Cum a scăpat premierul Ciucă de ancheta penală de plagiat: Faptele s-au prescris în urmă cu 15 ani, susțin procurorii

606 vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Procurorii au clasat dosarul penal pentru plagiat al premierului Nicolae Ciucă invocând faptul că presupusele fapte s-au prescris în urmă cu 15 ani, scrie G4Media.ro. Amintim că acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a premierului Ciucă au fost formulate, pe 18 ianuarie, de jurnalista Emilia Șercan într-o anchetă publicată de PressOne.ro, în care aceasta afirma că teza “include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.
  • ”Termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunii mai sus menționată este de 5 ani conform art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și curge de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv din anul 2003, termenul de prescripție fiind așadar împlinit în anul 2008, înainte de sesizarea formulată în prezenta cauză”, se arată în ordonanța de clasare.

Procurorii mai arată că ”acțiunea de falsificare (modificare a materialității actului, falsificare a înscrisului însuși, privit ca instrumentum) se realizează prin alterare (denaturarea înscrisurilor oficiale preexistente, modificarea material a redactării textului unui act existent, în orice mod, prin adăugiri, ștersături, transformări) sau/și prin contrafacere (reproducerea frauduloasă, imitarea, plăsmuirea, ticluirea, alcătuirea unui înscris)”, scrie în document.

Acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a premierului Ciucă au fost formulate, pe 18 ianuarie, de jurnalista Emilia Șercan într-o anchetă publicată de PressOne.ro, în care aceasta afirma că teza “include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.

În aprilie, 2023, când jurnalista Emilia Șercan spunea că acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă vor putea fi verificate de Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare “Carol I” (UNAP) după ce Parchetul a restituit Comisiei documentele originale.

Emilia Șercan amintea atunci că “după mai bine de un an de la deschiderea dosarului, procurorul de caz a constatat că fapta de care Nicolae Ciucă a fost acuzat în urmă cu mai bine de un an era prescrisă încă din 2008, fapt pe care l-am semnalat încă din februarie 2022. Singura consecință a deschiderii dosarului penal pentru o faptă demult prescrisă: instituțiile academice – universitatea la care premierul și-a susținut doctoratul respectiv CNATDCU – s-au aflat în imposibilitatea de a analiza acuzațiile de plagiat și de a da un verdict, întrucât procurorul de caz a ridicat de la sediile celor două instituții întreaga documentație, atât în original cât și în copie.”

Revenind la ordonanța de clasare, se arată că diploma de doctor este doar un act care certifică/atestă titlul de doctor și nu constituie un înscris oficial fals în sensul legii penale:

”Folosirea diplomei de doctor nu se circumscrie, așadar, conținutului constitutiv al infracțiunii de uz de fals prev. de art. 323 Cod penal, întrucât diploma de doctor este doar un act care certifică/atestă titlul de doctor și nu constituie un înscris oficial fals în sensul legii penale, neavând înțelesul prev. de art. 320 Cod penal sau art. 321 Cod penal (înscris alterat sau contrafăcut). Pe cale de consecință, infracțiunea de uz de fals în formă continuată, pretins săvârșită începând cu anul 2003 și până în prezent, nu realizează elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 323 Cod penal (…)”.

Citește articolul integral pe G4 Media.ro.
Citește și:
ULTIMA ORĂ Analiza de plagiat a tezei premierului Nicolae Ciucă a fost blocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Mircea Dumitru, președinte interimar CNATDCU: “S-a cerut oprirea întregii analize până când dosarul va fi instrumentat și se va da o soluție la parchet”
Dosar penal la Parchetul General pentru teza plagiată a premierului Nicolae Ciucă – PressOne
BREAKING Sesizarea de plagiat pe teza premierului Nicolae Ciucă a fost admisă de CNATDCU – Consiliul care poate da un verdict în acest caz / Care sunt etapele următoare
Emilia Șercan: Universitatea de Apărare poate să-i verifice doctoratul premierului Nicolae Ciucă, după ce Parchetul General a închis dosarul prin care analiza tezei a fost blocată mai bine de un an

1 comment
  1. Felicitari, Domnule Ministru! Ati scapat si de data asta! Bravo! Sunteti un simbol al doctorului in stiinte care cu ajutorul unui procuror priceput a reusit sa scape de orice consecinta a furtului intelectual! Felicitari! Un om cu demnitatea dumneavoastra ar trebui sa ajunga presedinte! Un adevarat far calauzitor ne sunteti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bonus bianual de 1.000 de lei pentru profesorii debutanți, bonusuri pentru profesorii din zone defavorizate și creșteri de 7-8% la salarii pentru personalul nedidactic – oferta guvernului pentru sindicate – SURSE

Reprezentanții guvernului și ai coaliției PSD-PNL-UDMR au propus duminică la întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din educației câteva măsuri pentru a stopa greva generală programată pentru luni, potrivit surselor G4Media. Cele…
Vezi articolul

DOCUMENT Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național, prevede programul de guvernare al Cabinetului Ciucă / În prezent rata de infectare e de peste 10 la mie

Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național, potrivit programului de Guvernare al Cabinetului Ciucă,…
Vezi articolul

Moldova: Reforma instituțiilor de învățământ superior – mărul discordiei între partidul Maiei Sandu și reprezentanții universităților, pe fondul prăbușirii demografice care scade rapid numărul de studenți

Reforma universitară din Republica Moldova încinge spiritele între reprezentanții guvernării și reprezentanții instituțiilor de învățământ superior. Ștefan Urâtu, fost lector al Universității de Stat din Tiraspol, califică decizia autorităților de…
Vezi articolul

O învățătoare din județul Sibiu a organizat o școală de vară pentru copii din familii monoparentale: Mă dedic lor, fiind și eu un părinte care își crește singur copiii și am speranța că ideea mea va fi preluată și de alte cadre didactice din țară

La Școala Gimnazială „Georg Daniel Teutsch” din Agnita, judetul Sibiu s-a organizat o școală de vară pentru 15 copii crescuți de un singur părint, la începutul lunii iulie. Proiectul aparține…
Vezi articolul