Demisie cerută la vârful Consiliului de Etică și Management Universitar. Studenții îi solicită ministrului Educației să îl revoce pe Gheorghe Iancu din acest for

1.166 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Studenții îi cer ministrului Educației, Monica Anisie, să îl revoce pe Gheorghe Iancu din poziția de membru al Consiliului de Etică și Management Universitar și să îl demită de la șefia forului. Într-un comunicat dur la adresa conducerii Consiliului, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) susține că Iancu “nu este un garant al eticii universitare”.

Studenții îl acuză pe președintele Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU) că “s-a antepronunțat public” în cazul Academiei de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’ din București – instituție acuzată de nenumărate plagiate și care face “obiectul unui dosar în curs de soluționare la CEMU”.

În decembrie 2019, la o conferință despre etica universitară, Iancu ar fi declarat că “nu există cazuri de plagiat în respectiva instituție de învățământ superior. De asemenea, acesta, alături de reprezentantul Academiei de Poliție, consideră că ‘nu există cadru legal în România pentru obligativitatea existenței ghilimelelor atunci când există o citare într-o lucrare academică’”, spune ANOSR, în comunicatul remis Edupedu.ro.

Deși trebuia să contribuie decisiv la respectarea normelor de etică în universitățile românești, CEMU a avut mari lacune de activitate încă din momentul în care a fost înființat. (…) Astfel, solicităm ministrului educației și cercetării demiterea actualului președinte și numirea urgentă a unei persoane care să contribuie la un viitor curat al sistemului educațional românesc”, spune președintele ANOSR, Petrișor-Laurențiu Țucă.

Comunicatul integral al ANOSR:

“ANOSR solicită Ministerului Educației și Cercetării revocarea lui Gheorghe Iancu din poziția de membru al Consiliului de Etică și Management Universitar

ANOSR solicită Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să normalizeze activitatea Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU) prin retragerea desemnării domnului Gheorghe Iancu din această structură, în care deține funcția de președinte. Prezența unui fost cadru didactic cunoscut pentru derapajele de la bunele moravuri nu este benefică pentru promovarea politicilor în vederea respectării eticii universitare de către actualul Guvern.

Precizăm că, în momentul de față, Consiliul de Etică și Management Universitar are misiunea de a dezvolta cultura eticii și integrității în universitățile din România. Între atribuțiile CEMU se numără și auditarea comisiilor de etică, analizarea nerespectării de către o universitate a obligațiilor legale, care poate duce la propunerea suspendării rectorului sau constatarea nerespectării prevederilor legale în procedura de ocupare a posturilor didactice și de cercetare.

Prezența domnului Gheorghe Iancu în CEMU este incompatibilă din mai multe de puncte de vedere:

