Daniel David: Haideți să definim timpul de lucru. Din cele 40 de ore, 20 de ore sunt de predare. Rămân celelalte 20 de ore pentru pregătire și activități administrative – VIDEO

102.177 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit, în cadrul unui podcast, despre timpul de lucru al profesorilor. „Din cele 40 de ore, 20 de ore sunt de predare. Rămân celelalte 20 de ore pentru pregătire și activități administrative”, a precizat ministrul.
  • Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

„Timpul de lucru este de 8 ore. În acest timp de lucru de 8 ore pe zi, ai un anumit număr de ore care sunt ore de predare, da, și celelalte ore sunt ore de pregătire sau administrativ-birocratice, dacă vreți să le spunem așa. Bun, eu zic că n-ar trebui să le depășim. Haideți să definim timpul de lucru – 40 de ore pe săptămână. Acum, că sunt 20 ore pe săptămână, înseamnă că, din cele 40 de ore, 20 de ore sunt de predare. Rămân celelalte 20 de ore pentru pregătire și activități administrative”, a spus Daniel David.

Gojira: Domnul profesor spune că nu sunt de ajuns cele 20 de ore rămase (pentru pregătirea lecțiilor – n.red).

Daniel David: Cele 20 de ore să știți că ajung în toate țările Uniunii Europene.

Ministrul Educației și Cercetării a vorbit și despre reducerea birocrației: „Sunt de acord că, mutând, din cele 8 ore, o parte mai degrabă spre predare, trebuie să reducem încărcarea birocratică și administrativă. Cu astea sunt absolut de acord.”

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Citește și:
Ministrul Daniel David: Aceste măsuri de criză sunt astfel implementate încât cine este titular în sistem va rămâne titular / În județul Iași, peste 70 de profesori titulari au rămas fără normă completă
Peste 70 de profesori titulari din județul Iași au rămas fără normă completă / Profesoară de Limba franceză: Se pare că societatea românească nu-și dorește un învățământ de calitate
Daniel David: N-am fost angajat în facultate. N-am avut nevoie de slujbă part-time fiindcă am fost susținut de părinți
Ministrul Daniel David, despre tăierile din Educație: Impactul real este că nu mai avem nevoie de cele 2 miliarde de lei și putem încheia anul 2025 


73 comments
  1. Asta are vreun habar despre învățământul preuniversitar? Asta știe real cât muncește un învățător, un profesor acasă? Nu colegii lui de la facultate, care muncesc puțin pe bani multi! Fix la fel că și el! Omu’ asta e rupt grav de realitatea de la catedra!! Asta știe cu ce copii se lucrează în ziua de azi , că sunt fff multi copii cu CES intr o singură clasă, pentru a mai avea tupeul de a mari numărul de elevi? Asta știe ceva ce anomalii și inepții a putut crea în învățământul primar, unde un elev de 6 ani e obligat prin legile imbecile ale lui Bolojan, sa stea țintuit in banca 5 ore pe zi, când ei n au stare nici 10 minute legate? Vine el sa i suporte, 5 ore pe zi pe niște salarii infecte? Asta are vreo idee, pe ce bani muncește un învățător? Cu Liceu pedagogic de 5 ani, studii superioare, gradul 1 și vreo 30 de ani la catedra? Trebuie să plece urgent! Altfel, nu vom începe școala și vom intra in greva generala pe termen nelimitat! 👎👎👎👎👎👎👎

  2. Pai cum se face ca majoritatea cadrelor didactice de la universitati cel putin cei din domeniul tehmic desi au 8 ore pe zi norma la facultate sant incadrati cu contract cu norma intreaga la firme private, si timpul celor doua activitati se suprapune adica este in general de la 8 la 17. Unde nu isi fac treaba pt care sant platiti? La firmele private in niciun caz. Dl ministru stie cu siguranta problema asta si anume ca acele cadre didactice sant platite de la buget si nu presteaza nimic pt banii primiti.

  3. Sunteți de neînțeles dacă ați lucra 8ore pe zi ce ați face și 22 de zile de concediu pe an aici în Franța profesorii lucrează de la 9 la 5 și este normal la noi este anormal dar dorim cu toții salariu întreg nu pe jumătate.
    Dacă ați fi sinceri și Onești ați pune problemă altfel!!!!

    1. Puteți continua cu USR-isme „ca afară”, nu vă opriți doar la FR. Nu vă jenați nici ca după 30 de ani de muncă să primiți mult sub 1000 de euro. Aveți (cel puțin) tupeul ignoranței (atât de banal, dar atât de puțin meritoriu).

  4. Cea mai mare problemă este conținutul, planurile cadru. Învechite, nealiniate cu necesitățile elevilor-flash. Făpturile digitale n-au răbdare la predare frontală, nu pot urmării până la capăt o frază, creierul lor e setat pe clipuri/imagini fiind semianalfabeți majoritatea când e vorba de conținut lexical. Materiale didactice cum ar fi lecții interactive sunt puține, la fel și platforme gratuite cu astfel de lecții care să ajute profesorul. Dumneavoastră domnule ministru ați provocat cea mai mare eroziune educațională din 90 încoace doarece se degradează condițiile de studiu. Nivelul de pregătire va scade drastic în condițiile în care profesorul de educație fizică (complet afon la materii reale ) din mediul rural o să predea chimie și matematică. Elevii din rural vin mai apoi în urban cu nivelul de cunoștiințe la aceste materii exprimat cam așa : copac, bâtă, lemn, zero barat, minus infinit.

