Harta mediilor de 10 la Definitivat 2022. Sunt cu peste 50 de note maxime mai puține decât anul trecut / În București și Cluj sunt cele mai multe medii de 10

2.598 de vizualizări
Foto: Captură – Ministerul Educației
137 de candidați de la examenul de definitivat 2022 au obținut nota 10 la proba scrisă, potrivit datelor Ministerului Educației. Vezi mai jos care este situația notelor de 10 din fiecare județ.

Cele mai multe note de 10 sunt în București (39) și Cluj (16).

Anul trecut au fost mai multe note maxime. După soluționarea contestațiilor din 2021 au fost înregistrate 188 de note de 10. Acest lucru înseamnă cu profesorii care au dat definitivatul anul trecut au înregistrat cu 51 de note maxime mai multe decât în acest an.

Județele fără nicio medie de 10 sunt următoarele: Bistriţa-Năsăud, Botoșani, Călărași, Caraş-Severin, Covasna, Galați, Mureș, Olt și Tulcea.

Harta mediilor de 10, pe județe:

  • Alba – 2
  • Argeș – 2
  • Arad – 2
  • Bucureşti – 39
  • Bacău – 3
  • Bihor – 2
  • Bistriţa-Năsăud – 0
  • Brăila – 1
  • Botoşani – 0
  • Braşov – 1
  • Buzău – 1
  • Cluj – 16
  • Călăraşi – 0
  • Caraş-Severin – 0
  • Constanța – 3
  • Covasna – 0
  • Dâmbovița – 3
  • Dolj – 1
  • Gorj – 1
  • Galați – 0
  • Giurgiu – 1
  • Hunedoara – 1
  • Harghita – 1
  • Ilfov – 2
  • Ialomița – 1
  • Iași – 1
  • Mehedinți – 1
  • Maramureș – 5
  • Mureş – 0
  • Neamț – 2
  • Olt – 0
  • Prahova – 5
  • Sibiu – 1
  • Satu-Mare – 1
  • Sălaj – 2
  • Suceava – 4
  • Tulcea – 0
  • Timiş – 3
  • Teleorman – 2
  • Vâlcea – 1
  • Vrancea – 4
  • Vaslui – 1
Foto: Captură – Ministerul Educației

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, ca să promoveze examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt)trebuie să obțină minimum nota 7.15 la proba scrisă.

Despre definitivat

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Citește și:
Definitivat 2022. Rezultatele finale au fost publicate. Numărul promovaților a crescut cu peste 200 după contestații
STUDIU DE CAZ Județul Cluj – primul la Evaluarea Națională, BAC, Titularizare și Definitivat, dar exemplul este trecut cu vederea de autoritățile centrale. Printre soluțiile clujene, explicate de inspectorul general Marinela Marc: 36 de inspecții tematice în toate școlile din județ și sute de inspecții într-un singur an, la fiecare disciplină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Confuzie creată în rândul directorilor de școli și angajaților aflați în grevă generală, printr-un document trimis de Ministerul Educației care făcea trimiteri și la amenzi / Sindicatele îl demontează punct cu punct: Conține dispoziții contradictorii și creează o presiune nejustificată asupra directorilor

Sindicatele din învățământul preuniversitar demontează un document trimis de Ministerul Educației, care conținea prevederi din legislație care ar avea legătură cu conflictul de muncă. Adresa de la minister a fost…
Vezi articolul

Competențe digitale BAC 2024: Candidații sunt programați la probă pe 19-21 iunie, de la ora 13:00. Internetul este tăiat după primele 15 minute / Câte puncte trebuie să obții pentru nivelul „utilizator experimentat” – procedură

Proba de competențe digitale din cadrul Bac 2024 este desfășurată de miercuri, 19 iunie, până vineri, 21 iunie, conform calendarului de examen – sesiunea de vară și după cum realizează…
Vezi articolul

Tudor Chirilă: Cu capul plecat, ca în fotografia cu Klaus Iohannis, Ligia Deca spune ce i se spune să spună – că nu mai e nevoie de 6% din PIB pentru educație. Nu vă așteptați la nicio schimbare în educație până în 2024, vin alegerile

Reacții de sancționare a Guvernului Ciucă, după ce executivul a propus pentru educație cel mai mic buget din istoria recentă (2,1% din PIB) în timpul mandatului de ministru al educației…
Vezi articolul