Datele despre câți profesori și angajați din școli nu mai sunt în grevă, prezentate în premieră de Ministerul Educației

14.453 de vizualizări
Foto: FSLI/ Facebook.com
Pentru prima dată de la începutul grevei generale, din 22 mai 2023, Ministerul Educației a publicat date statistice despre conflictul de muncă din școli. Instituția a ales să prezinte numărul celor care au ieșit din grevă.

Instituția susține că „în perioada 31 mai – 6 iunie, și-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice“, asta deși în perioada respectivă au fost trei zile libere legale și două zile de weekend.

Redăm comunicatul Ministerului Educației:

„Conform datelor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, situația, la nivel național, după adoptarea Ordonanței de Urgență 53/2023, se prezintă astfel:

În perioada 31 mai – 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic).

Față de datele primite în 31 mai, astăzi, 6 iunie, se constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate județele, cu excepția județului Covasna (+1,1%). 

La nivel general, cei mai mulți angajați din sistemul preuniversitar și-au reluat activitatea în județele: Vâlcea (12,6%), Ialomița (11,8%), Teleorman (11%), Botoșani (10,3%), București (9%), Buzău (8%).

În perioada 31 mai – 6 iunie, și-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice. 

La nivel național, conform raportărilor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, în 1.007 unități de învățământ procentul cadrelor didactice de participare la grevă este 0 (cu 168 de unități mai mult decât în 31 mai), iar în 233 de unități participă întregul personal didactic (cu 42 de unități de învățământ mai puțin față de 31 mai). 

Precizăm că niciun județ nu a raportat o participare la grevă a personalului din învățământul preuniversitar de 100%.

Datele prezentate sunt cele transmise de inspectoratele școlare județene/al Municipiului București. Situația este dinamică, fiind monitorizată în permanență“. 


9 comments
  1. Individa asta inepta (dar oare care nu a fost inept la conducerea Min Educatiei in astia 30 de ani..?) ar trebui trimisa la Cornu, stiti, acolo unde are dnul Nastase casa de vacanta si, asa cum le-a recomandat domnia sa la acea vreme „sa ii numere oaule de la Cornu”, asa si individa asta sa se duca unde o vedea cu ochii, impreuna cu toti trepadusii din minister, sa „numere ouale” celor care sunt inca in greva si poate asa o sa afle exact cati mai sunt in greva !
    DRAGI PROFESORI, NU RENUNTATI !
    VA SUSTINEM IN CONTINUARE !
    PS – Rog editorii sa-mi aprobe comentariul intrucat doar am citat dintr-un „corifeu al democratiei post-decembriste”….vezi mai jos :
    https://youtu.be/hy-Bup1zfFk

  2. O minciuna gogonata..cu procentele și cu nr care au ieșit din greva…Manipulare de la început pana la final…Procentul corect și transparent este de 86% pentru continuarea grevei….Demisia pentru dezinformare !!

  3. Domnilor din minister! Ar fi benefic pentru elevi și părinți, dar și mai important pentru stingerea conflictului să căutați soluții pentru acordarea revendicărilor profesorilor, decât să căutați cu lumânarea pe cei ce renunță. De ce nu spuneți câți sunt în grevă, cât de mulți rămân pe poziții? Tot ceea ce faceți este să prelungiți acest conflict și să -i întărâtați pe profesori prin modul cu care îi tratați. De ce oare profesorul trebuia să iasă în stradă? De ce de peste 20 de ani profesorul este la coada clasamentului la nivel de salarizare, dar este prioritate națională doar în declarații?
    De ce pentru cheltuielile parlamentarilor, avioonul președintelui, autoturisme, etc sunt bani?
    Nu mai dezinformați despre cu privire la tot ce ați acordat pentru educație, că lumea vede, simte și înțelege tot.