  5. În sesiunea de vară a examenului de bacalaureat in 46 de licee din țară.nici un elev nu a promovat acest examen.comentati va rog.si daca se poate ciocul mai mic.va rog.

  6. Cum Dzeu iți trebuie ore de pregatire sa predai o materie care ar trebuii sa o stii pe de rost !??!Ce fel de profesori sănteți daca nu stiti materia pe care o predați ?!?!Hai că treaba incepe să miroasa rău !! E penibila atata văicăreala !!Mergeti in economie atunci sa vedeți realitatea !!!

  7. Cred că domnul ministru David nu conștientizează ce presupune munca unui cadru didactic din învățământul preuniversitar, mai ales în mediul rural, la o distanță apreciabilă de localitatea urbană de domiciliu… Stimate domnule ministru, cadrele didactice se ocupă și de împărțirea produselor din proiectul ,,Laptele și cornul” ( produse oferite ca la milogi ), din care ,,cineva” are de câștigat… De asemenea, tot în cadrul acestui aberant proiect, două cadre didactice realizează zilnic contabilitatea scriptic, dar introduc datele și online pe platformă… Precizez că dascălii nu au făcut pregătire în acest domeniu, dar se adaptează… Durata zilnică a muncii celor implicați este de aproximativ 1 oră… Nu discut despre faptul că învățătorii conduc elevii la ieșire, mai stau de vorbă cu părinții (15-30 de minute ). Lectura informațiilor educaționale zilnice care survin online ( e-mail, whatsapp ) , discuțiile telefonice cu părinții, informațiile și explicațiile legate de rezolvarea temelor oferite elevilor pe grupul de whatsapp reprezintă aproximativ încă o oră… și astfel mai rămân cam 7 ore și jumătate / săptămână pentru pregătirea altor 20 de ore… Pentru redactarea pe calculator, listarea/ xeroxarea unei fișe de lucru la limba și literatura română ( gimnaziu) aloc aproximativ 40 de minute… În contextul unei evaluări scrise la finalul unei UÎ, cu siguranță se alocă minimum 4 ore ( o oră redactarea testului, o oră redactarea baremului și două -trei ore corectarea ). Și mai este o problemă majoră: Unele discipline necesită mai mult efort intelectual, mai mult timp alocat pregătirii elevilor și o responsabilitate mai mare decât a altor discipline… Salarizarea este aceeași, domnule ministru… ! Nu vă supărați, dar… sunteți dezinformat… trăiți într-o bulă academică, socială și financiară din care nici măcar nu încercați să priviți spre exterior…

  8. Dacă domnul ministru crede că această schimbare este benefică, trebuie să se gândească la mai multe aspecte: cine va mai intra in sistem, interesul profesorilor de a preda cât mai bine ( având în vedere câte sporuri se taie, ore in plus NEplatite, materiale didactice plătite de profesori). De ce mereu se atacă doar sistemul de învățământ? De ce mereu vedeți doar răul din învățământ și se face și altceva in alte sisteme? Eu zic că profesorii au fost sacrificați suficient. De medici de ce nimeni nu comentează? Dar de magistrați? Sau pensii speciale? Salariile,, prea mari” din învățământ erau problema. Sunt dezamăgită de aceste măsuri.

    1. Vor intra foarte mulți în învățământ. Deoarece sunt mulți cu studii superioare care lucrează în fabrici deoarece nu au loc în invatamant din cauza voastră a profesorilor care vreți la ora 12 sa fiți acasă, care sunteți pensionari și luați pâinea altora,vreți bani de concedii , bani 1500 pe an pt telefoane..etc …voucher pe care îl vindeți la bani mai mici…vreți 10 elevi in clasa …..iar după-masă aveti meditatii „la negru ” cu 100 de.lei ședința. Plus aveți decontata si naveta, veniți 5 cu aceasi mașină…dar va decontati toți. Vă plimbați în mini vacante prin toate tarile ,croaziere……locuri prin care poate copii noștri doar le visează. Toate salariile voaste sunt plătite din munca noastră a părinților. Părinți care stau 8 ore și trag la normă cu 10 minute pauză și totuși ei nu au nici un drept să se plângă. Părinți care stau la ore suplimentare si ajung la ora 19 acasă….iar atunci trebuie să mai facă lecții cu copii pt că voi nu știți sa vă faceți treaba cum trebuie. Vă interesează doar banii.
      Să vă fie rușine ….pentru că ați denigrat tot învățământul….prin comportamentul vostru, prin vestimentația voastră indecenta prin toate aventurile pe care le aveți prin scoli si.prin Inspectorate, care ajung la urechile noastre ale părinților și ne e scârbă când știm cu câtă supremație întrați in clasele copiilor noștri să le predați,iar voi sunteți niște „fufe” care vă întindeți pe paturile tuturor, și prin nepăsare față de elevi. La clasă vă ocupați doar de cei pe care îi aveți la meditații, restul …pauza…. când vă intreabă ceva le spuneți că nu aveți timp și ne obligați pe noi să îl dam la meditații. De ce? Dragi părinti …..uitați-vă la pozele profesorilor copiilor voștri…..câte vacante au avut anul acesta? …..Voi de câte ori ați mers cu copii ? Voi aveți 3500 de euro pt 2 persoane să îi duceți intr-un singur concediu? Și atunci ? Le-a fost rău? Pe unii părinți îi costă pe săptămână 350 lei meditațiile copiilor….matematica ..engleza și germana doar. Voi ce cheltuieli aveți? Naveta decontată, mâncarea asigurata ( programul masa calda face in asa fel ca fiecare profesor să aibă pachetel asigurat), materiale didactice asigurate…( plătim noi părinții 200 de lei pe an fondul clasei plus caietele opționale) . CE MAI VREȚI MĂI, NERUȘINAȚILOR!!!!!!!!
      Credeți că noi nu știu ce se întâmplă în sistemul de învățământ? Voi faceți cea mai mare evaziune fiscală, ce voi ar trebui sa vă controleze anaful . Ex. Profesor Engleză la ora 14 ajunge acasă, de la 16-17:30 prima grupă( 4 elevi × 90 lei= 360 lei) , grupa 2 ora 18: 19:30 , alți 360, 360 x 2 = 720 x 20 zile = 14400 ron/ lună . Declarați banii ăștia? ….NU……dar nu vă ajunge salariul 🤣🤣🤣

