Ministrul Educației, Daniel David, a respins ideea unei posibile demisii în urma protestelor anunțate de sindicate pentru începutul anului școlar, deși acestea au cerut constant plecarea sa și abrogarea măsurilor de austeritate din Legea 141/2025. Oficialul a declarat miercuri la Digi24, că „nu cred că e posibilă demisia mea. Dacă demisia mea rezolvă aceste măsuri și ar anula aceste măsuri, cu bucurie mi-aș da această demisie”.
Întrebat de moderatoarea emisiunii dacă îi invită la masa discuțiilor pe profesori și dacă există varianta în care să primească măcar o parte din ceea ce solicită în stradă prin protestele zilnice, ministrul Daniel David a declarat:
„Haideți să fiu cinstit și adevărul este cel mai bun lucru într-o astfel de situație complicată și tensionată. Unu: măsurile de criză s-au luat pentru că noi nu puteam să ne acoperim salariile și bursele până la sfârșitul anului. Deci nu sunt măsuri de reformă, sunt măsuri de criză, nu le-a dorit cineva. Luând aceste măsuri de criză, în acest moment pot spune explicit că salariile și bursele vor fi acoperite până la sfârșitul anului.
Am ascultat și eu ce cer sindicatele. Abrogarea măsurilor este aproape imposibilă, în condițiile în care legea a fost adoptată în luna iulie, deja toată structura școlară s-a organizat, deja anul școlar, ca să spun așa, a început, a început în 1 septembrie. E aproape imposibilă demisia Guvernului. Nu cred că e posibilă demisia mea. Dacă demisia mea rezolvă aceste măsuri și ar anula aceste măsuri, cu bucurie mi-aș da această demisie.”
Declarația vine în contextul în care federațiile sindicale din educație au anunțat că nu se vor opri din proteste „atâta vreme cât avem acest ministru” și au cerut atât demisia sa, cât și retragerea pachetului de austeritate. Liderul FSE, Marius Nistor, a afirmat marți că: „Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”.
Vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a declarat și el explicit că: „Nu vom renunța până când ministrul David nu va pleca din funcție, fie prin demisie, fie prin demitere. Nu avem garanția că nu va lua în continuare măsuri dezastruoase pentru Educație”
Astfel, în timp ce sindicatele își condiționează acțiunile de plecarea ministrului și de anularea măsurilor, Daniel David spune că niciuna dintre aceste variante nu este posibilă și califică abrogarea drept „aproape imposibilă”.
Foto: ID 357739815 | Daniel David © LCVA | Dreamstime.com
22 comments
Toma Necredinciosul ..
El face doar ce i se spune, pana nu i-o cere papusarul lui, nu are cum sa isi dea demisia. Dar cine te surprinde in atatea ipostaze? La fiecare articol plin de idiotenia ta, apari si cu o poza noua, intr.o pozitie de l-ar impresiona si pe Chuck Norris. Faci sesiune foto dedicata?
Dar altceva decat de burse, ca nu stii cum sa le dai, te mai gandesti, de norma profesorilor, de comasari de scoli complet inutile.. tu ai facut ceva productiv? pe ce iti iei tu banii, neicusorule? Cu ce te ocupi, in afara de distrugeri comandate de sus?
Numai pe Chuck Norris ? Dar pe Steven Seagal , Jason Statham , Jean Claude van Damme sau Scott Adkins ?
De ceee? Te rugăm, încearcă. Hai cu demisia, hai, hai că se poate. DEMISIAAAA!!!!
Călătorie monosprâncenată, amândoi!
Cât crede el că rezistă acest guvern cu 3-4 categorii de bugetari în grevă generală?
Nu este posibilă. Dacă erai Om cu O mare, și refuzai să semnezi numiri nemeritocratice, împinse pe sub tejghea, cu prețuri enorme, de către partidele care vor monopol total asupra instituțiilor și bugetelor publice, demisia ta ar fi fost necesară. Cât timp semnezi și taci. Cât timp ești de vânzare și cumpărat. Cât timp ești util rețetelor de influență și grupurilor infracționale organizate, legile educației nevorbind o singură dată despre vreun criteriu politic în numirea managerilor. Cât timp ești util sistemului ticăloșit și ilegitim, nu poți fi demis. Tu poți accepta să ajungi în guvern printr-o retorică înșelătoare, poți accepta să guvernezi făcând cu totul altceva decât ai promis, tu poți să slujești hoției, tu poți ignora toate mesajele critice, tu poți lovi în cei mai slabi, deci nici nu se pune problema de vreo demisie.
