Director de colegiu, despre examenul separat de admitere la liceu 2027: Cel puțin pentru liceele unde se intră cu medii mari, nu văd care ar fi diferența, că ele își ocupă întotdeauna locurile

2.369 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, a vorbit, pentru Prima TV, despre examenul separat de admitere la liceu 2027 și a spus că „cel puțin pentru liceele unde se intră cu medii mari, nu văd care ar fi diferența, că ele își ocupă întotdeauna locurile”. Amintim că elevii care intră în clasa a VIII-a în toamna lui 2026 vor putea da examen separat de admitere la liceu, potrivit Legii învățământului preuniversitar.

„Eu, personal, nu mai sunt așa de convinsă că acest examen, fie și pe 30% dintre locuri, cel mult 50% dintre locuri, va schimba fundamental …. Cel puțin pentru liceele unde se intră cu medii mari, nu văd care ar fi diferența, că ele își ocupă întotdeauna locurile.

Vă dați seama ce ar însemna în România acest examen, ce suspiciune continuă de la început și până la sfârșit ar fi? Dacă subiectele sunt unice, aceleași pentru toată lumea, ce rost are (examenul suplimentar – n.red)?”, a spus directoarea.

Secretarul de stat în Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion a declarat că reintroducerea examenului separat de admitere la liceu, începând cu vara anului 2027, a venit în urma propunerilor făcute de școli. Demnitarul a explicat că „logica” prevederii a fost să le ofere elevilor „o șansă în plus” după Evaluarea Națională.

Informații de context

Primii care vor putea da examen suplimentar de admitere la liceu vor fi elevii care în toamna acestui an intră în clasa a VIII-a, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Conform sursei ciatate, liceele vor putea organiza concursul pentru 50% dintre locuri, cu subiecte făcute de minister. 

După ce dau Evaluarea Națională, absolvenții de gimnaziu au două opțiuni. Pe de o parte, elevii pot alege să se înscrie la concursul de admitere în clasa a IX, concurs organizat de liceele pentru cel mult 50% din numărul de locuri alocate prin planul de școlarizare. De menționat este că liceele nu sunt obligate să organizeze concurs de admitere în clasa a IX-a.

Redăm mai jos articolul referitor la admiterea la liceu:

Articolul 101 – „(1) După absolvirea învățământului gimnazial, elevii susțin evaluarea națională, obligatorie. Evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a constă în probe la disciplinele limba și literatura română, matematică, respectiv limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile gimnaziale într-o limbă a minorităților naționale și opțional pentru elevii care au studiat limba maternă conform art. 60 alin. (5), fiind organizată conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(2) Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu după susținerea de către elevi a evaluării naționale.

(3) Până la 10% dintre locuri sunt ocupate prioritar, pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională și conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată, de către elevi cu dizabilități și/sau CES și de către elevi de etnie romă.

(4) Locurile rămase neocupate după organizarea concursului și repartizarea în urma acestuia conform alin. (2) și (3) se atribuie pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată.

(5) În situația în care la concursul de admitere, pentru fiecare specializare, se înscrie un număr de elevi mai mic decât numărul locurilor scoase la concurs, unitatea respectivă nu are dreptul de a organiza concurs de admitere pentru specializarea respectivă în anul școlar următor.

(6) Data desfășurării concursului de admitere se stabilește prin ordinul ministrului educației privind aprobarea calendarului de desfășurare a probelor evaluării naționale, a repartizării și admiterii în învățământul liceal și se face publică la începutul fiecărui an școlar.

(7) Organizarea concursului și criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ, care se publică pe site-ul acesteia, la începutul fiecărui an școlar. Concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vizează discipline aferente profilului/ specializării.

(8) Probele pentru concursul de admitere sunt standardizate și unice la nivel național, fiind elaborate sub coordonarea CNCE, pe baza programei școlare, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(9) Pot participa la concursul de admitere elevii care au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la fiecare probă a evaluării naționale. Candidații sunt admiși în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, în limita locurilor disponibile, cu condiția promovării fiecărei probe cu minimum nota 5 (cinci). Elevii care nu au fost admiși la concursul de admitere participă la repartiția computerizată.

(10) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), unitățile de învățământ organizează, pentru filiera vocațională, anterior susținerii evaluării naționale, probe de aptitudini specifice pentru admitere.

(11) Unitățile de învățământ din cadrul învățământului liceal tehnologic și tehnologic dual stabilesc condițiile de acces în colaborare cu operatorii economici parteneri.

(12) Pentru situațiile prevăzute la alin. (10) și (11) unitățile de învățământ au obligația de a publica pe site-ul lor disciplina sau disciplinele la care se susțin probele de aptitudini, programele și procedurile de organizare a acestora, pentru fiecare generație, până cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a. Probele suplimentare de admitere se susțin la cel mult două discipline.

(13) Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal este aprobată prin ordin al ministrului educației. Calendarul de desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal se publică, pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul anului școlar.”

Citește și:
Examenul separat de admitere la liceu, pe care îl vor avea elevii din 2027, a fost introdus la cererea școlilor, spune secretarul de stat Sorin Ion / Ministerul Educației nu indică nicio analiză pedagogică sau științifică: Logica a fost să li se dea elevilor încă o șansă
Elevii care intră în clasa a VIII-a în toamna lui 2026 vor putea da examen separat de admitere la liceu, potrivit Legii învățământului preuniversitar. Liceele au posibilitatea să organizeze concurs suplimentar pentru 50% dintre locuri / Ce presupune examenul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *