DOCUMENT Directorii interimari nu vor mai fi numiți de inspectori, ci aleși prin vot secret de consiliul de administrație al școlii – inițiativă legislativă a USR-PLUS. Senatorul Ștefan Pălărie: Trebuie să regândim definitiv interimatul în privința Educației / Legea are toate șansele să fie adoptată în această sesiune

20.284 de vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: Captura USR-PLUS
Directorii interimari nu vor mai fi numiți de inspectori, ci de consiliul de administrație al școlii, prin vot secret, potrivit unei inițiative legislative anunțată de USR-PLUS, depusă cu solicitate de procedură de urgență. Inițiatorul proiectului de lege este senatorul Ștefan Pălărie, care a declarat într-o conferință de presă că “nu ne mai putem permite ca în luna august a anului curent, când vor expira toate mandatele, deci vom avea aproximativ 10.000 de funcții, nu ne putem permite decât ca ele să fie ocupate transparent și nu prin decizia inspectoratelor școlare, prin decizii politice ca până acum”.

Ștefan Pălărie: “Știți cum astăzi intră insidios în sistemul educațional politicul? E simplu, prin intermediul interimatelor. Știți care este astăzi cea mai utilizată cale de a controla politic funcționar publici sau orice piesă din sistemul administrativ din România? Prin acest interimat. Ori noi trebuie să regândim definitiv acest lucru în privința Educației.

Pe 9 ianuarie anul curent, atunci când s-au vacantat aproximativ 4.000 de mandate de director din tot sistemul școlar preuniversitar, la nivel național au fost înlocuiți aproape 700 de directori din pixul inspectorilor școlari județeni, în mijlocul anului școlar și într-un an de pandemie. Poate că 700 din 4.000 nu pare mult, e aproape de 20%, însă statisticile pe județe arată mult mai rău. În Gorj, aproximativ 40% dintre funcțiile care s-au vacantat, directorii au fost înlocuiți din pixul inspectorului școlar județean.

Eu cred că nu ne mai putem permite ca în luna august a anului curent, când vor expira toate mandatele, deci vom avea aproximativ 10.000 de funcții, nu ne putem permite decât ca ele să fie ocupate transparent și nu prin decizia inspectoratelor școlare, prin decizii politice ca până acum. Nu cred că mai trebuie să existe suspiciuni cu privire la desfășurarea concursurilor sau la persoanele implicate. Nu mai dorim să existe această incapacitate de a lua cele mai bune decizii în interesul elevului.”

Pălărie a mai spus că a fost depus joi, 20 mai, la Parlament, acest proiect, cu solicitare de dezbatere în regim de urgență. Întrebat dacă este timp suficient pentru a trece rapid prin ambele camere ale Legislativului, acesta a spus că “sunt destule săptămâni rămase din această sesiune astfel încât inițiativa are toate șansele să devină lege”.

“Încercăm printr-o schimbare adusă modului de a numi un director interimar să sigilăm sistemul pe cât se poate, pe cât e omenește posibil, de politizare. Asta fiindcă este o realitate că există nenumărate situații, fie că în unele școli nu există doritori pentru a ocupa funcția de director, fie că sunt directori demisionari, fie că se termină anumite mandate, sunt nenumărate sunt situații în care se ajunge la interimat. Ba mai mult, pe actualul comunicat public privind concursurile pentru directori, trebuie să ne întrebăm ce se va întâmpla cu conducerea unităților de învățământ până când se va finaliza concursul organizat de Ministerul Educației? Trebuie să ne asigurăm că directorii interimari sunt cei mai competenți oameni pentru școala respectivă, validați de către Consiliul de administrație”, a declarat Irineu Darău, senator USR-PLUS.

Ce se va întâmpla după vacantarea funcției de director, în viziunea autorilor inițiativei

“În ipoteza vacantării funcției de director sau director adjunct (situație juridică survenită fie ca expirare a mandatelor, a detașărilor în interesul învățământului dispuse în ianuarie 2021 până la finele anului școlar 2020-2021, fie ca urmare a imposibilității fortuite de exercitare a funcției din cauze de deces, pensionare, boală etc.) într-un interval cu 30 de zile înainte de momentul vacantării (dacă acesta putea fi prevăzut) sau cel târziu în 10 zile de la momentul vacantării (pentru evenimentele neprevăzute, fortuite) consiliul de administrație se va convoca și va decide, prin vot secret, un cadru didactic titular care va prelua mandatul interimar până la organizarea noilor concursuri, dar nu mai târziu de finalul anului școlar.