      1. Ce-ai fumat?

        Cu unii ca tine… nu-mi mai e frică de viitor. Până luați voi 5 la concursul de titularizare, închide la non-stop. O să ne oblige ăștia să rămânem în post până la moarte, că n-are cine ne înlocui.

        1. Serios ? IRINA dragă….
          Nici nu ai înțeles esenta acestul comentariu. E clar că nu intră în aceasta categorie toți profesorii, sunt și profesori bine pregatiți, însă eu m-am referit la cei care habar nu au ce e aceea PEDAGOGIE, cei care au luat TITULARIZAREA știm noi cum. Cei care nu au fost niciodată la un examen de Titularizare și totuși sunt angajați până la pensionare pe post de SUPLINITORI, în fiecare an pe altă materie.
          Și stai liniștită că sunt oameni mult mai bine pregătiți decât mulți dintre voi.
          Citind comentariul meu…..nici măcar nu ai înțeles esența și cât de rău a ajuns învățământul românesc.
          Pentru voi contează doar leafa, cursurile gratuite, bonusurile, banii de vacanță,meditații la negru,etc. fără să mai conteze nici măcar puțin ce a însemnat vreodată adevărată PEDAGOGIE!!!!!
          Bine că ești profesor și ști să citești😎

          1. Când generalizezi grosolan și ți se atrage atenția o dai pe aia cu ”nu aia voiam să zic”.

            Ce treabă are povestea asta lacrimogenă din al doilea comentariu cu insinuările din primul, legate de evaziune? Te-ai apucat să calculezi numai tu știi ce, ca să explici ce crezi tu că se întâmplă (habar n-ai ce vorbești). Te crezi pe tiktok sau ce?

            Cât credeți că ține asta? ”Știm noi cum”? Ce știți, bre? Știți ce spune radio-șanțul, adică nimic. Vino și dă concurs, ia minim 5 (nici nu am pretenții să încerci să iei 7) și după aia discutăm. Până atunci, vezi-ți d-ta de meseria d-tale și lasă-ne pe noi cu profesia noastră.

        2. Draga mea, dar eu nu am spus ca aș vrea să îți iau locul. Rămâi tu la statutul de profesor că oricum cerșești banii părinților, că eu am un statut mult mai mare decât al tău și nu mă interesează deloc domeniul vostru. Calcul pe care l-am făcut este real, cei care meditează știu prea bine cât câștigă. Nu vorbesc din auzite ex. „radio șant” …deoarece sunt mult în preajma profesorilor prin mai multe școli din țară și am văzut exact ceea ce se întâmplă în cancelarii și prin școli. Am văzut, ce înseamnă elevul pentru voi si cât primează banul, am văzut câți profesori cu pile la direcțiune primesc cursuri gratuite anual, am văzut și cine meditează (la negru) cu câți elevi și cu ce sumă. Am văzut și comportamentul vostru față de elevi dacă nu știți statutul părinților. Mulți dintre părinti pot confirma asta. Ști și tu prea bine, lasă vrăjeală că nu v-a mai tine mult. La protestele de acum nu au fost prezenți decât cei care nu meditează sau cei nesătui care ……
          Așa că stai liniștită că nu mă interesează statutul tău de profesor, eu nu voi cerși ca voi știind că am un salariu mult peste media părintilor elevilor din clasa mea. Probabil ești și tu vreun profesor pe la „cuca măcăii” unde e mai lejer… și nu ști ce se întâmplă…STAI JOS draga mea și cerșește în continuare bani de la guvern.

      2. probabil vorbiți de preturi din alte orașe in afara de Bucuresti pentru ca aici sumele date la meditatii sunt mult mai mari

      3. Stimabile, nu ma regasesc in descrierea facuta de dumneata. Si am convingerea ca nu se regasesc nici alti colegi. Daca sunt printre noi astfel de specimene, de ce nu ii denuntati? Exista directori de scoala si inspectorate. Luati frumos un pix si o foaie si incepeti sa scrieti. De ce ne bagati pe toti in aceeasi oala? Sunt profesor de limba engleza si, spre nenorocul meu, sunt coordonatorul Erasmus al scolii. Dumneata ai idee cata munca sta in spatele unei mobilitati cu elevii – adica acea croaziera de care vorbesti dumneata? Ai idee cate ore neplatite am muncit, eu si colegii mei, pentru ca lucrurile astea sa fie posibile? Daca aveti impresia ca se duce cineva la distractie cu ciurda de 20 si ceva de adolescenti in urma, va inselati amarnic. Dumneata poate ca iti permiti luxul de a te deconecta de la serviciu pana a doua zi. Mie imi zornaie WhatApp-ul si pana la 10-11 noaptea cu diverse intrebari de la elevi si parinti. Sau mail-uri pentru mobilitatile vietii. Asadar, daca ai impresia ca e huzur si stat degeaba in invatamant, poftim la noi, cumetre! In maxim 1 an o sa-ti schimbi impresia.

        1. STAI JOS ! și tu draga, știu și ce se întâmplă in acele proiecte, ce naibii e așa de complicat când poți să îți duci copilul și soț/soție???????
          De obicei la acele proiecte se califica copii cu medii mari, care sunt cuminți si au bineînțeles peste 14 ani, cu acei copii nu prea ai probleme in deplasări. Sunt programe stabilite, de masa, de schimb de experiență în școlile vizitate din alte tari.
          Voi chiar credeți ca noi părinții toți suntem.PROSTI???????
          După ce că ne plimbam.pe.banii părinților, mai facem și nazuri……pe bune? Ai luat tu toți copii problematici și te-ai apucat sa mergi cu ei in programe Erasmul.prin Portugalia, Spania s-au alte tari. Hai să fim serioși, copii se selectează…..unii știm asta.
          Faci și tu tragedie că ai fost cu ei in Erasmus și cât de greu a fost. Nu ai știut să îi gestionezi, nu ești pregătită pedagogic pentru asta. Degeaba ști „limbi” daca la.pedagogie ești varza. 🤣🤣🤣🤣

    1. Nea Costica, citeste ce a spus Ema, poate te dumiresti ! Ca si nea Mitica, nici matale nu iubesti scoala si nici profesorii. Deh, frustrari la ambii de cand ati trecut prin scoala.

  9. 🤣🤣🤣🤣🤣
    pentru mine e foarte clar
    -nicio ora suplimentara
    -nicio ședință cu părinții
    -nicio comisie
    -nicio activitate extrașcolara
    -2 consilii profesoral (la început de an si la sfârșit)

    1. Corect. Îmi place cum gândești. Eu sunt pensionară din învățământ cu o pensie de mizerie. Sunt alături sufletește de toți colegii noștri din țară.

  10. Il rugam pe dnul Ministru sa incerce pe propria piele si prin propriile puteri sa se angajeze in sistemul pre-universitar, respectiv sa inceapa de jos si sa-si dea titularizarea si apoi sa dea peste cap sa-si completeze norma de ore si apoi sa stea macar 1 an de zile la catedra si sa faca exact ce fac zi de zi toti profesorii…atat.

  11. Dacă tot vrea individul DD, să compare sistemul de educație din România cu cel din UE, referitor la norma didactică și numărul de elevi la clasă, atunci să vorbim și despre salarii, despre tonele de hârtii pe care le face un profesor din România.
    Și în UE, este la fel DD?

  12. imi pare rau d-lor profesori ca sunteti dezamagiti, dar si parintii sunt dezamagiti de voi. Sa fii profesor la o scoala din centrul Bucurestiului, gimnaziu,si sa-ti consumi ora de limba romana vorbind la telefon, corectezi tema cu copiii si ei spun aberatii si tu cu ochii in telefon confirmi aberatiile…suntem nevoiti sa trimitem copiii la meditatii din clasa a 7-a pentru sustinerea examenului national. Bineinteles ca nu toti profesorii sunt asa. Parintii vorbesc intre ei prin parcuri si in foarte multe scoli sunt multe disfunctionalitati ale actului educational. In vremuri de demult, noi mergeam la meditatii in clasa a 8-a sau in q 12-a..acum duc copiii dintr-a 7-a si din a 10-a la matematica pt bac pt ca nu mai e ce trebuie in scoli, energia celor de mate si rom se consuma la meditatii, nu la scoala

  13. Domnule Ministru, știți câte ore muncește un coordonator sau un membru CEAC, mai ales dacă vine ARACIP-ul??? Știți câte ore suplimentare muncesc profesorii, chiar și în concediu, care fac parte din tot felul de comitete și comiții, profesori care trebuie să conceapă și să implementeze ei înșiși tot felul de proceduri pentru care nu au nicio pregătire?? Știți câte ore suplimentare muncesc membrii comisiilor pentru prevenirea violenței, cei din comisia pentru acordarea burselor școlare?? Știți câtă birocrație au de făcut diriginții pentru dosarele de burse (și, atenție!, astea nu se fac în timpul orelor de dirigenție)?? Sau aveți impresia că dosarele de burse vin cu toate hârtiile aranjate, completate etc? O lună întreagă se pierde cu înțelegerea legii (!), crearea procedurilor (repet, de profesori care nu au studii în domeniu), transmiterea informațiilor către părinți și apoi dosariada. Nu mai vorbesc despre comisia de întocmire a PAS-ului. De ce există atâtea comisii într-o școală și de ce trebuie să facă profesorii o muncă suplimentară pentru care nu au studii? Măcar știți de existența acestora? Știți cu ce se ocupă fiecare?

