DNA anunță un caz de corupție la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului – sunt implicați foști manageri și actualul purtător de cuvânt

1.283 de vizualizări
Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Ștefănescu Bogdan-Ioan, în continuare purtător de cuvânt al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu”, care este și acționar al unei firme ce organizează evenimente, „i-ar fi determinat pe directorul medical, ulterior managerul institutului, Brezan Florin și pe șefa biroului achiziții, Lesne Monica Mihaela, să semneze o serie de documente pe baza cărora s-au încheiat șase contracte între institut și firma la care era acționar era purtătorul de cuvânt al aceluiași institut”, potrivit unui comunicat de presă al DNA.
  • În prezent, potrivit site-ului Institutului Național de Sănătate și Ocrotire a Copilului, Bogdan-Ioan Ștefănescu este în continuare purtător de cuvânt al instituției.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2018 – mai 2022, inculpatul Ștefănescu Bogdan-Ioan, purtător de cuvânt al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu”, dar și acționar al SC Media Strategy & Conferences S.R.L., i-ar fi determinat pe directorul medical, ulterior managerul institutului, Brezan Florin și pe șefa biroului achiziții, Lesne Monica Mihaela, ambii coinculpați în cauză, să întocmească/avizeze/semneze, cu încălcarea legislației primare (OG nr. 119/1999 și Legea nr. 98/2016) o serie de documente pe baza cărora s-au încheiat șase contracte între institut și firma la care era acționar era purtătorul de cuvânt al aceluiași institut.

Mai mult, în calitate de firmă prestatoare, inculpata SC Media Strategy & Conferences SRL nu ar fi avut capacitate profesională să onoreze serviciile contractate, respectiv ”Servicii de organizare evenimente/conferințe” și ”Servicii de promovare și publicitate”. Ca urmare a activităților descrise, s-ar fi produs un prejudiciu de 1.107.512 lei în dauna Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu”, suma respectivă reprezentând folos necuvenit pentru inculpata SC Media Strategy & Conferences SRL.

Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu Rusescu” a comunicat faptul că se constituie parte civilă. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor tuturor inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză, mai precizează comunicatul de presă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorii Azamfirei, Pirtea și Abrudan îl însoțesc pe ministrul Rafila în Cuba, potrivit ambasadei României la Havana / Aceiași rectori îl însoțeau acum câțiva ani și pe Sorin Cîmpeanu în țări exotice, ceea ce i-a ajutat să obțină un al treilea mandat la conducerea universităților lor

Trei rectori ai unor universități din România, Leonard Azamfirei, Marilen Pirtea și Ioan Abrudan, l-au însoțit săptămâna aceasta pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în Cuba, la un eveniment unde participă…
Vezi articolul

Toate bursele studenților să crească anual, să fie acordate burse sociale mai mari, să fie subvenționată chiria în funcție de veniturile studenților, recomandă experții Institutului de Științe ale Educației în cel mai recent raport Eurostudent / Anul trecut, Guvernul Bolojan a redus masiv bugetul de burse, apoi a aplicat și o plafonare

Experții Institutului pentru Științele Educației (IȘE) recomandă indexarea anuală automată a burselor studenților, creșterea valorii burselor sociale, subvenționarea chiriilor în funcție de veniturile acestora și extinderea reducerilor pentru transport. Propunerile…
Vezi articolul

Scandalul amânării dezbaterilor pe legea educației, în Parlament. Pălărie, USR: Reforma în Educație este utilizată ca o armă politică / Intotero (PSD) susține că Ministerul Educației nu a avut o opinie pe amendamentul legat de dogme religioase și de aceea a suspendat ședința

Senatorul USR Ștefan Pălărie spune că suspendarea dezbaterilor pe amendamentele aduse proiectelor legilor educației de joi, din cadrul comisiei de învățământ din Camera Deputaților, are legătură „mai degrabă cu rotativa…
Vezi articolul