Propunerea se va lua cu majoritatea din totalul membrilor consiliului de administrație. Întâietate vor avea cadrele didactice membre în corpul experților în management educațional. În lipsa acestora, se va aplica art. 246 alin. (4) care oferă vocație generală cadrelor didactice cu definitivarea în învățământ.

Mai mult, în cadrul ședinței de desemnare a directorului sau directorului adjunct va participa fără drept de vot, la cerere, un reprezentant desemnat de Consiliul Școlar al Elevilor. Acesta are dreptul de a exprima puncte de vedere și de a se asigura că procedurile de vot respectă imperativele legislative.

În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea din primul tur de scrutin, se organizează al doilea proces de vot, la care participă numai primii 2 candidați care au primit cel mai mare număr de voturi. Procedura de vot se reia până unul dintre cei doi candidați întrunește majoritatea din totalul membrilor consiliului de administrație.

Inspectorul școlar general ia act de hotărârea consiliului de administrație și, în virtutea principiului simetriei, emite decizia de detașare în interesul învățământului a cadrului didactic care i-a fost comunicat de consiliul de administrație al unității școlare în termen de 10 zile de la comunicare. Și de această dată, actul de numire al inspectorului școlar are efect constatator privind hotărârea consiliului de administrație”, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege.

Ce prevede inițiativa legislativă

Proiectul de lege aduce mai multe modificări la Legea Educației Naționale nr 1/2011:

La articolul 258, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

(7) În cazul vacantării funcţiei de director sau director adjunct, conducerea interimară este preluată de un cadru didactic titular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului școlar, după cum urmează:
(i) Cu 30 de zile înaintea vacantării funcției sau cel târziu în termen de 10 zile după vacantarea acesteia, după caz, consiliul de administrație desemnează prin vot secret, cu majoritate din totalul membrilor, cadrul didactic care va prelua funcția de director. Art. 246 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

ii) În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea prevăzută la lit. (i), se organizează al doilea proces de vot, la care participă numai primii 2 candidați care au primit cel mai mare număr de voturi. Procedura de vot se reia până când unul dintre cei doi candidați întrunește majoritatea din totalul membrilor consiliului de administrație.

(iii) Inspectorul școlar general emite decizia de detașare în interesul învățământului pentru cadrul didactic desemnat de consiliul de administrație al respectivei unități de învățământ în maximum 10 zile lucrătoare de la momentul comunicării procesului-verbal.”
(iv) În unitățile de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, precum și în unitățile de învățământ cu predare și în limbile minorităților naționale, funcția interimară de director sau director adjunct se ocupă cu respectarea prevederilor art. 45 alin. (9) și art. 97 alin. (1) care se aplică în mod corespunzător.

La articolul 96 alineatul (42) se introduce un nou alineat, alin. (43), cu următorul cuprins:

l) În cazul vacantării funcției de director sau director adjunct care a ocupat funcția pe baza concursului, precum și în cazul ajungerii la termen a detașării în interesul învățământului, ședința de desemnare a directorului interimar va fi prezidată de un membru al consiliului de administrație care nu este și candidat pentru funcția interimară de director sau director adjunct.

La articolul 246, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:

(4) Prin excepție de la alin. (3), în lipsa cadrelor didactice membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional, în cazul vacantării funcțiilor de director sau director adjunct al unităților de învățământ de stat și particulare, al unităților conexe ale învățământului preuniversitar și al unităților de învățământ pentru activități extrașcolare pot fi numiți în funcţii de director sau de director adjunct, până la organizarea concursului, cadre didactice titulare cu definitivarea în învățământ care nu sunt membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional.

