Directorii adjuncți vor avea norma de predare 12 ore pe săptămână / Cea mai mare normă de predare, 16 ore, este pentru directorii adjuncți ai Centrelor județene de resurse și asistență educațională și ai unităților de educație extrașcolară – proiect

38.554 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Directorii adjuncți vor avea o normă de predare de 12 ore pe săptămână, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern privind degrevarea de normă didactică de predare pentru personalul didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar de stat, pus în dezbatere publică.

Directorii adjuncți vor avea norma de predare 12 ore pe săptămână, potrivit noilor norme propuse în proiectul privind degrevarea de normă didactică de predare pentru personalul didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar de stat, pus în dezbatere publică.

Cea mai mare normă de predare va fi pentru directorii adjuncți ai unităților de educație extrașcolară, centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională – 16 ore/săptămână din norma didactică de predare.

De asemenea, scade la 10 ore de predare norma didactică pentru directorii adjuncți cere se ocupă de proiecte europene și nu sunt plătiți, se mai propune în document.

Obligația de predare se stabilește de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar, ținând cont de numărul de proiecte, complexitatea acestora, etapa de implementare, potrivit proiectului de HG . 

Astfel, potrivit proiectului de HG pus în dezbatere publică:

Art. 2

(5) Directorii adjuncți ai unităților de educație extrașcolară, centrelor județene de resurse
și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență
Educațională efectuează 16 ore/săptămână din norma didactică de predare.

(6) Directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel primar,
gimnazial, liceal, profesional sau postliceal efectuează, în specializarea/specializările
dobândită/dobândite prin studii, 12 ore/săptămână din norma didactică de predare.

(1) Directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar de stat care
implementează proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență,
Programul Educație și Ocupare sau alte proiecte recunoscute de Ministerul Educației și
Cercetării și nu sunt remunerați în cadrul acestora pot beneficia de o reducere a obligației
de predare cu 2–4 ore/săptămână, fără a depăși degrevarea maximă legală, respectiv
obligația de predare de 10 ore/săptămână.

(2) Pentru situația de la alin. (1), obligația de predare se stabilește de către consiliul de
administrație al inspectoratului școlar, ținând cont de numărul de proiecte, complexitatea
acestora, etapa de implementare.

Informații de context

Legea 141/2025 introduce, începând cu 1 septembrie 2025, o nouă regulă pentru directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ. Aceștia vor avea o obligație de predare fixă: 40 de ore pe lună, 10 ore pe săptămână, desfășurate în timpul programului de muncă, fără posibilitatea de a fi remunerați suplimentar prin plata cu ora, decât cu anumite excepții, pentru directorii din zone izolate.

Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

Directorii și directorii adjuncți care se ocupă de proiecte finanțate prin PNRR, Programul Educație și Ocupare sau alte programe recunoscute de Ministerul Educației, dar nu sunt plătiți în aceste proiecte, pot primi o reducere a normei de predare cu 2-4 ore pe săptămână. Totuși, norma de predare nu poate scădea sub limita legală minimă de 10 ore pe săptămână, conform proiectului de hotărâre de Guvern privind degrevarea de normă didactică de predare pentru personalul didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar de stat.

De asemenea, se propune ca directorii de școli, grădiniță și liceu vor avea normă didactică de predare 10 ore pe săptămână, dacă îndeplinesc anumite condiții. Crește norma de predare a directorilor la 14 ore, dacă sunt mai puține formațiuni de studiu, conform aceluiași proiect de HG.

Proiectul de HG este în dezbatere publică până pe 10 august.

Citește și:
Directorii de școli care se ocupă de proiecte cu fonduri europene și nu sunt plătiți pot avea mai puține ore de predare. Totuși, norma didactică de predare nu poate scădea sub limita de 10 ore – proiect
ULTIMĂ ORĂ Directorii de școli, grădiniță și liceu vor avea normă didactică de predare 10 ore pe săptămână dacă îndeplinesc anumite condiții / Crește norma de predare a directorilor la 14 ore, dacă sunt mai puține formațiuni de studiu – proiect de metodologie
OFICIAL Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor


4 comments
  1. pai numai la directori se fac norme din pix?Un profesor cu grad unu didactic și peste 25 ani vechime,avea normă de 16 ore. Acum de ce sa aibă acesta mai mult în condițiile în care la profesorii universitari nu li s-au crescut norma?

  2. Directorii școlilor nu au mai dat ore de predare consilierilor școlari (2-4 ore din cele foste 18, actuale 20 erau de activitate la catedră). Norma de predare a directorului adjunct CJRAE???

    1. Nu vad de ce e nevoie de directori adjuncți, chiar nu știm ce funcții sa ma inventam sa ne facem ca facem ceva,iar elevii din ce in ce msi nepregătiți, părintii cheltuie averi pe pregatiri.

  3. La grădinițe nu exista director adjunct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Prima olimpiadă de securitate cibernetică pentru elevi, „glitch-uită” de întârzierile Ministerului Educației: competiția sare peste etapa locală, în lipsa unui regulament de organizare anunțat în timp util – surse

Cu două zile înainte de etapa locală a primei olimpiade naționale de securitate cibernetică (ONSC), așa cum este programat în calendarul olimpiadelor școlare naționale 2024 de către Ministerul Educației, elevii…
Vezi articolul

Rezultate „îngrijorătoare” la Evaluarea Națională la clasa a VII-a din Franța: mai mult de jumătate din elevi nu citesc la nivelul așteptat și nu stăpânesc problemele de geometrie. Ministrul Educației propune ore remediale organizate pe niveluri

Rezultatele testărilor naționale la limba franceză și matematică pentru elevii de clasa a VII-a din Franța sunt îngrijorătoare, apreciază ministrul Educației din Republică, Gabriel Attal, într-un interviu pentru Le Parisien,…
Vezi articolul

Elevii ar trebui să dezvolte la școală respectul pentru mediu și să învețe despre efectele schimbărilor climatice, începând cu anul școlar viitor. Strategia națională pentru educația pentru mediu, adoptată de Guvern, va fi transpusă în programa școlară

Strategia Națională privind Educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030 a fost adoptată de Guvern miercuri. Documentul prevede că elevii de clasele primare, gimnaziu și liceu vor învăța la discipline…
Vezi articolul

Nota 1 la purtare și suspendarea pentru o perioadă de până la 5 zile pentru mai multe eleve, după ce s-au filmat când au umilit o altă elevă – propunerea Comisiei pentru combaterea violenței din Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” / Poliția a deschis dosar penal

Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței a Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara a propus scăderea notei la purtare la 1 și suspendarea pentru o perioadă de până la 5 zile…
Vezi articolul