Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: Urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu, precum şi reacția la alarme / În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani

2.103 vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
“Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu ‘merge şi aşa’. Şi când vine unul care spune ‘nu, nu merge şi aşa’, i se râde în nas. Pentru cei morți nu mai putem face nimic. Pentru cei vii putem: urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu precum şi reacția la o alarmă”, spune fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, după ce opt pacienți dintr-un salon ATI, bolnavi de Covid și intubați, au murit în incendiul de la Spitalul județean Neamț, iar mai mulți medici au fost răniți.

Fostul ministru al Educației afirmă că “în țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli şi eşti bătut dacă îndemni la respectarea lor, în țara în care o diplomă plagiată sau falsificată te face premier sau primar, în țara în care valorile, de la Eminescu la Coposu, sunt batjocorite pe timpul vieții şi recunoscute doar după moarte, în țara în care şmecheria e lege supremă, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani”.

Amintim că after school-urile și creșele sunt singurele care mai primesc copiii, după ce toate școlile și grădinițele s-au închis din cauza pandemiei COVID-19.

Textul integral semnat de Daniel Funeriu și publicat pe contul său de Facebook:

“Accidentele sunt revoltătoare şi rămâi cu groaznica senzație a unui gol în suflet, cu impresia unei dale de ciment pe umeri, atunci când puteau fi evitate. Accidentele care puteau fi evitate sunt, de fapt, crime.

În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli şi eşti bătut dacă îndemni la respectarea lor, în țara în care o diplomă plagiată sau falsificată te face premier sau primar, în țara în care valorile, de la Eminescu la Coposu sunt batjocorite pe timpul vieții şi recunoscute doar după moarte, în țara în care şmecheria e lege supremă, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani.

Dragii mei, înainte de a urla împotriva unui şefuleț, politician sau partid, întrebați-vă de câte ori ați făcut, voi şi familia voastră, şmecherii “descurcărețe” în loc de ceea ce ştiți că trebuia făcut.

Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu “merge şi aşa”. Şi când vine unul care spune “nu, nu merge şi aşa”, i se râde în nas.

Pentru cei morți nu mai putem face nimic. Pentru cei vii putem: urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu precum şi reacția la o alarmă.

Citește și:
BREAKING Zece morți și șapte răniți grav în urma incendiului de la Spitalul județean Neamț. Toți cei opt pacienți dintr-un salon ATI, bolnavi de Covid și intubați, au murit în incendiu. Mai mulți medici răniți. Parchetul general a demarat o anchetă. Unul dintre medicii răniți, transferat în Belgia
FOTO Imaginile tragediei de la Piatra Neamț: cum arată paturile arse în incendiul în care și-au pierdut viața a ucis zece pacienți internați la ATI
Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii morți în incendiul de la Colectiv: Au trecut cinci ani și povestea se repetă. Nu ați schimbat nimic si iată, focul lovește din nou, moartea își ia din nou tributul

4 comments
  1. Domnule Funeriu,
    toate bune si frumoase, insa este usor a da sfaturi si a emite pareri de pe margine.
    Sunt catedre libere in Ialomita si Calarasi. Dupa o experienta de trei ani de acest tip, opiniile domniei voastre ar avea mai multa greutate!
    Pana atunci, “e usor a scrie versuri …”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noile planuri-cadru – discutate astăzi la Ministerul Educației. Secretarul de stat pe preuniversitar, despre o posibilă amânare a reducerii numărului de ore: Se iau în calcul toate variantele posibile

Ministrul Educației anunță pe agenda sa de astăzi o “întâlnire de lucru pentru discutarea planurilor-cadru”. Contactată de Edupedu.ro, Luminița Barcari, noul secretar de stat pentru preuniversitar, a declarat că “este…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Școlile și liceele, obligate să desfășoare o activitate de prevenire a consumului de droguri în perioada 1-5 aprilie 2024 și să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților cât mai curând – adresă a Ministerului Educației

Școlile și liceele trebuie să desfășoare o activitate de prevenire a consumului de droguri în săptămâna 1-5 aprilie 2024, să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților de prevenire a…
Vezi articolul