Directoarea Casei Corpului Didactic Bihor și directorul Școlii „Avram Iancu” din Oradea, cercetați penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu / Ar fi falsificat, la contestații, lucrarea de la proba scrisă a concursului de directori pentru candidat și l-ar fi instigat pe șeful ISJ Bihor să-l numească director

1.445 de vizualizări
Foto: Google StreetView
Procurorii DNA Oradea au început urmărirea penală față de Mioara Țigan, director al Casei Corpului Didactic a județului Bihor, pe care o acuză că în calitate de președinte al unei comisii de examinare ar fi trucat concursul de angajare pentru postul de director la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Oradea, potrivit unui comunicat al DNA.

Procurorii susțin că șefa comisiei de examinare ar fi falsificat o parte din lucrarea scrisă a unui candidat, mărind astfel nota de la 5,60 la 7,00.

În dosar este inculpat și Ioan Sorin Cuc, despre care procurorii DNA susțin că a beneficiat de modificarea lucrării.

Șefa Casei Corpului Didactic, Mioara Țigan, este membru PNL, scrie presa locală, și a fost numită la conducerea instituției de ministrul Educației, Monica Anisie (PNL – Guvernul Orban), prin ordin de ministru, în același timp cu numirea lui Horia Abrudan (PNL) în funcția de inspector general adjunct, în iunie 2020, potrivit presei locale. Între timp Abrudan a devenit șef al ISJ (august 2021 – numit de ministrul Sorin Cîmpeanu – PNL), iar la concursul de directori din sesiunea 2021 a fost președintele comisiei de organizare din județ, comisie care a decis componența comisiilor de evaluare.

În comunicatul DNA, numele lui Abrudan nu apare, ci este menționat după funcție în următoarea construcție: „la instigarea aceleiași inculpate, inspectorul școlar general al județului Bihor a emis, fără vinovăție, decizia de numire în funcția de director al Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” Oradea a inculpatului Cuc Ioan Sorin”.

Redăm comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:

Țigan Mioara, director al Casei Corpului Didactic a județului Bihor și președinte al unei comisii de examinare, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare (sub forma participației improprii) la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– fals material în înscrisuri oficiale,
– uz de fals,
Cuc Ioan Sorin, director al Școlii “Avram Iancu” din municipiul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz serviciu abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în forma instigării.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 15 octombrie – 8 decembrie 2021, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din municipiul Oradea, la care s-au înscris doi candidați, unul dintre ei fiind inculpatul Cuc Ioan Sorin.

Cu ocazia susținerii probei scrise (grilă), inculpatul Cuc Ioan Sorin nu ar fi obținut o notă care să-i permită participarea și la proba interviului.

În acest context, până la soluționarea contestației, inculpata Țigan Mioara, în calitatea menționată mai sus, ar fi falsificat o parte din lucrarea inculpatului Cuc Ioan Sorin cu consecința măririi notei inițiale de la 5,60 la 7,00.

Acest demers i-ar fi permis inculpatului Cuc Ioan Sorin sa se prezinte la proba interviului și câștigarea, în final, a concursului respectiv.

Ulterior, la instigarea aceleiași inculpate, inspectorul școlar general al județului Bihor a emis, fără vinovăție, decizia de numire în funcția de director al Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” Oradea a inculpatului Cuc Ioan Sorin.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Citește și:
Anchetă DNA la Oradea: Directoarea Casei Corpului Didactic și directorul unei școli, audiați într-un dosar legat de concursul de directori
Suspiciuni de fraudare a examenului de director în Oradea, verificate de procurori DNA: Nota unui candidat a crescut de la 5.60 la 7, cât era necesar pentru a promova proba scrisă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din învățământ încep protestele de stradă, etape obligatorii pentru declanșarea grevei generale, anunțată pentru finalul lunii mai. Prima pichetare are loc la Iași, pe 2 martie

Reprezentanții sindicatelor profesorilor anunță că declanșează seria de proteste premergătoare declanșării grevei generale, conform unui comunicat de presă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunţă că joi, 2 martie 2023,…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Vreau să dau mai multă forță directorilor / Să dăm directorului la concurs o problemă, să aibă acces la computer, legislație și să găsească soluția la problemă. Nu trebuie să știe norme pe de rost

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat ca vrea să dea mai multă forță directorilor și să îi responsabilizeze pentru aplicarea regulilor în școli. De exemplu, „avem reglementarea cu…
Vezi articolul

Profesorii și directorii de școli care vor să accelereze procesul de transformare digitală pot beneficia de consultanță în achiziții publice și scrierea de proiecte de finanțare de la EDUS (P)

Cel mai important proces în dezvoltarea unei societăți este reprezentat de educație. Viitorul nostru începe cu copiii noștri, încă de la grădiniță și nu se termină cu studiile postuniversitare, dacă…
Vezi articolul

Toate fondurile obținute de școli ca venituri proprii trebuie să fie date primăriei, potrivit legislației, semnalează Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani: Trebuie să ne rugăm apoi de primar să ne dea banii înapoi, iar autoritatea locală hotărăște dacă ni-i dă sau nu, aici suntem pur și simplu la decizia lor

„Tot ce adunăm din venituri proprii trebuie să dăm către primărie. Nu rămâne nimic în școală”, a explicat Daniela Orășanu, în cadrul unei dezbateri referitoare la Legea Învățământului Preuniversitar, organizată…
Vezi articolul

Peste zece directori din şcolile ieşene au demisionat. Un director ar trebui „să primească un salariu superior celui de la catedră, nicidecum să i se ia din salariu 1.000 de lei şi să fie privat de 40 de zile de concediu”, susţine un fost director

Peste zece directori din judeţul Iaşi şi-au depus demisia de la începutul anului şcolar 2023-2024. Cauzele variază de la nemulţumiri legate de salarizare, la motive personale sau decizii profesionale. „Omul…
Vezi articolul

Ligia Deca, în contradicție cu ea însăși. A scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației – video

Misiunea de a aproba cu orice preț și cât mai repede legile Educației aduce ministrei Educației, Ligia Deca, una dintre cele mai vizibile serii de contradicții ministeriale din mandatul acesteia…
Vezi articolul