clar și din timp părinților de către conducerea unor școli din Anglia sau Belgia. Asigurări pentru părinții care se tem să-și trimită copiii la clasă

Părinții din țările vest-europene unde școlile și-au redeschis porțile săptămâna trecută, pentru noul an, au primit în multe cazuri scrisori de la conducerea unităților de învățământ, înaintea primei zile de…
Vezi articolul

Cîmpeanu, înainte și după ce a devenit ministru: Educația remedială are nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice și de resurse financiare / Recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic

Răzgândire totală a lui Sorin Cîmpeanu în ce privește plata profesorilor pentru a face educație remedială, după ce a devenit ministru al Educației. În discuțiile de astăzi cu sindicatele din…
Vezi articolul