Daniel David: Spun a zecea oară, nu am interzis olimpiadele la clasele primare. Doar nu vreau să le organizeze ministerul Educației. La vârste mici trebuie să dezvoltăm abilitățile de bază / Despre olimpiadele suprapuse: Îmi pare rău, n-am cum să evit asta

918 vizualizări
Foto: ICHO 2023 via Flickr Album
N-am interzis nimic. Le încurajez, doar că nu vreau să le organizeze ministerul, a declarat ministrul Educației și Cercetării (MEC), Daniel David, referindu-se la competițiile școlare pentru elevii din clasele primare. Elevii de clasele primare nu mai pot participa la acestea, conform ordinului privind competițiile școlare din anul 2024-2025, care prevede că doar elevii de gimnaziu și liceu pot participa la olimpiadele și concursurile școlare naționale.

„Olimpiadele se întâmplă, colegii mei participă la deschideri, la premiere, eu, unde pot, mă duc și eu. Le susținem. Încă primesc întrebări de la unii părinți sau de la unii profesori: «De ce am interzis olimpiadele în zona învățământului primar?». Și spun a zecea oară: n-am interzis nimic. Le încurajez, doar că nu vreau să le organizeze ministerul. Trebuie să fie organizate de școli, de asociații profesionale, de societăți profesionale, nu de către minister”, a spus David la conferința de presă lunară, de joi, 24 aprilie.

  • Ministrul a continuat: „Și am spus și motivul pentru care am luat această decizie, în sensul că, la nivelul învățământului primar, trebuie să încurajăm dezvoltarea abilităților de bază, care, după aceea, vor fundamenta competențele pe care noi le țintim în zona educației. Dar nimeni n-a interzis nimic. Am dat și exemplu: și fetița mea e în clasa a III-a și participă cu plăcere la tot felul de concursuri naționale – și la limbă și comunicare, și în zona de matematică”.

„Le încurajez, dar nu le organizează ministerul. Să știți că este o altă discuție, pe care o vedeți și voi sau o duceți și voi în spațiul public – pe bună dreptate – suprapunerea unor date pentru diverse olimpiade. Și aici iar vreau să fiu foarte direct și cinstit: m-aș bucura și, dacă am putea, nu le-am suprapune. Dar ministerul organizează 375 de olimpiade, concursuri de diverse tipuri, finanțate, la care mai adăugăm 140 fără finanțare, dar tot sub cupola noastră”, a adăugat ministrul Educației și Cercetării.

„Dacă le adunăm pe cele două, ajungem în jur de 515. Vă rog să ne gândim cum putem să organizăm, pe parcursul unui an școlar, aceste concursuri de diverse tipuri și olimpiade, astfel încât să nu apară unele suprapuneri. Vă spun: fizic, logic, nu se poate. Îmi pare rău, nu pot să fac și n-am cum să evit acest lucru. Cât putem, încercăm ca acelea care cumva sunt în domenii apropiate să nu fie chiar în aceeași perioadă, dar și acelea sunt foarte multe”, a mai spus Daniel David.

Informații de context. Amintim că în anul școlar 2024–2025, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis ordinul nr. 3025/2025, care prevede că olimpiadele și concursurile școlare naționale sunt destinate exclusiv elevilor din învățământul secundar (clasele V–XII/XIII). Aceasta este prima dată când participarea elevilor din clasele primare la olimpiade este interzisă printr-un ordin de ministru și primul semnat de Daniel David.

Iar la concursurile din calendarele de proiecte educaționale extrașcolare (CPEERI – regionale și CPEENI – naționale și internaționale) 2025, elevii de clasele primare nu pot să treacă în etapele finale, adică națională, respectiv internațională.

Din conferința de presă de joi, 24 aprilie:

