Daniel David: Vaccinarea – între o abordare științifică și una de circ

8.591 de vizualizări
Daniel David / Foto: UBB
În prima etapă, vaccinarea a început haotic și în logica psihoculturală românească a „concentrării puterii”, și anume „oamenii să vină la vaccin”! Și a fost inițial mare îmbulzeală pe platforma de vaccinare. Asta a dat iluzii pozitive autorităților, care se așteptau la un succes fenomenal al vaccinării în România. Cine cunoștea însă psihologia românilor (ex. caracterul bipolar al multor atribute psihoculturale) a rămas îngrijorat.

Într-adevăr, am criticat și eu și alți specialiști în comportamentul uman această strategie inițială dominantă a autorităților, astfel încât, în a doua etapă, cam în prima parte a anului 2021, strategia a fost completată corect cu elementul central de „accesibilitate”, în logica „vaccinul vine la oameni”! Și a mai crescut un pic procentul. Dar, așa cum am spus atunci autorităților, uneori și public, accesibilitatea ar fi trebuit însă dublată de un efort național comun și de mecanisme diferite de influență. Iar în paralel, obligatoriu, în logica unor politici de tip ”evidence-based”, trebuiau culese informații despre profilul psihocultural al celor care reacționează la campanie și al celor care nu reacționează, adaptând din mers campania de vaccinare pe baza acestor date.

Efortul național comun a eșuat ca urmare a faptului că nici măcar vaccinarea și pandemia nu au fost suficient de puternice să-i facă pe politicienii noștri să tragă în aceeași direcție, de dragul țării/românilor; dimpotrivă, fiecare dorea să câștige singur și/sau se bucura de eșecul celuilalt, nepăsându-i că acela este și eșecul tuturor. Mecanismele diferite de influență (ex. canale diferite/comunicatori congruenți cu grupurile țintă/un echilibru psihologic al recompenselor și restricților relevante etc.) au fost implementate destul de bine în etapa a doua (cu excepția echilibrului psihologic între restricții și recompense relevante!), dar, ca urmare a lipsei unui efort național comun, au ajuns tot doar în anumite zone. În fine, datele nu s-au cules, nu s-au cules adecvat sau nu au fost analizate, lucru nesurprinzător într-o țară în care prea mulți – experți într-un domeniu sau neexperți în ceva anume – se pricep la toate, iar „șeful”, nu datele, stabilește situația de fapt. 

Acum am atins un nou blocaj! Analfabetismul funcțional și științific antrenat ani de zile în țară și promovarea în spațiul public/media a ”influencerilor” de tip vrăjitor/astrolog etc. își arată roadele. Avem mulți oameni cu o minte care nu înțelege știința, care nu sunt ghidați acțional de cunoștințe chiar când le au, ci de convingeri formulate adesea simplu de „influenceri” din zona pseudoștiinței/pseudocunoașterii. Iar asta nu se schimbă peste noapte. Poate o „Românie (bine) educată” să facă ceva peste ani. Când am fost întrebat recent, am spus din nou autorităților de la diverse niveluri că, acum, pentru o a treia etapă care să genereze un plus semnificativ, ne trebuie o abordare și mai personalizată.

Dar, ca să o avem, întâi trebuie să înțelegem mai bine, prin analize psihocomportamentale țintite, care este acum profilul celor care s-au vaccinat și al celor care încă se opun/sunt nehotărâți. Aceste analize se pot face rapid la nivel național (sunt diverse institute serioase de sondaje care se pot implica), dar ar trebui dublate la nivel de regiune și chiar de județ (unele date psihoculturale la nivel regional, derivate din studiile proprii, care să fie integrate cu noile date care s-ar culege, le-am oferit deja și eu). Apoi, pe baza lor, se pot gândi în paralel campanii naționale și regionale/locale eficiente, în final oamenii putând alege liber, dar bine informați (conform minții pe care o au). În acest fel câștigăm mulți. Mi s-a spus însă că nu sunt bani acum, nici pentru analiza datelor existente, nici pentru a se culege noi date. Bun, atunci văd că ne rămân bani pentru vouchere și „tombolele a la circ”!

