Definitivat 2022. Rezultatele finale au fost publicate. Numărul promovaților a crescut cu peste 200 după contestații

9.068 de vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Rezultatele finale pentru examenul de Definitivat 2022 au fost publicate de Ministerul Educației. Notele obținute de profesori la examenul de definitivat după contestații au fost făcute publice atât la centrele de examen, cât și pe definitivat.edu.ro.

Potrivit ministrului Cîmpeanu, 5.355 candidați „au promovat examenul de definitivat cu medii peste 8.00”. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă, 5.136 de candidați cu medii între 8 și 10. Acest lucru înseamnă că numărul promovaților a crescut cu 219 după contestații.

Conform unui comunicat al Ministerului Educației, „rata finală de promovare înregistrată la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2022), după soluționarea contestațiilor, este 73,82% (în creștere cu 3,02%, comparativ cu rezultatele inițiale – 70,80%). 

Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (1.528), 5.355 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.136 de candidați”.

„Cele mai bune rezultate au fost obținute in CJ (84,1% promovare)! Felicitări și candidaților din Prahova, Brașov, București și Galați care au promovat într-o proporție de peste 80%!”, a scris Sorin Cîmpeanu.

„Felicitări deosebite celor 137 candidați care au obținut nota 10.00, precum și celor 427 candidați care au obținut note între 9.50-9.99!! Cele mai multe note de 10.00 au fost obținute in București (39) și CJ (16)”, conform sursei citate.

Pe de altă parte, ministrul Cîmpeanu a mai scris următoarele despre candidații cu medii sub 8 și sub 5: „Trist pentru cei peste 1.899 candidați care nu au reușit sa obțină medii peste 8.00 și foarte trist pentru cei 514 candidați care au obținut note mai mici de 5.00! Trist pentru candidații din TL care au promovat examenul de definitivat într-o proporție de doar 50%!”.

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, ca să promoveze examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt)trebuie să obțină minimum nota 7.15 la proba scrisă.

Rezultatele finale pe fiecare județ:

Rezultate Definitivat 2022 Județul Alba

Rezultate Județul Argeș

Rezultate Județul Arad

Rezultate Municipiul București

Rezultate Județul Bacău

Rezultate Județul Bihor

Rezultate Județul Bistriţa-Năsăud

Rezultate Județul Brăila

Rezultate Județul Botoşani

Rezultate Județul Braşov

Rezultate Județul Buzău

Rezultate Județul Cluj

Rezultate Județul Călăraşi

Rezultate Județul Caraş-Severin

Rezultate Județul Constanța

Rezultate Județul Covasna

Rezultate Județul Dâmbovița

Rezultate Județul Dolj

Rezultate Județul Gorj

Rezultate Județul Galaţi

Rezultate Județul Giurgiu

Rezultate Județul Hunedoara

Rezultate Județul Harghita

Rezultate Județul Ilfov

Rezultate Județul Ialomița

Rezultate Județul Iaşi

Rezultate Județul Mehedinți

Rezultate Județul Maramureş

Rezultate Județul Mureş

Rezultate Județul Neamț

Rezultate Județul Olt

Rezultate Județul Prahova

Rezultate Județul Sibiu

Rezultate Județul Sălaj

Rezultate Județul Satu-Mare

Rezultate Județul Suceava

Rezultate Județul Tulcea

Rezultate Județul Timiş

Rezultate Județul Teleorman

Rezultate Județul Vâlcea

Rezultate Județul Vrancea

Rezultate Județul Vaslui

„La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 7.586 de candidați (93,65%). Dintre aceștia, 325 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Șase lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 7.254 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, 3.561 de candidați au obținut note pe segmentul 8 -10 (3.522 la prima afișare). Dintre aceștia, 137 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 427 candidați cu note între 9,50 și 9.99.

De asemenea, 3.693 de candidați au primit note sub 8. Dintre aceştia, 3.179 de candidați au primit note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba scrisă 514 candidați.”

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Amintim că rezultatele candidaților la inspecții au fost publicate de Ministerul Educației pe data de 24 iulie.

EduPedu.ro a scris aici despre subiecte și bareme și aici despre regulile de examen.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Harta mediilor de 10 la Definitivat 2022. Sunt cu peste 50 de note maxime mai puține decât anul trecut / În București și Cluj sunt cele mai multe medii de 10


1 comment
  1. ,, Concursul de definitivat este un examen „?? Iar ,,examenul de titularizare ” ce-o mai fi??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii: Noi avem toată încrederea în profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca să propună discipline care să atragă elevii

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a spus că Ministerul are „toată încrederea în colegii profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca…
Vezi articolul

OFICIAL Norma didactică pentru profesorii din universități nu crește obligatoriu prin Legea Bolojan, ci doar pentru cadrele didactice din preuniversitar

Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan, a intra în vigoare prin publicarea ei vineri noaptea, pe 25 iulie, în Monitorul Oficial. Actul normativ în forma finală confirmă ceea ce Edupedu.ro…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice

Un învățător a cărui identitate am ales să o protejăm, cu o activitate la catedră de peste 20 de ani, a explicat pentru Edupedu.ro ce sarcini are de îndeplinit un…
Vezi articolul