  14. Este un atac făra precedent la demnitatea cadrului didactic. Este clar că nu mai putem vorbi de creșterea calității. Birocrație excesivă (să vadă ministrul doar ce înseamnă evaluarea dosarelor de burse), cca 50% dintre colegi fac naveta, timpul petrecut în trafic fiind de ore (să ne spună dl ministru și de ce nu se decontează din finanțarea de bază), etc. Deci, adunând toate aceste ore, pe lângă cele de pregătire individuală , se depășește lejer 50, 60 de ore pe săptămână.
    Dar cum să înțeleagă telectualul David asta, când mnealui nu face nicio navetă și mai mult, are ca universitar doar 7 ore de predare pe săptămână, la multe trimițând asistentul. Cât tupeu să ai, că aici despre tupeu e vorba!
    Dl ministru ne tot spunea că are demisia pe masa premierului dacă vor scădea salariile și dacă vor fi oameni care pleacă din sistem.
    1.Păi, muncă mai multă pe aceeași bani…ce înseamnă?
    2.A venit cu o metodoligie care, tocmai pt.a nu pleca oameni a făcut o ciorbă. A dat dreptul să predai ca și calificat de toate, dar și să funcționezi sub normă la decizia ta. Deci…nu pleacă nimeni.
    Mai dezinformați mult dle sinistru?

  15. Dar sunt și mulți profesori care fac afterschool… in timpul celor 8 ore. Când se va termina cu aceste șmecherii atunci se poate crede ca profesorii au ajuns la limita de încărcare. Știu caz concret la Sc. Carol Iași.

  16. individul a cumpărat două hoteluri falimentare ale unor apropiați pt UBB cu bani de la Ministerul de resort..milioane de euro..au fost renovate,dar nu prea pot fi folosite,spatiile nefiind corespunzătoare activităților didactice. Acum,biciul pe subalterni!!

  17. Esti un individ corupt, d aia te au promovat structurile,vda te foloseasca. Dovada: dezvaluirile cu afaxerile de milioane de euro cu imobilele in Cluj. ale pnl

  18. 𝑁𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡𝑒. 𝐷𝑒 𝑒𝑥, 𝑠𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑢𝑛 𝑢𝑛 𝑡𝑒𝑠𝑡, 𝑖𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎 𝑐𝑎𝑚 3-4 𝑜𝑟𝑒. 𝐶𝑜𝑟𝑒𝑐𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎? 𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑡𝑖 𝑐𝑖𝑡𝑖 𝑠𝑖 𝑒𝑣𝑎𝑙𝑢𝑎 1000+ 𝑝𝑎𝑔𝑖𝑛𝑖, 𝑐𝑢 𝑡𝑜𝑡 𝑠𝑜𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠𝑢𝑟𝑖? + 𝑐𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑜𝑟𝑖, 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑠𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑖 𝑓𝑖𝑠𝑒, 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑡𝑢𝑎𝑙 𝑠𝑖 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡𝑖𝑎𝑡𝑒!, 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑒! 𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑠𝑎 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑖, 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛 𝑑𝑒 300 𝑝𝑎𝑔𝑖𝑛𝑖, 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑣𝑎 𝑓𝑟𝑎𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒…

    1. Nu va supărați doamna, dar ce povestiți dumneavoastră e ineficiența crasă. Și e numai vina dumneavoastră că nu știți să vă gestionați timpul. La privat v-ar da afara după prima zi.

    2. dar ce ai facut ema pana acum ai crosetat macrameu?predai aceeasi materie de ani de zile si te plangi ca scriu aia cu picioarele pai o tuta i a trecut clasa ca sa aiba ea de lucru.

      1. Habar n-aveți cu ce se mănâncă învățământul, dar mestecați vorbe. Poate că sunt aceleași conținuturi de zeci de ani dar COPIII SE SCHIMBĂ anual. Nu poți preda la fel în fiecare an, când elevii sunt de toate tipurile și învață în mod complet diferit. Nu poți preda la fel nici măcar la clase paralele, dacă au niveluri diferite.

        Dar ce stau să explic trolilor despre lucruri pe care nu vor să le audă…

  19. Rușine domnule așa zis ,,ministru al educației ” .
    Cred ca nu aveți habar ce înseamnă să predai la o clasa de elevi unde sunt 20 la număr în comparație cu o clasa cu 28 elevi .
    Vă rog frumos să vă înmanați demisia cu demnitate căci sunt toți dascălii acestei țări profund dezamăgiți de tot ceea ce scoateți pe gură.

  20. Iar acum 10 din cele 20 de ore, un profesor le va petrece pe drum intre scolile la care are impartita catedra! Grozava solutie!