Este un mecanism gălăgios, poate accentua pe alocuri efectele etapei a doua, dar nu mă așteptam ca acesta să fie mecanismul principal pe care să mizeze acum autoritățile. Dar așa cum au vrut să schimbe mentalități și comportamente în pandemie fără psihologi, care sunt, totuși, specialiștii direcți în mintea umană/comportamentul uman – și nu știu ca organizațiile reprezentative ale psihologilor să fie consultate -, nu ar fi trebuit să mă mai mire soluția banală de acum. În final, ca să nu las doar circul ca opțiune, dacă cineva, totuși, vrea să meargă dincolo de tombolă, mai avem posibilitatea, dacă nu să implementăm etapa a treia, măcar să facem mai bine lucrurile din etapa a doua!

_________

Daniel David este rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, președintele prin rotație al Consiliului Național al Rectorilor, profesor și psiholog. A obținut titlul de doctor în psihologie în anul 2000, după care a urmat un program postdoctoral în Statele Unite ale Americii. Daniel David este profesor asociat al unei școli din New York și director pentru cercetare al Institutului Albert Ellis din New York.

Notă: Textul a fost publicat inițial pe danieldavidubb.wordpress.com.


18 comments
  1. Pe langa faptul ca si vaccinatii transmit virusul, daca vorbim despre riscuri, tinand cont de datele oficiale, la varsta mea si cu starea mea de sanatate, am mai multe sanse sa fac reactii adverse grave la vaccin sau sa mor de la vaccin decat sa fac o forma severa de boala si sa mor de la virus. Si cand stii persoane cu reactii adverse, tot ce conteaza este sa iti calculezi riscurile tinand cont de varsta ta si sanatatea ta, ca sa nu ajungi si tu un vaccinat care regreta vaccinul.

    1. Pentru toate grupele de vârstă, riscul de a avea probleme de sănătate grave e mai mare dacă nu te vaccinezi, decât dacă te vaccinezi. Nu ține asta cu „sunt tânăr și sănătos”. Așa au rămas mulți cu sechele grave, pentru că a intervenit și factorul „surpriză” pe lângă boală- nu se așteptau să se simtă atât de rău de la COVID sau să le moară membri de familie pe care îi știau sănătoși și în putere. În al doilea rând, vaccinul îi protejează și pe cei din jur. Chiar dacă nu elimină riscul de infecție sau de transmitere, riscul acela e mai mic, pentru că nu se replică la fel de mult în organismul purtător. Dacă gândești în termeni de „totul sau nimic” și nu probilistic, poți să te p…i pe el vaccin, pentru că e slab, trebuie repetat și se poate asocia în situații foaaarte rare cu anumite efecte adverse. Dacă gândești statistic însă, înțelegi că cu cât se vaccinează mai multă lume, cu atât mor mai puțini oameni. Asta e incontestabil!! Nu te vaccina dacă nu vrei, dar ai bunul simț și nu mai încerca să îți justifici decizia pe bază „științifică”. Știința operează cu statistici și probabilități și capacitatea de a înțelege și de accepta incertitudinea pe care o aduc ele, nu cu „certitudini” false bazate pe faptul că înghesui informațiile de-a valma în ce cutiuțe vrei tu, numai ca să pară că au sens.

  2. Toate aceste masuri discriminatorii impotriva celor nevaccinati nu au nici un suport medical. Vaccinatii se infecteaza la fel de usor ca si nevaccinatii. Stiu din surse sigure ca la mine in oras, din cazurile zilnice de covid, 40 % sunt ale persoanelor vaccinate. Acest procent este aproape acelasi cu cel al populatiei vaccinate a orasului, asa ca se trage cu usurinta concluzia de mai sus.
    Deci teoria ca te vaccinezi ca sa-i protejezi pe altii e minciuna si manipulare. Iar politica UBB-ului de a santaja tineri de 20 sa se vaccineze (in conditiile in care marea lor majoritate, si daca fac covid, isi revin repede si fara probleme) e mârșavă.

