Directorul Ion Ionici, despre norma de predare a profesorilor: Premierul Bolojan compară mere cu pere. Este foarte slab sau prost consiliat, în momentul în care iese și face astfel de declarații

2.501 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Dan Ion Ionici
Ion Ionici, directorul Liceului Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara, a declarat pentru Edupedu.ro că „domnul premier compară mere cu pere”, referitor la norma didactică de predare din România și cea din Germania. „Ceea ce declară dânsul nu are legătură cu realitatea din orice școală din România”, a precizat profesorul.

Directorul a precizat că atmosfera din unitatea de învățământ este „destul de încărcată” și a vorbit despre diminuarea veniturilor salariale: „Gândiți-vă că la mine, de la 1 ianuarie, 40% dintre cadre au rămas fără acea indemnizație de hrană. Deci, veniturile salariale din educație au scăzut. Media este cam între 5 și 10%. Noi, vineri, ne luăm deja salariile cu un minus de 200 lei pe net, 40 de cadre din 77 de angajați vor avea salariile diminuate”.

Ion Ionici a vorbit și despre o reacție mai rapidă a sindicatelor: „Toată lumea așteaptă o reacție mai clară și mai rapidă a sindicatelor, în ceea ce privește o posibilă grevă de avertisment sau o grevă generală. Și aici, lumea este împărțită și un pic speriată, pentru că mulți au credit la bancă, mai sunt probleme de familie și sunt mulți care, din păcate, din 2023, nici nu prea mai au încredere în sindicate, dar ceva trebuie făcut”.

Directorul Liceului Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara a explicat de ce norma didactică din România nu poate fi comparată cu cea din Germania:

„Cu tot respectul cuvenit, domnul premier compară mere cu pere. Trebuie gândit din perspectiva unor condiții de muncă, precum și a salarizării. Deci, dânsul nu are cum să compare norma de 24 de ore din Germania cu norma de 20 de ore din România. Așa cum am mai spus și în legătură cu ministrul Educației, este foarte slab sau prost consiliat, în momentul în care dânsul iese și face astfel de declarații de presă. Cu toții ne dorim o calitate în învățământul preuniversitar, dar nu plecând de la norma didactică de 20 de ore și de la 28-30, 34 de elevi în clasă. Deci, ceea ce declară dânsul nu are legătură cu realitatea din orice școală din România și n-avem cum să ne comparăm cu Germania: nici pe condiții de muncă, nici pe nimic”, a spus directorul.

Edupedu.ro: Care este atmosfera din școala dumneavoastră? Ce vă spun profesorii?

Ion Ionici: „Atmosfera este destul de încărcată, să știți. Cred că ar fi preferat să rămână la 18 ore și să ni se taie, nu știu, 10% din salariu. Sau să rămânem la 16 ore, așa cum a fost legislația pentru profesorii cu peste 25 de ani și gradul didactic I, decât să se mărească atât de mult norma. Toată lumea așteaptă o reacție mai clară și mai rapidă a sindicatelor, în ceea ce privește o posibilă grevă de avertisment sau o grevă generală. Și aici, lumea este împărțită și un pic speriată, pentru că mulți au credit la bancă, mai sunt probleme de familie și sunt mulți care, din păcate, din 2023, nici nu prea mai au încredere în sindicate, dar ceva trebuie făcut.

Gândiți-vă că la mine, de la 1 ianuarie, 40% dintre cadre au rămas fără acea indemnizație de hrană. Deci, veniturile salariale din educație au scăzut. Media este cam între 5 și 10%. Noi, vineri, ne luăm deja salariile cu un minus de 200 lei pe net, 40 de cadre din 77 de angajați vor avea salariile diminuate.”

Edupedu.ro: Recent, prim-ministrul Bolojan a anunțat că săptămâna aceasta este „foarte probabil să avem un nou ministru al Educației”. Ce așteptări aveți de la noul ministru al Educației?

Ion Ionici: „Să încerce să înțeleagă sistemul preuniversitar, să stea de vorbă cu oamenii din sistemul preuniversitar, să încerce să facă o evaluare pe măsurile luate în momentul de față, ca să vedem dacă în anul școlar 2026 – 2027 se poate schimba ceva, să avem efective mici la clasă, poate totuși norma directorilor și inspectorilor să fie un pic diminuată și, repet, să înțeleagă sistemul. Să fie calm și să aibă răbdare cu sistemul, pentru că suntem foarte mulți angajați în sistem, suntem foarte mulți profesori și măsurile nu pot fi luate de pe o zi pe alta, așa cum s-au luat astă-vară. Dacă se poate, să se înceteze cu zvonistica că ajungem la 24 de ore de predare, pentru că ar fi prăpăd. Cred că vor pleca 25% dintre titulari. Cam acestea ar fi așteptările: să fie cam, să ne asculte și să încerce să ia niște măsuri și în interesul elevilor. (…)

În momentul în care se iau astfel de măsuri, trebuie să se gândească și din perspectiva a ceea ce urmează să fie după 4-5 ani de zile. Ce se întâmplă cu titularii, cu suplinitorii? Ce facem cu cadrele didactice noi care vin din universități, care vor să se titularizeze în învățământ? Resursa e destul de îmbătrânită. Vor mai intra în sistemul de învățământ? Gândiți-vă că au redus din pix vreo 30.000 de norme, din care vreo 15.000 ziceau că erau la plata cu ora, iar ale 15.000 înseamnă colegi noi care ar fi putut intra în sistem, ceea ce nu s-a întâmplat. Cinismul mai constă și în faptul că la noi s-a lucrat în educație, știți, cu pixul, contabil. Au lucrat frumos, au văzut EduSal-ul, mă gândesc, SIIIR-ul, au văzut titularii, suplinitorii și au zis: titularii nu sunt cine știe ce afectați, „omorâm” suplinitorii. Și asta s-a întâmplat. Și nu e normal. Avem nevoie de cadre tinere în sistem.”