  4. Ce este curios în raportarea asta de tip comunist..de la Minister…cu cati mai sunt și nu mai sunt..cum au venit aceste date din scoli și licee..?.dacă de joi 1 iunie .pana pe 5 iunie au fost zile libere..Ca se spune exact între 31 mai și 5 iunie. Se pare ca e o mare minciuna..de la directori sau inspectori…Poate multe cadre didactice au fost santajate cu inspectii speciale.si alte motive..ce aduce a ilegalitate..

  5. Se zice că sunt trei tipuri de minciuni: minciunile simple, minciunile sfruntate și statisticile. 🙂 De exemplu, conform doamnei ministru, au scăzut cu 5%; dar de la cât la cât la sută, asta nu mi-e clar. Știe cineva?

  6. Pentru doamna Pinochio.
    Suceava 98%
    Sălaj 84,2%
    Dolj 68%
    Mehedinți 78,16%
    Iasi 80%
    Maramureș 79,97%
    Satu Mare 72%
    Galați 71,5%
    Brăila 78%
    Bistrita Năsăud 66,51%
    Constanta 61%
    Covasna 82%
    Hunedoara 81%
    Mures 89%
    Neamt 88,72%
    Olt 88,85%.
    Cluj +70%.

  7. Cine are incredere in ce comunica guvernul, am observat de pe vremea lui Covidut ca au talent la raportat, atunci stiau sa umfle, acum stiu sa scada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La geometrie, elevii de clasa a IX-a nu mai știu să raționeze, pentru că subiectele de la Evaluarea Națională nu le cer acest lucru, spune profesorul Sorin Haiduc: Ei nu sunt capabili să deseneze o figură geometrică, pornind de la datele problemei, pentru că toate li se oferă în subiectul de examen

Sorin Haiduc, director al Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Arad, a vorbit despre efectele pe care le au șabloanele de la examenele naționale. „Am dat la clasa a IX-a un…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre anunțul noilor legi ale Educației: Trebuie profesori buni, mai bine plătiți, pentru că problema României nu este curriculumul prost, ci calitatea prea scăzută a profesorilor / Unica soluție pentru părinții de azi, dacă nu sunt mulțumiți de ce se întâmplă la clasă, este să dea meditații copiilor

Fost ministrul al Educației, autor al Legii Educației nr. 1/2011, Daniel Funeriu a subliniat la Europa FM principalele probleme din sistemul de educație și cum ar putea fi combătute. Opinia…
Vezi articolul

Aritmetica ministrului Ligia Deca, în cazul toaletelor din curtea școlilor. Anul trecut erau 180 de școli cu latrină, anul acesta mai sunt 189, după ce în ultimul an pentru 62 de școli au fost construite WC-uri în interior. Explicația: „Școlile mai fuzionează sau se mai despart în funcție de nevoile locale”

Din 180 de școli cu toalete în curte cât erau în 2022 la începutul anului școlar, pentru 62 de școli s-au făcut lucrări ca să rămână fără latrină și au…
Vezi articolul

Plagiatorii care vor să scape nepedepsiți, protejați de majoritatea PSD-PNL-UDMR, acuză USR. Un proiect de eliminare a posibilității de renunțare voluntară la titlul de doctor – respins în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților

Propunerea legislativă a USR de modificare a Legii educaţiei naţionale prin care să fie interzisă renunţarea voluntară la titlul de doctor a primit, marţi, raport de respingere în Comisia pentru…
Vezi articolul

Repartiția candidaților la Rezidențiat 2023 în timp real: poziția la care s-a ajuns, locurile și posturile disponibile / După prima zi, la Medicină au rămas neocupate 3.201 locuri și posturi / UPDATE: Situația locurilor neocupate la finalul zilei de 27 noiembrie

Ministerul Sănătății a pus la dispoziția candidaților pagina web repartitie.ms.ro unde se pot urmări în timp real poziția la care s-a ajuns în timpul repartiției, locurile și posturile rămase disponibile…
Vezi articolul