  3. Ana, reactiile adverse sunt chestiuni minoritare, izolate. De cand lumea si pamantul, minoritatea se supune majoritatii. Pai stii cum faci tu? Aoleuuu, sa nu mai punem pe piata oua. Ouale pot starni reactii anafilactice(pariez ca mai multe reactii decat vaccinul). Sa se interzica oualeeeeee!!!! Eu am alergie la ou. Draga doamna, nu asa functioneaza societatea. Societatea are norme. Norme aplicabile total, nu selectiv, dupa propriul plac. Daca se va intampla sa fie reactii adverse, asta e, mor eu sau mori tu, moare si ala care are reactie adversa de la un paracetamol sau un antinevralgic. Sa nu dramatizam, hiperbolizam si sa asteptam sa cada drobul de sare. Eu sunt alergic la o mana de antibiotice si inca una de alti alergeni. Si m-am dus la vaccin si cu incredere si nu am avut absolut nimic. Singura iti alimentezi si potentezi paranoia si te crizezi inutil. Si da, stresul auto-indus afecteaza raspunsul imunitar. Iti faci, asadar singura probleme.

    1. Persoana care se vaccineaza nu protejeaza pe nimeni din jurul ei. Vaccinatii transmit si ei virusul. Vezi tarile cu foarte multi vaccinati, au foarte multe infectari. Nu stiu de ce nu mi se publica comentariile in care am adaugat adrese. Citeste ce spun cercetarile despre cum si vaccinatii transmit virusul. Pana in 2023 vaccinurile sunt in etapa experimentala. Da, totul are riscuri, chiar si o plimbare in parc, DAR nu toate riscurile sunt la fel. Insist, vezi numerele record de infectari si cati vaccinati sunt in stare grava la spital in tarile unde aproape toti adultii sunt vaccinati. Eu port masca, ma spal pe maini, nu ma adun cu multi oameni, nu calatoresc des cu autobuzul.

  4. Din ce am inteles din presa, prezenta in toamna la cursurile universitatii pe care o conduceti va fi conditionata de vaccinare. In baza carei legi universitate poate conditiona accesul la cursuri de existenta unui vaccin?

    1. Universitatile au autonomie. In baza unei hotarari in CA-ul universitatii. Simplu. Nu mai cautati ilegalitati unde nu sunt doar pt ca sunteti antivaccinista.

      1. In acelasi timp exista un domeniu ,,Bioetica” care ii asigura fiecarui om dreptul de a accepta/refuza o procedura medicala si mai exista un drept fundamental la educatie prevazut in Constitutia Romaniei. Ca urmare o astefel de decizie a CA universitar este neconstitutionala si antietica. Fapt pentru care orice institutie a statului si chiar statul poate fi dat in judecata pentru incalcarea principiilor bioetcii. Iar cei care refuza in prezent imunizarea nu trebuie sa fie musai antivaccinisti, adepti ai teoriilor conspiratiei sau cu un creier de insecta ci poate doar adeptii proverbului ,,fereste te de greci cand iti fac daruri” si mai atenti la niste la aceasta campanie: 1. ceea ce initial a fost trambitat ca si vaccin s-a recunoscut ulterior ca este un ser imun cu posibila repetare periodica pentru tot restul vietii – primii vaccinati sunt deja programati la a treia doza; 2. este un ,,produs” medical aflat in studiu si poate unii dintre noi dorim sa alegem responsabil varianta de vaccin in functie de ceea ce se descopera in viitorul apropiat si de particularitatile inviduale si starea de sanatate; 3. explicatiile stiintifice ale mecanismului de actiune lasa intrebari fara raspuns celor care au cunostinte medii de biochimie si genetica; 4. respectarea normelor de protectie si evitarea riscului poate fi eficienta si poate ca exista oameni care se lipsesc de calatorii, spatii publice aglomerate, etc pentru a-si mentine starea de sanatate si chiar oameni care au un astfel de stil de viata dinainte de aceasta pandemie si au dreptul de a considera ca momentan nu au nevoie de acesta procedura medicala. Daca am fi un organism firav specia umana nu ar fi ajuns sa creeze comuna primitiva prin urmare e dreptul oricui, asigurat de bioetica, sa aleaga: un ser imun sau sa se bazeze pe functiile innascute ale propriului organism iar orice impunere a unei directii, folosind contrangeri colaterale este ilegala in prezent. Multumiri fondatorilor bioeticii!