Citește și:
Maratonul olimpiadelor naționale în vacanța de primăvară a elevilor: peste 20 de competiții în cele 6 zile libere – calendar
Ministrul Educației, despre interzicerea concursurilor și olimpiadelor școlare la clasele primare 2025: Stimulează prea devreme industria meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele tot de bază
Daniel David, despre tăierea concursurilor și olimpiadelor școlare la clasele I-IV: În ciclul primar important este să construim elementele de bază ale competențelor cheie. Acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil
Ministrul Educației, Daniel David, despre olimpiadele școlare 2025 care se suprapun: Nu avem ce face. Oamenii vor atât de multe combinații încât nu avem atâtea ore și zile în an ca să le separăm – VIDEO
Profesorii fac mai mult decât voluntariat, ei nu și-au primit banii de cazare și transport de la ultimele două olimpiade, spune Adrian Iftene, președintele comisiei de la Naționala de Informatică – gimnaziu 2025
Ministrul Educației și Cercetării: Nu știți câtă presiune directă vine pe mine, ca ministru, să nu suprapun diverse olimpiade, ca să poată participa copilul la câte 2-3 / Școala este despre dobândirea de competențe, olimpiada înseamnă excelență într-un domeniu, nu poți să fii excelent în toate domeniile
Profesorul de informatică Adrian Panaete: Tot ce facem la olimpiade facem din pasiune, voluntar, fără beneficii materiale, cu gândul la niște copii excepționali pe care îi admirăm și îi respectăm
„Olimpiada pe banii profesorilor”. Mai multe cadre didactice din Comisia centrală a Olimpiadei Naționale de Germană 2025 reclamă refuzul ISMB de a deconta banii pentru cazare și masă: „Este un abuz administrativ și o lipsă totală de respect”
Emanuela Cerchez, profesoară de Informatică și membru în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Informatică: Este o muncă de voluntariat. Nu suntem plătiţi pentru munca noastră. În acest an, inspectoratul şcolar de la care provin a refuzat să îmi deconteze cheltuielile pentru 3 competiţii / Apel public la Respect față de elevi și profesorii implicați
Deplasările profesorilor la concursuri și olimpiade de orice fel, cu autoturismul personal, trebuie să fie decontate – clarificare de la ministerul Educației, trimisă tuturor inspectoratelor școlare
OFICIAL Elevii calificați și profesorii însoțitori la concursuri, olimpiade și alte competiții primesc cazare la hotel și mese în valoare de 200 de lei pe zi, diurnă și asigurare medicală / Sumele pentru premiile la națională, nemajorate din 2022
Premieră în olimpiadele școlare: Profesorii, studenții, foștii olimpici și cercetătorii sunt plătiți cu ora pentru pregătirea elevilor din loturile naționale – hotărâre de guvern publicată în Monitorul Oficial
Olimpiadele școlare, masacrate în primul an de aplicare a noii legi a educației și folosite ca trofeu politic de ministra Ligia Deca

2 comments
  1. Oare nu Ministerul educatiei ar trebui sa sustina performanta?
    Spuneti clar: nu vreti sa dati burse! v-ati gasit sa taiati tocmai de la elevii care performeaza.

    O sa pierdeti proces ,dupa proces la Uniunea Europeana pe discriminare. Desi Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii s-a pronuntat in nenumarate randuri ca e discriminare pe varsta si nu poti sa interzici accesul la educatie si ca sunt drepturi ale copiilor garantate prin Constitutie si legi europene . In momentul in care sunt mai multe acte legislative care discrimineaza, semnate de Ministrul Educatiei care ar trebui sa apare impotriva discriminarii si segregarii, Romania risca infringement legislativ, pe capitole sensibile pe care deja are nenumarate semne de alarma: discriminare si segregare.

  2. Oare dnul ministru aude ce spune? Daca o organizeaza oricine altcineva, nu mai e nevoie de dezvoltare de abilitati; doar daca e organizata de Minister ne concentram pe abilitati si competente. Mai bine spunea clar ca nu sunt capabili sa le organizeze sau ca nu vor sa mai acorde burse elevilor de clase primare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Jean Badea, autorul proiectului Strategiei de digitalizare a Educației: A stagnat la faza de consultare publică și nici semnale că ar exista voința pentru a fi continuată nu există / Se propun proiecte despre care nu se știe dacă vor fi asumate într-un plan național

Strategia de digitalizare a Educației a stagnat la faza de consultare publică și nici semnale că ar exista voința pentru a fi continuată nu există, spune Jean Badea, autorul proiectului…
Vezi articolul

Mariana Crașovan, conferențiar în Științele Educației la Universitatea de Vest din Timișoara: Dacă nu îi formăm corespunzător pe profesorii debutanți, vor părăsi sistemul sau nu vor fi suficient de pregătiți / Profesorii trebuie să simtă că sunt văzuți și valorizați ca să nu plece, spune Bogdan Cristescu

Mariana Crașovan, conferențiar universitar doctor Mariana Crașovan din cadrul departamentului de Științe ale Educației al Universității de Vest din Timișoara, a declarat în cadrul dezbaterii publice pe tema planurilor-cadru, care…
Vezi articolul

Comisia de Etică a SNSPA a închis cazul referitor la profesorul Marius Pieleanu, după ce acuzațiile nu au putut fi dovedite / Dacă apar probe incontestabile, cazul poate fi redeschis / Snoop.ro scrie că Pieleanu se întoarce la catedră

Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a închis cazul referitor la profesorul Marius Pieleanu, întrucât acuzaţiile nu au putut fi dovedite, anunţă, luni, instituţia…
Vezi articolul
Testele grilă la examene - Subiectele grilă la BAC

Fenomenul Brașov – Petru Apostoaia, Consiliul Național al Elevilor: pentru a nu supăra directori cu influență, inspectorii școlari nu cer eliminarea prevederilor aberante din regulamente

Obligarea părinților de către școală să-și transfere copiii în timpul gimnaziului, dacă nu obțin o anumită medie stabilită de instituția de învățământ, este “o formă voalată de exmatriculare a unor…
Vezi articolul