Dezbatere publică în sistem de videoconferință pe tema modificării statutului elevului, organizată marți, 7 martie, de Ministerul Educației / Înscrierile se fac până pe 3 martie

844 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ministerul Educației anunță că organizează în data de 7 martie 2023, ora 14:00, în sistem de videoconferință, dezbaterea publică având ca temă proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Statutului elevului (aprobat prin ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 4.742/2016). La dezbatere poate participa oricine, dar va fi un număr limitat de înscrieri. Amintim, proiectul care este în dezbatere publică, prevede o modificare privind nota la purtare în cazul absențelor nemotivate.

Sunt invitați să participe la dezbaterea publică din data de 7 martie, în sistem online, toți cei interesați: persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, societăți comerciale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate, reprezentanți ai presei, în limita a 100 de persoane.

Înscrierea va include: numele și prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizația pe care o reprezintă, datele de contact, numărul de telefon, adresa de e-mail la care se va transmite link-ul pentru logare, precum și confirmarea participării la dezbatere.

Persoanele interesate să-și prezinte verbal propunerea în cadrul dezbaterii publice sunt rugate să se înscrie la adresa de e-mail anterior menționată și vor avea la dispoziție 3 minute pentru prezentare.

În situația în care propunerile formulate sunt semnificative, timpul dedicat susținerii acestora poate fi prelungit, o singură dată, cu încă 3 minute, de către persoana care coordonează desfășurarea dezbaterii publice.

Luarea cuvântului de către participantul/reprezentantul legal se va realiza în ordinea înscrierii pentru participarea la dezbaterea publică.

Înscrierea se va realiza în sistem electronic printr-un mesaj trimis la adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ropână la data de 3 martie 2023, ora 16:30.

Informații de context

Edupedu.ro a scris în 10 februarie că documentul va conține noi prevederi legate de absențele nemotivate.

Pe 15 februarie, oroiectul privind modificarea și completarea Statutului Elevului a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației și timp de 10 zile s-au primit propuneri.

Proiectul prevede scăderea notei la purtare cu un punct pentru elevii de gimnaziu și liceu dacă au 20 de absențe nemotivate pe an. Și în cazul elevilor de clase primare scade calificativul de la Foarte Bine la Insuficient, gradual, la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an. 

Actualul statut prevede scăderea notei la purtare cu câte un punct la fiecare 10 absențe nemotivate pe semestru.

Proiectul de statut al elevilor propune la articolul 27, după alineatul (1), un nou alineat, alineatul (1^1) cu următorul cuprins: 

“(1^1) Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct.”

Ordinul de ministru prevede și sancțiuni pentru elevii claselor primare, inclusiv în clasa pregătitoare, care lipsesc nemotivat. Aceștia ar putea avea calificativ scăzut la purtare, gradual, dacă lipsesc nejustificat de la ore, de 20 de ori pe an școlar, sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu.

,,(1) Pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient.”

Potrivit documentului, elevii exmatriculaţi din unităţile de învăţământ postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice. Alte propuneri din statutul elevului pot fi consultate aici.

Foto: © Eakrin RasadonyindeeDreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Proiectul de ordin pentru modificarea statutului elevului


1 comment
  1. >> pentru elevii claselor primare, inclusiv în clasa pregătitoare, care lipsesc nemotivat
    Si la gradinita nu? Este absolut inadmisibil sa nu fie pedepsiti copiii si la gradinita pentru absente nemotivate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii, elevii și studenții ar putea să aibă 2 zile libere pentru investigații medicale, potrivit unui proiect adoptat de Senat. Amendă de la 500 de lei și până la 2.500 de lei pentru angajatorii care nu respectă prevederea

Toți profesorii și ceilalți angajați de la stat și de la privat ar putea să aibă dreptul la 2 zile libere într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, care nu se…
Vezi articolul

Apel către școlile din Mureș să îi ajute pe părinții elevilor romi să completeze actele pentru a obține online adeverința de apartenență la etnia romă, necesară pentru admiterea la liceu pe locurile dedicate – notă ISJ Mureș

Școlile din județul Mureș sunt sfătuite să ajute elevii care au nevoie să obțină adeverința de apartenență la etnia romă pentru a primi un loc dedicat alocat de Ministerul Educației…
Vezi articolul

Instituții din România – implicate în 11 din cele aproape 160 de noi proiecte pentru sprijinirea cooperării internaționale în învățământul superior, propuse spre a fi finanțate printr-un apel Erasmus+ în 2023

Un număr de 159 de noi proiecte propuse spre a fi finanțate în cadrul apelului Erasmus+2 2023 pentru sprijinirea cooperării internaționale în învățământul superior au fost selectate, potrivit unui anunț…
Vezi articolul

Profesoara Maria Manea, despre evaluarea anuală a profesorilor: Nu vreau să sune drept o lipsă de respect față de premierul României, dar, pentru categoria aceasta profesională, un astfel de mesaj ar fi trebuit adresat exact de oficialii Ministerului Educației

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR…
Vezi articolul