Articol recomandat de World Vision în cadrul programului Young Leaders, finanțat de Uniunea Europeană

De Sărbători, vrem o comunitate ca-n afară: tinerii din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values donează pentru cei mai nevoiași din comunitatea lor

629 de vizualizări
Foto: Muzeul Faptelor Bune
În preajma Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, tinerii din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values, derulat de Fundația World Vision România cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, vin în ajutorul celor aflați în dificultate prin donații.

Inițiativa caritabilă poartă numele de “Muzeul Faptelor Bune” și este modul în care fiecare copil din comunitatea grupurilor de inițiativă locală din județele Cluj, Dolj, Ialomița, Vaslui și Vâlcea dorește să contribuie, astfel încât sărbătorile de anul acesta să fie mai bune pentru cei aflați în nevoie din comunitatea lor.

Cum a apărut această inițiativă?

Pentru că tinerii din grupurile de inițiativă locală au luat parte la o serie de sesiuni despre instituțiile și valorile Uniunii Europene, unul dintre exercițiile practice la care au participat, numit “Vreau o comunitate ca-n afară!” i-a provocat să întocmească o listă cu inițiative cetățenești care ar putea contura o comunitatea cu adevărat europeană. Printre măsurile imaginate de copii s-a numărat și această mișcare de tip Christmas Charity în cadrul căreia fiecare copil are oportunitatea să doneze ce au la îndemână pentru o cauza nobila din comunitățile lor.

“Este evident că se vrea o schimbare, cu atât mai mult cu cât aceste dorințe vin din partea unor copii, unui viitor așa cum îi mai spun eu. Am dat împreună startul acestei inițiative cu foarte mult entuziasm și dorință de a produce o schimbare în jurul nostru și chiar ne propunem ca acest Muzeu al faptelor bune să rămână un exercițiu de tip ‘statement’ la nivel de comunitate. Copiii își doresc să se implice mai mult, să ofere, să împartă, să ajute, iar acest lucru i-a determinat să privească mai mult în jurul lor și să se mobilizeze pentru un scop comun”, a povestit despre cea mai nouă inițiativă a copiilor, Valentina Cardaș, coordonator GILC-uri.

Uniți pentru o lume mai bună

Inițiativa viitorilor ambasadori ai valorilor europene nu se oprește aici. Fiind talentați și dedicați cauzei lor, tinerii pasionați de fotografie, lucru manual, pictură, caligrafie, ilustrație, poezie și-au propus să creeze o lucrare ce va fi scoasă la licitație, banii strânși astfel urmând a fi folosiți în scopuri caritabile.

“Credem ca acest proiect este foarte interesant și provocator, pentru ca ne ajuta să ne dezvoltăm ca cetățeni europeni, viitori adulți implicați în viața comunității, ne învață cum să cerem respectarea drepturilor noaste, învățându-ne astfel cum să ne ajutăm pe noi înșine, dar și pe cei din jurul nostru. Suntem bucuroase că am putut ajuta astfel comunitatea într-un mod tematic, dar ne și gândim la noile oportunități de a face bine, totul în pași mici”, ne-a povestit despre proiect și despre inițiativa caritabilă, Alexandra Banu, membră a Grupului de Inițiativă Locală Ialomița.

Evenimentul care va găzdui licitația de lucrări donate, care cel mai probabil va urma să aibă loc în luna februarie a anului viitor, va marca încheierea proiectului Young Leaders Speak Out for European Values.

Programul World Vision România, o adevărată „școală a viitorilor lideri”

Tinerii din grupurile de inițiativă locală pun în practică, prin inițiative de acest gen, ceea ce învață în cadrul proiectului și transferă astfel valorile fundamentale promovate de Uniunea Europeană, precum importanța protejării drepturilor omului, egalității sau cetățenia activă, la specificul nevoilor comunităților lor.

“Prin această inițiativă de Crăciun am putut să ajutăm copiii care provin din diferite medii, ca aceștia să se bucure de magia sărbătorilor și pentru că situația financiară a familiilor lor nu ar trebui să definească fericirea și, în mare, starea lor de spirit. Inițiativa se bazează pe egalitate și pe respectarea drepturilor, cum fiecare copil are dreptul la timp de calitate petrecut cu familia, fără poveri pe care și le-au asumat de la o vârstă așa de fragedă”, a subliniat importanța faptelor bune de sărbători, Mara Surugiu, o altă tânără membră a Grupului de Inițiativă Locală Ialomița.

Proiectul Young Leaders Speak Out for European Values este derulat de Fundația World Vision România, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, și urmărește să ajute tinerii din România, prin dezvoltarea de abilități practice care le stimulează inițiativa și gândirea critică, să își descopere “vocea”, având astfel șansa de a deveni adevărați ambasadori ai participării și cetățeniei active democratice.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile din România au nevoie de mai mulți bani de la buget pentru a acoperi majorările salariale, atrage atenția Consorțiul Universitaria / Instituțiile membre cer „reforma modului de finanțare a universităților, care nu mai corespunde contextului actual”

Consorțiul Universitaria, ce reunește multe dintre cele mai mari universități din țară, spune într-un comunicat emis luni că este nevoie de bani suplimentari de la bugetul de stat, care să…
Vezi articolul

Două milioane de teste rapide din salivă vor fi trimise luni spre școli, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență după ce un participant din lotul 3 de firme ar fi fost de acord să facă livrarea mai devreme / Ministerul Educației susține că testarea ar putea avea loc cel mai devreme marți sau miercuri, în acest caz

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că urmează să primească în noaptea de duminică spre luni încă două milioane de teste rapide antigen din salivă, din partea unei societăţi…
Vezi articolul

Nu pot să spun care a fost rațiunea pentru care s-a stabilit în lege ca 30% dintre elevii fiecărei clase să primească burse de merit, răspunde secretarul de stat din Educație Florian Lixandru, întrebat de un elev

Secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru „nu poate să spună” care a fost motivul pentru care în legea învățământului preuniversitar s-a stabilit ca minim 30% din elevii fiecare…
Vezi articolul