De astăzi, 26 februarie, profesorii aflați în reducere de activitate 2026 pot depune cererea la inspectoratul școlar – model de cerere și calendarul complet

107 vizualizări
Foto: captură cerere – completare norma didactică 2026
În perioada 26 februarie – 4 martie, profesorii aflați în reducere de activitate depun cererile și documentele necesare la inspectoratele școlare, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Potrivit sursei citate, pe 5 martie vor fi afișate pe site-urile inspectoratelor școlare listele cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluționarea reducerii de activitate.

Amintim că miercuri, 25 februarie, a fost lansat site-ul Titularizare 2026 de către Ministerul Educației și Cercetării.

Tot ieri au fost afișate la sediie unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE și pe paginile web ale acestora (dacă există) condiţiile specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolar, potrivit calendarului.

Pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, cererile profesorilor aflați în restrângere de activitate se depun din 5 martie și până pe 10 martie.

Depunerea dosarelor se poate realiza și în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratului şcolar.

Cerere pentru completarea normei didactice de predare 2026
Cererea pentru obținerea acordului pentru transfer/pretransfer

Vezi aici lista documentelor necesare pentru completarea normei și pentru obținerea acordului pentru transfer/pretransfer

Calendarul pentru completarea normei didactice 2026:

4) Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului școlar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate:

a) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;

b) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2026;

c) afişarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE și pe paginile web ale acestora (dacă există) a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare;

Termen: 25 februarie 2026

d) înregistrarea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, cadrelor didactice aflate în reducere de activitate, la inspectoratele şcolare; verificarea și avizarea dosarelor depuse de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 26 februarie-4 martie 2026

e) afișarea pe pagina web a inspectoratului şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluționarea reducerii de activitate; Termen: 5 martie 2026

f) înregistrarea contestațiilor la punctajele acordate; Perioada: 5-6 martie 2026

g) soluționarea contestațiilor la punctajele acordate, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 10 martie 2026

h) organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar; Perioada: 5-10 martie 2026

i) depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE; Perioada: 5-10 martie 2026

j) analiza în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE a solicitărilor și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 11 martie 2026

k) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, la unitatea de învățământ/CJRAE/CMBRAE, privind acordurile/acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către personalul didactic care solicită transfer consimțit între unitățile de învățământ; Perioada: 11-12 martie 2026 

l) soluționarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu pentru transfer emise de unitățile de învățământ/ CJRAE/CMBRAE în consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 13 martie 2026

m) depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 16-17 martie 2026

n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

  • (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie pe perioadă determinată;
  • (ii) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer;
  • (iii)cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată;
  • (iv)cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată;

Termen: 18 martie 2026

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a reducerilor de activitate; Perioada: 18-19 martie 2026

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar; Termen: 20 martie 2026

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 23-27 martie 2026

Citește și:
Lista profesorilor care intră în restrângere de activitate de la 1 septembrie 2026, publicată de inspectoratele școlare / Calendarul pentru completarea normei didactice de predare
Completare normă didactică la nivelul inspectoratului școlar 2026. Profesorii pot depune cererile din 26 februarie / Calendarul complet și lista documentelor necesare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Marilen Pirtea, legat de tăierea din finanțarea prin PNRR pentru universități: România va rata șansa de creștere și dezvoltare fără potențarea universităților, epicentrele ecosistemelor urbane mari / Tinerii din România vor susține piața muncii din vest

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a atras atenția într-o postare pe Facebook că „România are acum o șansă mare de creștere și dezvoltare, pe care o va…
Vezi articolul

Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, despre acuzațiile de antisemitism și rasism din unele texte recomandate în varianta „Fotache 2″ a programei de limba română: Programa este în ceață / A lăsa totul pe seama profesorilor și pe pregătirea lor, nu cred că va aduce rezultate așa cum ne așteptăm – manualele trebuie să fe foarte bine pregătite

Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, spune că fragmentele de texte din recomandările programei de limba română „Fotache 2″ care ar conține elemente rasiste și antisemite, „trebuie dezbătute dintr-o perspectivă…
Vezi articolul

Profesoara Antoaneta Luchian: E nevoie de mai multă practică pedagogică în formarea inițială / Examenul de titularizare să rămână, dar să fie însoțit de masterat didactic, de asistență la clasă și mentorat real, să treacă prin toate etapele a ceea ce înseamnă viața școlii

Profesorii trebuie sprijiniți să facă mai multă practică pedagogică în formarea inițială, a afirmat recent profesoara de Educație muzicală Antoaneta Luchian, la emisiunea Educația la putere, de la TVR 2.…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ciucă, discurs incoerent și fără nicio propunere concretă, în deschiderea negocierilor cu sindicatele din Educație, cu 18 ore înaintea grevei generale din școli: Am responsabilitatea a tot ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor, astfel încât împreună să putem să rezolvăm probleme. Sunt probleme care trebuie rezolvate pe verticala sistemului de educație în ceea ce privește o serie de aspecte care de-a lungul timpului au dus la aceste distorsionări

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus reprezentanților sindicatelor din Educație că nu pot fi lăsați elevii „suspendați pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dumneavoastră le ridicați”. Discursul a…
Vezi articolul