Demisia, 🐷-ule!🤬
Multumim, penele!
Nici măcar să-și dea DEMISIA nu-i capabil omul…
A obținut bugetul pe care l-a obținut atât cât avea valoare diploma dânsului în Psihologie. Hai să vedem ce valoare are DEMISIA!
Poți încerca, să vedem! Ați mințit, manipulat, dezinformat, v-ați schimbat toate ideile de dragul puterii…. Plecați…
Nu este posibilă demisia lui? De ce? Se crede Dumnezeu? Sau nu știe să scrie?
Poate îl ajută manechinuita cu care se plimbă prin lume, pe banii proștilor.
Dacă nu, mă ofer eu să îi scriu demisia.
Mare nesimțit.
Probabil ca acum demisia domnului David nu ar rezolva probelemele.
Dar faptul ca in prima parte a anului a spus ca nu sunt probleme privind bugetul (desi stia ca sunt) si apoi, intr-un exces de zel, a a propus si a sustinut masurile pe care le stim cu totii ( puteau fi gasite altele cu un impact mai redus asupra angajatilor ), si fara consultarea prealabila a celor din sistem obliga automat la o demisie.
Dar câti politicieni de la noi isi dau demisia de onoare ? Nu exista onoare….
Demisia dd! Dupa Ligia Deca nimeni nu credeam ca o sa apară cineva mai slab. Dar vedem ca se poate. Cum reușiți domnilor politicieni sa găsiți astfel de nulități?!
Eu zic că merită o încercare.
DEMISIA, DAVID!!
Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit. Asta nu e nicio aluzie, doar o constatare.
In lumea unde „se castiga bani cinstiti”, cum zice premierul (sa fi fost asta un auto-denunt?), exista un principiu simplu: NIMENI nu este de neinlocuit.
Dar este.o calitate umana de baza sa poti sa-ti cunosti limitele si sa-ti recunosti greselile.
Nu este cazul ministrului, care, cel mai probabil, are o „oglinda-oglinjoara”, pe care-o intreaba de 3 ori pe zi, „cine-i cel mai […] din tara?
Demisia!!!
Cum adică nu e posibila demisia ta, te tine cineva cu forța in functi, esti sclav la stăpân si nu poți scăpa?!?
Problema este ca te ții de scaunul asta si refuzi sa vezi dezastrul pe care l-ai creat in educație!
Demisia!!!
Cum adică nu e posibila demisia ta, te tine cineva cu forța in functie, esti sclav la stăpân si nu poți scăpa?!?
Problema este ca te ții de scaunul asta si refuzi sa vezi dezastrul pe care l-ai creat in educație!
Bah, ce tupeu ai! Tu nu vezi ca orice e posibil? Sa imi dai sub 30 de lei pe ora sa educ si invat si sa fac sa zboare porcii diferentiat e posibil… Dar sa pleci tu nu? Hai fii serios ca deja o dai pe glume nesimtite. Daca eu ii dau sub 50 de lei unei copile de liceu sa stea cu copilul meu, pe ora, fata aia nu vine bah… Si ii dau mai mult de 50 pe ora, stii de ce? Sa se preocupe, sa nu stea non stop pe telefon, ci sa il supervizeze mah… Si tu vrei pe 2 sfanti sa invat 30? Esti un nerusinat, impreuna cu guvernul care nu sustine munca si calitatea, ci bataia de joc…
din păcate:))
Salariile în educație nu s au modificat. De ce nu s au prevazut v
bani pentru salarii in bugetul pe anul în curs? De ce ati acceptat ca bugetul sa nu acopere cheltuielile din educație? In ce fel faceți bugetul educației? Vedeți ca nu sunteti cinstit?
Nici eu nu credeam ca e posibil sa fie mai rău in învățământ, sa ajunga iar sa schimbe reguli in mijlocul „jocului”. Dar totul este posibil, numai să vrei. Aveți încredere, dl ministru, puteți și sa va dați demisia!