  21. Domnule Ministru, țin sa va atrag atenția ca nu puteți compara munca unui profesor cu munca unui strungar. Profesorii își solicita mintea, lucrează intr.un stres pe care dvs nu.l înțelegeți pentru ca în învățământul universitar nu ajung copiii cu Ces. După program eu( profesor învățământ prescolar) plec acasa STOARSA!!! Strungarul lucrează la un fier, are munca fizica, nu se stresează prea tare ,pleacă cu mintea liniștita acasa.
    Nu mai vorbiți de 8 ore de munca, ca e IMPOSIBIL fizic sau psihic sa stai atâta timp cu copiii, fără sa o iei razna. 8 ore de munca sunt pentru alte categorii de oameni care nu au consumul psihic pe care noi îl avem. Asa cum procurorii nu lucrează 8 ore pe zi și se pensioneaza la 49 de ani, nici profesorii nu pot lucra 8 ore pe zi și ar trebuie sa aibă posibilitatea se iasă la pensie tot de la 49 de ani!
    Generațiile de copii s.au schimbat foarte mult, părinții s.au schimbat la fel de mult, societatea e schimbata, iar profesorii se confrunta cu tot felul de greutăți și probleme zilnic. Suntem și consilieri școlari și psihologi, și administratori și shadow, suntem toate la un loc, dar UNII ar dori sa.i vadă pe profesori 8 ore în școală, ca ,,și.asa nu fac prea multe!”
    De 30 de ani sunt în învățământ , dar un ministru care își bate joc de cei din preuniversitar nu am mai văzut, pana la dvs!

    1. strungarul lucrează 8ore tot Cu mintea la contribuție că trebuie să iasă piesele la ficx La milimetru s-au chera La sutimi,microni așa că după 8ore de muncă este peepuizat și fizic și psihic că dacă nu iese piesa bună e rebut așa că fie-care La locul de muncă trebuie să fie responsabil de ce face nu vă mai plingeti că trebuie să lucrați 8ore,pe timpul Lui Nea Nicu veneu profesorii învățători Cu notițe și ne dictau La oră de scriam de La sfârșitul orei ne durea mîna, mai ne și ascultau La sfârșit de ora în 10 ” și ne dădeau note dar nu Am auzit nici pe unul să se plângă că au mult de lucru La oră și aveu în clasă de La 22-28de elevii

      1. Dar bucata aceea de fier nici nu plange,nici nu face caca pe el,ori nici parinti atotstiutori nu are !La milimetru se lucreaza cu peste25de copii zilnic,mai ales cu cei din prescolar si primar!

    2. Mai ușor cu pianul pe scări, doamnă profesor educatoare! În primul rând, ați fost toate educatoarele umflate cu pompă, mari profesoare. Pentru învățământul preșcolar și primar avem ca formatori de cadre Liceele Pedagogice. Adică este suficient ca statul să plătească cadre doar cu studii medii, așa cum a fost zeci de ani în învățământ. Nu este necesară pregătire universitară pentru a preda la primar, preșcolar și antepreșcolar. Din cele 4 săptămâni, doar în două la preșcolar desfășurați activități didactice! Tura de după-amiază este strict supraveghere copii. Concediu plătit anul acesta 62 de zile lucrătoare plus 14 zile libere lucrătoare naționale. Adică ați stat acasă plătită 78 de zile, 4 luni! Vă rog să va abțineti să-mi raspundeți lucrez în invatamant de peste 30 de ani stiu exact cat de stoarse mergeti acasa educatoarele .

      1. Corect…
        Doamnelor educatoare din categoria antrepreșcolarilor li sa cerut studii superioare. Dar oare pentru ce ??
        Sa învețe copilul de 1an si 10 luni , 2 ani…să spună mama , sau apa ,sau papa….
        Ar trebui ca domnul ministru sa faca diferența intre un educator creșă cu un educator grădiniță. Sunt doua lucruri diferite.
        Oricine poate sa spuna ca acestea sunt platite cu salarii colosaleptr 5 ore de nunca, având posibilitatea de a lucra 10 ore pe zi pe un salariu fabulos. Si asta doar ptr a supraveghea copiii. Ingrijitoarele acestor institutii tin totul sub control, inclusiv copiii.
        Nimic în creșă nu ze face fara această categorie de femei eroine.
        Acestea pot fi denumite sclavele directorilor, si a educatoarelor. Si lista continua. Salariu mizerabil, angajate femei prestând muncă de bărbat. Nimeni nu vorbește despre noi.
        Nimeni nu cunoaște cu adevarat situatia ingrijitoarelor de la antrepreșcolari.
        Toată lumea se vaită , le compătimesc pe educatoare. Stați liniștiți domnilor sindicaliști, luptați cu adevarat ptr profesori, dar nu băgați si educatoarelein aceeași categorie cu ei. Acestea nu își merită statutul de PREFESOR- EDUCATOR.
        Să fim serioși. Bani din bugetul statului aruncați degeaba.

