Daniel Breaz, rectorul Universității din Alba Iulia, a declarat la Antena 3 că „niciun coleg din PNL nu m-a sunat să-mi spună că nu și-ar dori să fiu ministru al educației”. Potrivit surselor Edupedu.ro, singurul rector care ar fi anunțat în interiorul universității că i-ar fi acceptat propunerea lui Bolojan și că ar urma să fie ministru la Educație este controversatul rector al Universității din Alba Iulia. Întrebat astăzi, 4 februarie 2026, la Antena 3 dacă va prelua funcția de ministru al Educației și Cercetării, Daniel Breaz a răspuns: „am văzut că sunt vehiculat, o să vedem ce va fi, dacă se va concretiza această chestiune”.
„În momentul de față nu am avut nicio discuție oficială și nici discuții pe această temă. Am văzut că sunt vehiculat, o să vedem ce va fi, dacă se va concretiza această chestiune”, a declarat astăzi Daniel Breaz, rectorul Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia.
Întrebat cum ar rezolva problemele din educație, în contextul protestelor organizate în fața Guvernului de sindicatele din învățământ, Daniel Breaz a replicat: „orice problemă se poate rezolva, inclusiv problemele pe care le ridică cadrele didactice. În invățământul superior un profesor are 18 ore norma, face și cercetare și avem și alte atribuții”.
„Important e ca dialogul să primeze, să nu se ajungă la nicio grevă generală și orice problemă are o soluție. Educația și cercetarea în România trebuie să reprezinte un domeniu prioritar”, a continuat Breaz, în intervenția la Antena 3.
Fost senator PSD, cu „o haltă în partidul ApP” care l-a susținut pe Liviu Dragnea, Daniel Breaz a intrat în PNL în septembrie 2022.
Președintele PSD Marcel Ciolacu declara la momentul plecării lui Breaz din partid: „Foarte rușinoasă plecarea fiecăruia, dar cea mai rușinoasă dintre toate mi se pare plecarea domnului Breaz. Îmi aduc aminte un episod cu dânsul în biroul domnului Dragnea, cum se milogea și îl ruga frumos să fie măcar o lună ministru al Învățământului sau Culturii, ca să poată să mai fie, conform legii, încă o dată rector”, transmite Alba24.ro.
Aflat la al patrulea mandat de rector, deci aflat de 14 ani la conducerea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), Breaz este un apropiat al conducerii Consiliului Național al Rectorilor (CNR) și a fost, pentru scurtă vreme, ministru interimar al Educației în guvernul Dăncilă (sursa și detalii).
Fost ministru al Culturii, Breaz s-a făcut remarcat de-a lungul anilor prin declarații care i-au atras și repetate solicitări de demisie. Pilele, rudele și amantele PSD-iștilor sunt și ei oameni, a spus Breaz în timpul mandatului său, când liberalul Tinel Gheorghe i-a spus că pilele, rudele și amantele PSD-iștilor trebuie date afară din ministere (detalii aici).
PNL, partidul din care astăzi face parte, i-a cerut demisia lui Breaz chiar de la conducerea interimară a Ministerului Educației, în 2019, după afirmații nepotrivite despre Holocaust, potrivit StirileProTV.ro.
„Viorica Dăncilă să-i demită imediat pe ministrul interimar de la Educaţie, Daniel Breaz, și pe Dana Varga, consiliera personală a prim-ministrului”, a cerut atunci Raluca Turcan. „Este grav că gesturi antisemite și manifestări naziste se regăsesc și în rândul consilierilor Vioricăi Dăncilă, pe care aceasta le tolerează!!! Tragedia Holocaustului trebuie să se studieze mai temeinic în școli, pentru că prin educație se poate preveni și elimina intoleranța, ura și xenofobia. Cum mai poate să rămână ministru la Educație Daniel Breaz după ce a afirmat că ororile Holocaustului au fost «momente… mai delicate… să nu le spunem neplăcute»?”, a spus atunci Turcan, conform sursei citate.
Și liberalul Gigel Știrbu a cerut demiterea „de urgență” a lui Daniel Breaz. „Consider stranie, scandaloasă și de neacceptat această afirmație a domnului Breaz pe care a rostit-o din postura sa de politician, înalt funcționar de stat care deține, în prezent, nu una, ci două funcții publice deosebit de importante într-un Guvern național. Cum este posibil ca în Guvernul României tocmai Cultura și Educația, domeniile care contribuie la evoluția unei societăți, să fie lăsate pe mâna unei persoane atât de cinică, incultă și incompetentă?”, spunea liberalul, citat de StirileProTV.ro.
Reacțiile au fost generate de următoarea declarație făcută de Daniel Breaz, ministru al Culturii și ministru interimar la Educație, potrivit unei înregistrări difuzate de RFI: „De-a lungul timpului au fost și momente mai delicate, să nu le spunem dificile sau să nu le spunem neplăcute; (…) anumite minorități au avut de suferit, ceea ce ne face să găsim momente cum este cel de astăzi, prin care readucem în atenţia, nu doar a românilor, ci a întregii națiuni române, a întregii Europe, a întregii lumi, faptul că respectăm aceste minorități”.
Amintim că portofoliul Educației este fără ministru plin de aproape 2 luni, funcția fiind deținută interimar de premierul Ilie Bolojan. Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării pe 22 decembrie 2025, una dintre cauze fiind tăierile în universitar pe care Ilie Bolojan le pregătește pentru a fi aplicate în anul 2026, potrivit surselor noastre. Amintim că David nu este membru al PNL și a fost propunerea lui Bolojan pe acest portofoliu. La plecarea sa de la conducerea Ministerului Educației, Ilie Bolojan spunea: „să nu credeți că […] domnul David a fost susținătorul măsurilor din educație. Dar n-a avut ce să facă”.