DNA: Directoarea unei școli din București, prinsă în flagrant în timp ce primea mită 21.000 de euro

14.748 de vizualizări
Procurorii DNA anunță că au prins-o în flagrant pe directorul Școlii gimnaziale nr. 150 din București, în timp ce primea 21.000 de euro mită de la reprezentantul unei firme de construcții. Redăm comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 aprilie 2020, a inculpatei ZANFIR CARMEN ELENA, director și ordonator de credite la o școală gimnazială din București, pentru infracțiunea de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie-octombrie 2019, în calitatea anterior menționată, inculpata ZANFIR CARMEN ELENA ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a școlii, pentru ca, în schimb, să aprobe plățile către societate, precum și încheierea unui act adițional de prelungire a duratei contractului.
În perioada septembrie 2019-14 aprilie 2020, inculpata ar fi primit suma pretinsă, în mai multe tranșe, dintre care ultima tranșă, 21.000 euro la data de 14.04.2020, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 15 aprilie 2020, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

FOTO: Google Maps


2 comments
  1. QED! Aceasta este regula! Doar că unii mai ghinioniști, ca in cazul de fata, sunt prinși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe universități românești se mândresc că au intrat în valul doi, pe locurile 1000+, în clasamentul global QS, care a anunțat încă de acum opt luni elita universităților globale

“Ediția 2021 a QS World University Rankings confirmă performanțele academice și de cercetare ale universităților membre ale Consorțiului Universitaria”, începe un comunicat dat publicității marți dimineață de acest Consorțiu, ce…
Vezi articolul

Apel pentru burse de cercetare și formare postuniversitară și postdoctorală „Vasile Pârvan” și „Nicolae Iorga” în Roma și Veneția lansat de Ministerul Educației. Bursierii vor primi 800 euro/lună

Programul de burse de cercetare și formare postuniversitară și postdoctorală „Vasile Pârvan”, la Accademia di Romania din Roma, și „Nicolae Iorga”, la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din…
Vezi articolul

Mai multe organizații de studenți, profesori universitari, reprezentanți ai societății civile și experți în drepturile omului se opun, la Curtea Constituțională, proiectului ce interzice dezbaterea despre identitatea de gen în educație

Mai mulți reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, organizații pentru protecția drepturilor omului, asociații de studenți au intervenit în ultimele săptămâni, la Curtea Constituțională, pentru a sprijini sesizarea președintelui Iohannis…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, acuzat la rândul său de plagiat, îi ia apărarea ministrului Sorin Cîmpeanu, în afacerea plagiatului: Nu s-ar include într-o zonă de plagiat / Pirtea este consilier onorific al premierului Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat

Acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, aduse în ancheta jurnalistică de către Emilia Șercan „nu s-ar include într-o zonă de plagiat” în opinia rectorului Universității de Vest…
Vezi articolul