    3. La cat de bine pregatiti ies copiii de pe bancile scolii romanesti, de sunt incapabili sa scrie corect sau sa vorbeasca cursiv romaneste, ma mir cum de aveti tupeul sa comentati. Nu puteti lucra 8 h/zi, dar vacanta 4luni pe ani va convine sa aveti. Nu stiti decat sa va plangeti si sa primiti cadouri. Voi v-ati ales meseria asta….mergeti in strungarie daca vi se pare mai usor si mai scutiti-ne cu tampeniile voastre.

  22. Nu prea iese calculul, domnule ministru. Cadrele didactice sunt in școală în intervalul 7.45 (cel târziu) -13, 14 sau 15 pentru a efectua cele 20 de ore din normă. Aici intra în calcul și „ferestrele” pentru că e imposibil sa constitui norma unui profesor fara aceste ferestre. Acesta e un timp mort pentru cadrele didactice, deoarece nu beneficiază de condiții potrivite pentru pregătirea orelor și nu pot folosi acest timp nici în interes personal(sunt situații în care stau pe holuri pentru că nici cancelariile nu sunt disponibile). Cum li se contabilizează acest timp?!
    Un alt exemplu de calcul eronat îl constituie orele remediale din învățământul primar. Pe lângă faptul că elevilor li se încalcă timpul de lucru stabilit de planurile cadru, învățătorii sunt nevoiți să piardă timp prețios așteptând eliberarea sălilor de clasă de către profesorii care predau religia sau limba străină. Nu cred că există școli în România care au capacitatea de a pune la dispoziția cadrelor didactice un minim de resurse necesare pentru pregătirea orelor: un cabinet pentru fiecare profesor, laptop, imprimantă color, cartușe pentru imprimantă, un top de hârtie în fiecare lună, instrumente de scris, hârtie/carton colorat, folii, aparat de laminat etc. Eu m-am cam săturat să le achiziționez din salariul meu. Nu va mai mirați că profesorii nu se mai implică atât timp cât an de an ii umiliți și îi denigrați. Mirati-va de cei care încă o mai fac.
    In speranța că următoarele măsuri în educatie vor fi luate de o minte luminată, va doresc toate cele bune!

    1. Doamnă, in privat doar directorii stai singuri în birou, restul ne înghesuim pe câțiva metri pătrați și tot muncim, de multe ori peste program. De unde atâta boierie, un cabinet pentru fiecare profesor. Și minciuna că profesorii achiziționează materialele e cam gogonată. Lunar primim pe grupul de părinți informare că trebuie să dăm bani pentru aceste materiale. Cine mai are atâtea vacante plătite? La asta nu va gândiți?

    2. Comentați, vă rog, și despre norma unui profesor universitar. 7 ore pe săptămână? Eu cred că el este pe post pentru că este foarte pregătit pentru cursul pe care îl predă studentilor și nu ate nevoie de 33 de ore pentru ca să le vorbească el sau asistentul studentilor.

  23. Ce tupeu poți să ai, tovarășe ministru!!! Du-te de unde ai venit sau nu mai poți face afaceri cu bugetul educației?!

  24. Domnu David, nu ne repartizați și norma unui universitar, ca să știm și noi ce înseamnă valoare…Și dacă o dați în publicații cu circuit închis, nu ne insultați le bon sens. O fi suficientă o săptămână pentru citirea, repet citirea unui curs/ prelegere de 3-4 ore ?
    Ca să nțelegem de ce nu v ați atins de tagma dvs.

  25. Cred că ar trebui făcută o distincție între profesori începători (mai ales cei care nu au încă Definitivatul) și profesori cu mai multă experiență . În condițiile necesității de a realiza câte un plan de lecție pentru fiecare oră, mai ales pentru lecții pe care nu le-ai mai predat anterior și nu ai avut ocazia să le pregătești în cadrul unui număr mai generos de ore de practică în cadrul formării inițiale, pregătirea pentru ore – care presupune și deprinderea unor metode de lucru cu, respectiv de gestiune a claselor – devine de multe ori mult mai amplă.

  26. Care este media la elevi intr-o clasa in UE?
    Care este media salariala pentru profesori in UE?
    Care este media a normei didactice in UE?
    Noi avem profesori asistenti sa ne ajute cu elevii care au probleme?
    Mai avem bun simt?

    1. Media normei didactice in UE este de 20 de ore, după cum a arătat cel mai complet raport, citat in raportul „cenzurat” de minister.

    2. Media de eleva variază între 15 și 30, salariulefiu UE este de 2100 euro brut, și seceta la școală 8 ore pe zi adică și orele de pregătire (nu acasă), și se vine și se face pregătire și în timpul vacanțelor că nu se schimba istoria, matematica sau alta materie. Dovada prostei pregătiri este că înainte să dați cu parul nu ati învățat să folosiți Google sa vă documentați. Doar mândrie ne justificată.

  27. >> țările Uniunii Europene
    In tarile europene universitatile fac afaceri imobilare cu banii statului? Ce zice academicianul psiholog doctor de renume mondial?

  28. Efectiv pare că incită la revoltă.

    In fiecare zi mai face câte un bullying.

    Doar trăncănește fără oprire.

    Știe foarte bine că nu poate defini timpul de lucru sau daca îl definește va plăti la ore suplimentare de se va sătura sau va bloca activitatea școlii.