        1. Exista si obligatii fata de cei din jur cand traiesti in societate. Adeptii bioeticii, ascundeti-va intr-o pestera. Aaaa…oops, pana si ala din pestera s-a vaccinat. L-a dus capul singur ca e bine, nu a avut net sa va rumege porcariile si fanteziile. Baga-ti bioetica undeva! Daca eu fac o forma de Covid( chiar daca mai usoara, ca sunt vaccinata, eu mor, ca am o boala de plaman care ma poate omori si la o simpla bronsita). N-o sa crap la 35 de ani ca tu ai in cap SF-uri bioetice. Unde nu da odata lege sa fiti tratati de Covid din banii proprii, nu din CAS si sa vi se anuleze temporar asigurarea??? Fara obligari, fara bioetici, fara discutii antivacciniste. Doar sa platiti din buzunar. Dar guvernul asta e slab, ii tremura chilotii pentru alegeri. E mai mare populatia votanta antivaccinista decat cea pro vaccin. Cei mai destepti ungurii: nu vaccinezi copiii cu vaccinurile obligatorii, ti-i ia protectia pana iti bagi mintile in cap si o faci. Foarte bine! Nu esti un parinte responsabil daca iti pui deliberat copilul in pericol si ii pui si pe altii plasand in copil nevaccinat intr-o colectivitate de elevi. Nu esti singur in lumea asta, traiesti printre oameni, bioeticule, antivaccinistule! Altfel am avea mereu epidemii de rujeola, meningita si alte minuni prin gradinite si scoli. Bioeticule, stiinta pe care o propovaduiesti nu spune sa nu ucizi? Cum se cheama cand iti trimiti un copil neprotejat, nevaccinat printre alti copii? Iti spun eu: omor din culpa. Zat!!!

          1. Afla ca si vaccinatii transmit virusul. Vezi ca Israel unde aproape toti adultii sunt vaccinati, a impus noi restrictii pentru vaccinati de asemenea fiindca au nunere tot mai mari de infectari. Intelegeti? Si vaccinatii transmit virusul. Vezi stirea de la noi din tara cu angajatii vaccinati si infectati de la primarie fiindca vaccinatii au voie fara masca in birouri si si-au transmis virusul intre ei vaccinatii.

          2. Ia zi, daca eu fac vreo reactie adversa de la vaccin, ai tu grija de mine si de familia mea? Daca mor de la vaccin, imi cresti tu copii? Vezi ca si vaccinatii transmit virusul. Informeaza-te. Si vaccinatii transmit virusul!!!!!!

          3. Pai atunci zic ca asa cum 60% din profesori sunt vaccinați atunci sa se treacă și la vaccinarea a 60% dintre tinerii ce urmează scoli, creșe, universitati. Adică TOTI (considerand școlarizarea între 1 și 22 ani) de pe la 8-9 ani în sus (cam asta e procentul de 60%). Ce zici?

            Și stai calma, ca anxietatea e factor de agravare/comorbiditate în cazul covid. Se știe!

