Contestații la Definitivat 2022 – model de cerere

2.471 de vizualizări
Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.com
Rezultatele de la Definitivat 2022 au fost publicate. Profesorii nemulțumiți de notele primite la proba scrisă pot contesta evaluarea și cere recorectarea lucrării.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 27 iulie și joi, 28 iulie, până la ora 12:00. Puteți descărca de la finalul articolului modelul de cerere pentru contestație.

Inspectoratele au transmis faptul că cei nemulțumiți de notele primite pot formula cerere de contestație (model mai jos), care trebuie să cuprindă următoarele elemente:

  • Numele, iniţiala tatălui şi prenumele;
  • Codul numeric personal;
  • Denumirea centrului de examen şi judeţul unde a susţinut examenul;
  • Disciplina la care a susţinut examenul;
  • Nota contestată.

Contestaţia este însoţită de o copie după cartea de identitate/paşaport.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Modelul de cerere pentru contestație Definitivat 2022, în format .pdf:

Modelul de cerere pentru contestație Definitivat 2022, în format Word/.docx.

Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe titularizare.edu.ro în data de 4 august 2022.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UTIL Elevii pot fi sancționați prin suspendarea pe o durată limitată de timp sau prin retragerea burselor / Profesorilor le este interzis să îi mustre pe copii în fața colectivului

Elevii pot fi sancționați prin suspendarea pe o durată limitată de timp sau prin retragerea burselor, fie temporar, fie pe durata întregului an școlar, potrivit Statutului Elevului. Cadrele didactice trebuie…
Vezi articolul

Exemplu de proiectare didactică a orelor remediale, oferit de profesoara Lucica Viorica Ababei, publicat de ISJ Giurgiu: Nu vă propuneți ținte prea înalte sau prea joase în raport cu capacitățile elevilor, se poate ca lecția să fie un eșec / Educația nu se adresează elevilor, ci fiecărui elev în parte

„Educația nu se adresează elevilor, ci fiecărui elev în parte”, subliniază profesoara Lucica Viorica Ababei, de la Colegiul Național „Ion Maiorescu”, Giurgiu, care a realizat un material  detaliat privind modul…
Vezi articolul

Ghiduri de bune practici pentru profesori și directori de școli – printre obiectivele Grupului de experți pentru conținut educațional digital al Comisiei Europene, din care face parte o singură companie românească – Ascendia / Gabriel Lazăr: Fiecare școală poate deveni un model de succes al educației digitale (P)

Educația digitală este un subiect central pe agenda europeană, iar Grupul de experți pentru conținut educațional digital (DEC Expert Group), sub egida Comisiei Europene, joacă un rol esențial în definirea…
Vezi articolul

Sindicatele din educație îl invită pe ministrul Daniel David să fie, măcar o zi, profesor de sprijin: Veniți într-o clasă cu trei copii cu CES, apoi comentați

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” lansează o invitație directă ministrului Educației, Daniel David, într-un comunicat prin care reacționează la declarațiile recente ale acestuia.…
Vezi articolul