Diploma de absolvire a școlii generale și rezultatele la olimpiadele școlare, trecute în CV de un nou secretar de stat în Ministerul Culturii, fără experiență în domeniu – Culturaladuba.ro

23.731 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Diana Baciuna
Diana Baciuna, consilier local la Primăria Sectorului 4, a fost numită secretar de stat în Ministerul Culturii, numirea fiind semnată de premierul Nicolae Ciucă și publicată în Monitorul Oficial, scrie Culturaladubă.ro. Potrivit sursei citate, Baciuna, în vârstă de 32 de ani, nu are nicio experiență profesională conectată cu domeniul cultural, dar și-a trecut în CV diploma de absolvire a școlii generale, fiind șefă de promoție, rezultatele obținute la olimpiadele școlare de istorie și media obținută la bacalaureat – 9,95.

Culturaladuba.ro precizează că Diana Baciuna este de profesie jurist și se va ocupa cel mai probabil de patrimoniul din România. Sursa o descrie drept o apropiată a deputatului liberal Pavel Popescu, iar soțul ei, Mihai Baciuna, este șef la Telecomunicații CFR. În 2020 a făcut campanie electorală pentru PNL și a devenit consilier la Primăria Sectorului 4.

Ea intră într-o echipă din care mai fac parte secretarul de stat Mădălin Voicu (PSD) și subsecretarul de stat Cristina Mirela Nedelcu, profesoară de chimie fără experiență în domeniul culturii, precum și Andras Demeter, fost șef al Societății Române de Radiodifuziune, condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru conflict de interese. Ministrul Culturii este Lucian Romașcanu (PSD).

Citește articolul complet pe Culturaladubă.ro.

7 comments
  1. Jenant!
    Dacă au fost demascați că nu sunt compatibili cu postul ocupat să fie demiși! Ar trebui penalizați și cei care fac asemenea propuneri.
    Of Doamne! Nu mai scăpăm de nepotisme!

    1. Eu ce ma fac? M-am nascut in anii ’80 cand nu se dadea nota la nastere. 🙁 Cred ca trebuie sa ma consolez cu gandul ca nu voi ajunge niciodata secretar de stat la Ministerul Culturii. Of, Doamne, voi ramane in “micimea” mea de profesor. :((((((

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Filmul și educația publicului tânăr”, conferință la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie din București sâmbătă, 16 decembrie. Intrarea este gratuită / Printre vorbitori, profesoara de limba română Carmen Ion

O conferință despre utilizarea filmului în educație va fi organizată sâmbătă, 16 decembrie, începând de la ora 10, de Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie (UNATC) din București, potrivit…
Vezi articolul

EXCLUSIV Guvernul a lăsat fără tichete educaționale peste 15.300 de copii ai căror părinți nu au venituri. Inspectoratelor școlare li se solicită, la 6 luni de când a început școala și la 5 luni de când au trimis listele finale cu beneficiarii celor 500 de lei, „completarea documentelor”

Peste 15.300 de copii ai căror părinți au declarat că nu au venituri nu au primit până acum tichetele educaționale de 500 de lei, la 6 luni de când a…
Vezi articolul