    2. Ar trebui sa va documentati un pic.
      Nu e vorba de interzicerea accesului la cursuri. Este distinctia intre prezenta fizica si accesul online. Daca esti vaccinat/trecut prin boala poti veni fizic. Daca nu vrei sa te vaccinezi si nu ai trecut prin boala, nu iti faci test…atunci participi online. Partea asta nu ati mai citit-o? Banuiesc ca ati citit un titlu de ziar si ….hop. Si am o intrebare, daca se vine la cursuri nerestrictionat (ar fi ciudat din moment ce aceste restrictii sunt peste tot in tara si ma refer la institutii) si izbucneste un focar in Universitate… cine raspunde? DVS? Cine va fi aratat cu degetul? dvs? Cine va da explicatii in fata celor imbolnaviti? Dvs?

      1. Linsaj va fi si merita. Daca intr o scoala izbucneste un focar si in irma anchetei epidemiologice se gaseste pacientul 0 de focar, nevaccinat, netestat, eu zic ca se lasa urat, mai ales daca vor fi si victime: grav bolnavi sau morti. Eu una l-as linsa pe ala daca-mi moare copilul. Sa se astepte la consecinte.

        1. Și dacă era vaccinat? Ce?

          Sunteți normali? De unde atâta ura, lipsa de gândire critica? Aveti sigur pana în 35-40 de ani și nu ați trăit mai deloc “comunismul”. Nici nu prea ați citit, istoria. Habar n-aveti despre bolsevism, nazism, segregare rasiala. Explicabil.

        2. Și dacă era vaccinat? Ce?

          Sunteți normali? De unde atâta ura, lipsa de gândire critica? Aveti sigur pana în 35-40 de ani și nu ați trăit mai deloc “comunismul”. Nici nu prea ați citit, istoria. Habar n-aveti despre bolsevism, nazism, segregare rasiala. Explicabil. Citiți va rog și analizați cum au început și ce rezultate au avut. Doar unii colaborationisti “au dus-o bine”

          Scuze dacă s-a trimis de mai multe ori. Site-ul nu m-a anunțat ca e dublura

  5. In unele locuri aveti dreptate. Vaccinarea trebuia promovata diferentiat pe categorii sociale. Nu ajungi la tata din deal cu o campanie media si o platforma online. Tata din deal nici macar nu a auzit sau nu crede sau nu intelege conceptul de Covid. Asistatul social cu berea in bot si flegma scuipata aleatoriu dupa ce a tras o fuga pana la wc ul turcesc al crasmei, evident, fara sa se spele, fara sa aiba masca, fara sa respecte vreo norma si fiind si antivaccinist pe deasupra, n o sa ti percuteze la nimic din campanie. Dar ia da-i un bon de masa, sa vezi cum pentru un pet de bere de 5 lei e fuguta la medicul de familie, se roaga. Enoriasele care cred ca totul e divin, sa vezi cum asculta de popa daca acesta ar propovadui vaccinul. Copiii, adolescentii, ia da-le niste interdictii la discoteci, festEvaluri si ii castigi. Sau da-le de o bere la festival. 🙂 Eu cred ca aceasta vaccinare trebuia sa fie facuta cu concursul unor sociologi, psihologi, medici si economisti. Un front comun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Yuval Noah Harari, despre efectele războiului din Ucraina: E o situație de înarmare care poate scăpa de sub control / Banii care ar trebui să fie alocați pentru educație, pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, acești bani se vor duce la tancuri, rachete, la finanțarea războaielor

După 1945, omenirea a trăit o epocă de pace la nivel global, cu câteva conflicte locale, dar reușind să evite până acum declanșarea unui nou război teritorial ca în trecut,…
Vezi articolul

GRAFIC Lipsa Educației degradează calitatea vieții în România. Față de 2011 indicele pentru acces la Educație de calitate s-a redus la jumătate. În lume suntem pe locul 80 la învățătură, arată Indicele de Progres Social – Deloitte

România stă mult mai prost la capitolul educație decât la mulți alți parametri luați în calcul pentru a evalua calitatea vieții și bunăstarea socială, potrivit Indicelui de Progres Social realizat…
Vezi articolul