DOCUMENT Cerere și declarație pe propria răspundere – modele editabile pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online

27.036 de vizualizări
Foto: © Mariakray | Dreamstime.com
Modelul de cerere și a declarației pe propria răspundere pentru acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, au fost publicate vineri în Monitorul Oficial, potrivit hotnews.ro.

Modelul de cerere pentru părinte poate fi descărcat mai jos atât în format .pdf, cât și în format editabil.

Modelul de cerere pentru părinte include precizarea unor date, precum:

  • nume și prenume;
  • domiciliul;
  • seria și numărul C.I / B.I;
  • CNP;
  • funcția;
Foto: captură Monitorul Oficial

De asemenea, cei care completează cererea trebuie să bifeze în mod corespunzător următoarele:

  • părinte firesc, potrivit Legii nr. 287/ 2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
  • adoptator;
  • persoană care are copilul/ copiii în încredințare în vederea adopției;
  • persoană care are copilul în plasament sau sub tutelă;
  • persoană desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • părinte sau reprezentant legal al persoanei adulte cu handicap înscrise într-o unitate de învățământ;
  • părinte sau reprezentant legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare – doar în situațiile în care activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2;
  • părinte al copilului cu vârsta de până la 18 ani, înscris în cadrul unor unități de învățământ, aflat în una sau mai multe dintre următoarele situații:
    • face parte dintr-o grupă de risc, respectiv este diagnosticat cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice;
    • face parte dintr-o grupă de risc, respectiv este diagnosticat cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă, a suferit un transplant, prezintă afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite sau urmează alte tipuri de tratamente imunosupresoare;
    • locuiește împreună cu o persoană diagnosticată cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă, care a suferit un transplant, prezintă afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite sau urmează alte tipuri de tratamente imunosupresoare;
  • părinte care are în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare – doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Declarația pe propria răspundere include pe lângă precizarea datelor personale ale părintelui numele, prenumele și vârsta copilului/ copiilor.

Ordonanța de urgență nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 prevede următoarele: 

  • Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani și cu vârsta de până la 26 de ani dacă aceștia sunt cu dizabilități, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară.
  • Prevederile se aplică pe perioada stării de alertă, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2021 – 2022, fără a se include vacanțele, în situația limitări sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde aceștia sunt înscriși, în condițiile prevăzute în ordinul comun al ministrului educației și al ministrului sănătății .
  • Părinții care primesc aceste zile libere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
    • Au copii cu vârsta de până la 12 ani, sau cu vârsta de până la 26 de ani dacă aceștia sunt cu dizabilități;
    • Celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere se află în una din situațiile prevăzute la articolul 3 din Legea 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
    • Locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă.

Indemnizație pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi la 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, adică 3.147 de lei.

Pentru verificarea faptului că minorii pentru care părinții solicită zile libere și acordarea indemnizației aferentă acestora sunt înscriși în unitățile de învățământ în care activitatea didactică se limitează sau se suspendă, inspectoratele școlare au obligația ca în termen de maximum 10 zile de la emiterea acestei decizii de închidere sau suspendare a cursurilor să transmită la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă lista nominală cu elevii, inclusiv copiii din sistemul de educație antepreșcolară, pe unități de învățământ.

Foto: Mariakray | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, ministrul politician, față în față cu Ligia Deca, fosta studentă reprezentantă care milita în 2013 pentru 6% din PIB pentru Educație: Alta este când lupți din perspectiva membrului de Guvern care are în față și limitările bugetare și legislative

Cum s-a schimbat perspectiva Ligiei Deca asupra alocării bugetului prevăzut de Legea Educației, indiferent care este aceasta – Legea 1/2011, care prevedea 6% din PIB și niciodată nu a fost…
Vezi articolul

Grupul profesorilor de specialitate de la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație este anonim. Ministerul Educației susține că nu poate comunica identitatea celor care au făcut analiza pe itemi cu recomandări la simularea Evaluării Naționale

Componența grupului profesorilor de specialitate care a făcut analizele pe itemi de la simularea Evaluării Naționale este anonimă. La solicitarea Edupedu.ro, Ministerul Educației a refuzat să spună cine face parte…
Vezi articolul