Informații de context

Luni seară, prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că „norma de 20 de ore care este astăzi în România este o normă la nivelul minim european”. Acesta a comparat din nou norma didactică de predare din România cu cea din Germania. „Trebuie să fim realiști când generăm niște așteptări. Acea măsură a fost o măsură de corecție generală”, a afirmat Ilie Bolojan, într-un interviu pentru Digi24.

Vineri, 6 februarie, liderii sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor i-au semnalat premierului Ilie Bolojan, în cadrul întâlnirii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, că unii profesori nu-și vor putea completa norma didactică majorată la 20 de ore pe săptămână prin „măsurile anti-educație.”

Amintim că miercuri, 4 februarie, peste 4.000 de profesori au protestat în fața Guvernului, potrivit estimării sindicatelor. Sindicatele cer abrogarea măsurilor luate prin „Legea Bolojan” și solicită, între altele, revenirea la norma didactică și la numărul de elevi la clasă de dinaintea măsurilor de austeritate, revenirea la plata cu ora „la nivelul corespunzător studiilor” și susținerea burselor elevilor și studenților la nivelul anterior modificărilor.

Săptămâna trecută, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la Digi24, referitor la norma didactică de predare, că „eu cred că poate să rămână așa cum e astăzi”. Întrebat despre solicitarea sindicatelor ca norma didactică de predare să revină la 18 ore, Kelemen Hunor a spus că „aici, sigur, discuțiile trebuie purtate cu cei de la Ministerul Educației. Eu cred că poate să rămână așa cum e astăzi.”

Pe 30 decembrie, în ceea ce privește norma didactică, Ilie Bolojan a spus, într-un interviu pentru G4Media, că nu consideră realistă o revenire la nivelurile anterioare: „E greu de presupus că dacă în Germania norma didactică este de 24 de ore și în România norma mărită didactică este de 20 de ore, am mai putea să ne întoarcem din nou la 18 sau la 16 ore”. Acesta a susținut că „o normă didactică de 20 de ore este în media minimă europeană”.

Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ

Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Premierul Ilie Bolojan: Norma de 20 de ore care este astăzi în România este o normă la nivelul minim european. Trebuie să fim realiști când generăm niște așteptări / Aproape 80% dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva
OFICIAL Din februarie, doar profesorii și angajații din Învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici primesc indemnizație de hrană
Liderii sindicatelor din Educație i-au semnalat premierului Bolojan că este foarte probabil să fie cazuri în care profesorii nu-și vor putea completa norma de 20 de ore, ceea ce înseamnă o diminuare consistentă a veniturilor
Kelemen Hunor, liderul UDMR: Eu cred că norma didactică de predare poate să rămână așa cum e astăzi
Ilie Bolojan: Este greu de presupus că norma didactică în România s-ar mai putea întoarce la 18 ore, dacă în Germania este de 24 de ore


2 comments
  1. Bolo se face că habar n-are de : 1. baza materială a profesorilor din Germania este la ani lumină de România. 2. Programa de predare în Ge. este mai modernă, orientată pe nevoile pieței. 3. Salariul, statutul social este cu totul altul având în vedere că prețurile la alimente și combustibili sunt cam la fel.
    Ignoranță crasă, superficialitate și nepăsare. La asta se rezumă persoana I. B.
    Unde este dovada care arată că măsurile aplicate de expertul I. B și pseudoexpertul D.D au influențat pozitiv economia ?

  2. Așa ar trebui să facă toți profesorii, să prezinte public cum stau lucrurile de fapt. Cred că Bolojan nu numai că are consilieri slabi și rău intenționați, dar nici nu are vreo disponibilitate să-i asculte. Viziunea lui se potrivește la o scară mai mică și altor vremuri, din trecut. Tot mai clar, cu fiecare zi, se vădește anvergura intelectuală (dar și patriotică și politică) mică a personajului (era să scriu „paravanului”) de la Oradea. Și efectele nebuniei puterii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Grigore Alexandrescu este noul inspector școlar general al ISJ Gorj / Joi dimineață au fost trimise, prin fax, ordinele de încetare a detașării pentru pentru Mihai Istrate și adjunctele Adriana Rădoi și Antonela Adriana Țuhașu

Profesorul Grigore Alexandrescu este noul șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației și Cercetării pentru Edupedu.ro. În această dimineață, ISJ Gorj a primit ordinele de…
Vezi articolul

Un nou protest al profesorilor și părinților din Filiași, la prefectura Dolj, după ce școala a rămas din nou fără director. Scrisoare deschisă: „Fără politică în școli”

Profesorii și părinții de la Școala Gimnazială din Filiași vor protesta vineri în fața Prefecturii Dolj, acuzând intervenția politicului în școala românească, după ce directorul Alin Mondescu, care a ocupat…
Vezi articolul

Ministerul Educației transmite profesorilor cu naveta nedecontată să sesizeze instituțiile prefectului sau Ministerul Dezvoltării: Finanțarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice nu se asigură prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării – document

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis că nu are pârghiile legale prin care să dispună decontarea navetei personalului didactic de către unităţile administrativ-teritoriale. Instituția a precizat că finanțarea cheltuielilor…
Vezi articolul