  1. Gheorghe Iancu nu mai este cadru didactic la Universitatea din București. Numirea acestuia nu mai respectă prevederile OMEN nr. 4783/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de etică și management universitar. În conformitate cu art. 6 din regulamentul mai sus amintit, „membrii CEMU sunt cadre didactice și cercetători, având cel puțin titlul de conferențiar sau de cercetător științific II ori titluri echivalente obținute în străinătate, și un membru este student, reprezentant al federațiilor naționale ale studenților”. Universitatea din București, menționată în dreptul domnului Iancu în OMEN nr. 5552/2017 privind componența Consiliului de etică și management universitar, ca fiind instituția de învățământ superior în care acesta își desfășoară activitatea, a confirmat că el s-a pensionat în 2017 și că în prezent nu mai există raporturi contractuale între cele două părți.
  2. Gheorghe Iancu este promotor al discursului incitator la ură. În Raportul anual cu privire la discursul intolerant și instigator la ură din România – 2017, Gheorghe Iancu apare ca exemplu, datorită faptului că a menționat că „Hitler era ok în 1939 și abia în 1942 a început să înnebunească”, negând adevărul istoric despre Holocaust, fapt inadmisibil și care contravine legislației din România. De altfel, de-a lungul timpului, presa a semnalat mai multe ieșiri în decor ale acestuia, printre care spargerea unui parbriz de la o altă mașină participantă în trafic sau luarea de „șpagă mascată” de la studenți. Considerăm că o astfel de persoană este incompatibilă cu funcția de membru într-un organism care guvernează etica universitară în România.
  3. Gheorghe Iancu nu este un garant al eticii universitare. Fostul profesor universitar, susținător al Comisiei de Etică din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, obiectul unui dosar în curs de soluționare la CEMU, s-a antepronunțat public, în decembrie 2019, în cadrul unei conferințe despre etica universitară desfășurată la Târgu Mureș, considerând că nu există cazuri de plagiat în respectiva instituție de învățământ superior. De asemenea, acesta, alături de reprezentantul Academiei de Poliție, consideră că „nu există cadru legal în România pentru obligativitatea existenței ghilimelelor atunci când există o citare într-o lucrare academică”. De-a lungul timpului și în diferite contexte, acesta a avut un comportament similar în calitate de reprezentant al CEMU. Considerăm, prin urmare, că acest comportament este reprobabil și nedemn de poziția de membru al Consiliului de Etică și Management Universitar.
  4. CEMU nu a elaborat Codul de referință al eticii și deontologiei universitare și nu a redactat niciun raport anual privind etica universitară. Gheorghe Iancu a gestionat deficitar activitatea Consiliului de Etică și Management Universitar, neîndeplinind o serie de prevederi cum ar fi cele prevăzute în Legea nr. 1/2011 a educației naționale la art. 218 alin. (2) lit. b) și lit. d).

Considerăm, prin urmare, că Ministerul Educației și Cercetării trebuie să îl revoce în cel mai scurt timp pe domnul Gheorghe Iancu din poziția de membru al Consiliului de Etică și Management Universitar. CEMU are obligația legală de a elabora Codul de referință al eticii și deontologiei universitare, document fundamental și care nu poate fi elaborat în circumstanțe optime cu actualul președinte.

Deși trebuia să contribuie decisiv la respectarea normelor de etică în universitățile românești, CEMU a avut mari lacune de activitate încă din momentul în care a fost înființat. Este nevoie de o mai mare preocupare a instituțiilor din domeniu pentru a combate și sancționa derapajele de la etică și deontologie din învățământul superior. În plus, în componența CEMU toți membrii ar trebui să prezinte o conduită exemplară și este nevoie de un coordonator cu viziune pentru a rezolva problemele întâmpinate. Astfel, solicităm ministrului educației și cercetării demiterea actualului președinte și numirea urgentă a unei persoane care să contribuie la un viitor curat al sistemului educațional românesc.” – Petrișor-Laurențiu ȚUCĂ, Președinte ANOSR”

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primele efecte ale ieșirii lui Klaus Iohannis: Ministrul Cîmpeanu anunță primul set de propuneri de modificare a proiectului legii Educației acceptate din partea principalilor critici – Consorțiul Universitaria / Niciuna nu vizează plagiatele

O serie de articole din propunerile legii Educației vor fi modificate la propunerea Consorțiului Universitaria, anunță într-un comunicat Ministerul Educației. Este vorba despre modificări punctuale solicitate de cele 9 universități,…
Vezi articolul

Universitățile de Arte cer public să nu fie modificat articolul 114 din proiectul legii învățământului superior, așa cum a fost anunțat după negocierile cu Universitaria, pentru că ar reduce finanțarea pentru acestea: Peste 6.000 de studenţi ar fi direct afectaţi

Modificarea articolului 114 din proiectul legii învățământului superior este cerută public de Consorţiul Universitar Arte într-un comunicat trimis la redacție. Alianța de universități scrie mai întâi că „îşi manifestă susţinerea…
Vezi articolul