    Pt ca in universitar NU pregătește el material didactic, nu elaborează el teste, nu participă la zeci de comisii, nu merge sâmbătă si duminica la concursuri…

    DAVID cu vrăjeala ta, ai amețit nația.

    Demisia!

    1. greșit, va rog sa vorbiți în numele dumneavoastră și nu a celor din universitar câte cărți ati publicat , câte lucrări ati publicat ? Se sta de dimineață până seara și chiar și în weekend asa nu vorbiți dacă nu sti

      1. Destule.
        Sunt in fisa de evaluare anuală de care nu ține cont David când vorbește aiurea.

        Și cărți si articole si studii si auxiliare și alte sute de activități specifice.

        Ați văzut vreodată o fișă de evaluare necesară pt etape de mobilitate din preuniversitar/rezervă in caz de restrângere?

        Cam câte ore pe zi credeți că sunt necesare pt un punctaj minim?

        https://isjcta.ro/wp-content/uploads/2025/01/Fisa_evaluare_conf_-Anexei-2-an-2025-2026.pdf

      2. Atâta vaicareala pe capul profesorilor.Oricum, scoala, IOC.Pompam meditatii din clasa V a.Atat se vrea.Profesori care cauta răspunsuri pe internet.

    2. Pentru copii nu e inuman sa stea atâtea ore la școală? Și ei trebuie să se pregătească pentru a doua zi, mai mult decât profesorii. Pentru că un profesor daca nu știe materia după doi ani înseamnă că e mai praf decât cel mai praf elev. Și materialele rămân din anii trecuți, la fel și așa-zisele proiecte de lecție, care sunt niste tâmpenii (la modul de pedagogie le făceam in jumătate de oră) Dar pentru copil e totul nou. Și la discutarea planurilor cadru tot ieșeau reprezentanți ai profesorilor sa solicite majorarea numărului de ore la fiecare materie. In momentul de față profesorul are atâtea ore cat un copil de primară. Și țipați că e prea mult. De ce nu țipați că e prea multa vacanță, prea multe zile ale profesorului, educației, învățătorului, Scufiței roșii când stați din nou acasă? De ce nu țipați că chiuliti de la ore, chiar la materiile de examen și părinții trebuie sa plătească meditații? E confortabil sa fii profesor. Știu persoane din anturaj care au plecat și. privat pentru a preda la catedra- profesoara de franceza, dar nu e in stare să aibă o conversație fluenta in aceasta limba. Și o mai și recunoaște. Și sunt multi că ea.

    3. Corect! Îi place să se audă vorbind. Ăsta (ministrul Educației lu’ pește proaspăt) e precum cucul: iese la fiecare oră și „cîntă” (mai emite cîte o idee năstrușnică).

  29. Pentru o ora de predare profesorul trebuie sa se pregateasca mai mult de o ora. ministrul vrea si activitati administrative, ca profesorii sunt robii lui, fac tot felul de munci. ajungem la peste 40 de ore pe saptamana, probabil peste 50. Cine plateste diferenta? Nimeni! Pai asta e robie, iar ministrul se vede vataf pe mosie?

    1. Ați zis bine că trebuie, dar nu se pregătește! Vorbesc de maaaarea majorotate, că doar putini își fac treaba!

  30. Ai redus birocratia, ai redus numarul de elevi la clasa, ai angajat profesori asistenti? Cum ne comparam cu alte tari?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PSD organizează propriile consultări publice pe proiectele legilor Educației elaborate de ministra Ligia Deca, dezbateri anunțate până la finalul lui martie. Salarizarea profesorilor și generalizarea programului masă caldă, printre țintele social-democraților

PSD a anunțat luni într-un comunicat că organizează propriile consultări publice asupra proiectelor legilor Educației elaborate de ministra PNL Ligia Deca. În plus, PSD anunță că va veni cu amendamente…
Vezi articolul

Programele disciplinelor opționale „Sisteme de scriere și codificare”, „Sisteme de numerație” și „Matematica în natură și arte”, publicate în Monitorul Oficial. Exemple de probleme rezolvate pentru elevii de gimnaziu

Programele disciplinelor opționale „Sisteme de scriere și codificare”, „Sisteme de numerație” și „Matematica în natură și arte”, pentru elevii claselor gimnaziale, au fost publicate în Monitorul Oficial. Elevii pot alege…
Vezi articolul

INTERVIU Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere UB: Numărul posturilor scoase la concursul de titularizare e ridicol de mic. Lipsa de perspectivă îi descurajează pe profesorii debutanți în câțiva ani. E un cerc vicios al demotivării

Absolvenții de Litere, specializarea limba română și o limbă străină, ajung să fie profesori în sistemul public de învățământ pe un număr de posturi scoase la concurs „ridicol de mic”,…
Vezi articolul

Protocol de colaborare între Ministerul Educației și Institutul Aspen, condus de Mircea Geoană, fost candidat la președinție din partea PSD. Ciolacu nu exclude susținerea lui Geoană la alegerile din 2024

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu şi Florin Pogonaru, Co-Preşedinte în exerciţiu al Institutului Aspen România, au semnat un protocol de colaborare între cele două instituţii. Șeful Institutului Aspen este Mircea Geoană, adjunct al secretarului…
Vezi articolul