Depolitizare director – CA – text de lege.docx

La articolul 258, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Inspectoratul şcolar numeşte comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director, respectiv de director adjunct al unităţii de învăţământ preuniversitar, al unităţii conexe a învăţământului preuniversitar, și al unităţii de învăţământ pentru activităţi extraşcolare. Comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct se stabileşte conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. La concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct participă, cu statut de observatori, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, un reprezentant al părinţilor și un membru al biroului executiv al Consiliului Județean al Elevilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București.”

Descarcă de aici Inițiativa legislativă pentru depolitizarea numirii directorilor interimari și expunerea de motive a proiectului.

Foto: captura USR-PLUS


8 comments
  1. Exact ce spuneau si colegii de mai sus, unii membri ai CA nu reprezinta vocea CP-ului, nici a părinților, nici a comunității locale, unii dintre ei s-au autoimpus și nu mai cedeaza,, scaunul” așa că e o mare nedreptate ca directorul interimar să fie numit de CA-ul politizat la nivel micro. Examenele arată valoarea nu aceste numiri interimare…

  2. Initiativa celor de la USR este total ilegala deorece scolile de stat nu apartin unor persoane abonate permanent, pe viata, la functii importante decizionale doar pentr ca au ajuns acolo datorita unor avantaje…pe care le-au obtinut prin diverse moduri.
    Este o mare nedreptate facuta cadrelor didactice competente, corecte din punct de vedere profesional.

  3. Bună ziua tuturor!
    Nu culoarea politică mi se pare marea problemă, ci componența în sine a Consiliului de Administrație. Părinții în nici un caz nu cunosc toate cadrele didactice implicate în proces, ci doar pe cele care predau la clasa în care se află copilul lor. Cât despre reprezentanții Consiliului Local și primarului, pe lângă că sunt reprezentanți ai unui partid politic, sunt, de obicei, de decor. Apar extrem de rar la ședințe, deci nu au cum să cunoască nici persoanele, nici situația unității școlare. (Bineînțeles! Funcția de membru în CA în învățământ este neremunerată!!!). Asta, în cazul în care apar la ședința cu votul.
    Dau ca exemplu școala în care funcționez. CA are în componență: director, director adjunct, 2 profesori, 2 părinți, reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai CL și cei fără drept de vot – elev, secretar și lider(i) de sindicat. Imaginați-vă, cum s-ar desfășura votul dacă ar fi nevoie să fie numiți interimar ambii directori? Cu 2 profesori și 2 părinți nu se întrunește nici măcar cvorum!

    1. USR PLUS, blocând inspectoratele, ajută unii primari să dirijeze fondurile pentru educaţie către firme clientelare: de construcţii, de mobilier, de gazon, de catering, de videocamere. Cadrele didactice competente, prin grija legislatorilor reprezentate întotdeauna minoritar în CA (faţă de autoritatea locală şi părinţi), degeaba mai cer investiţii în material didactic, bibliotecă (ar trebui mediatecă), mai ales tehnologii educaţionale din Vest, informatizare, consumabile. Vor primi eventual ceva simbolic. Banii europeni aşteptaţi acum vor merge îndeosebi la acoperişuri verzi, anvelopare, termopane, iar testele Pisa nu vor fi mai accesibile.

  4. Săracii pluseriști, habar n-au că bagă mortu-n casă. Majoritatea consiliilor de administrație din școli sunt pesediste. Singura durere a PSD era că nu puteau numi directorii. Acum le rezolvă pluseriștii cei naivi problema. Sau poate că așa i-o fi ordonat Dîncu lui Cioloș.

  5. Poate inainte de alegerea prin vot secret,de catre consiliul de administratie,componenta acestuia trebuia primenita….se stie ca actualele consilii de administratie sunt compuse din oameni fideli actualului director de scoala….care dicteaza tot,adjunctul este decorativ,dar cu spor….

    1. Ar fi mai bine să fie votați de Consiliul Profesoral, prin vot secret, nu de Consiliul de Administrație. Cum a spus și cineva mai sus, membrii CA sunt de obicei fideli directorului în exercițiu, sau directorii ar trebui să se voteze pe sine pentru un interimat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pricopie, atac la adresa ministrului Educației: „Ce face Sorin Cîmpeanu este imoral și ilegal, iar într-o bună zi va fi menționat în manualele de științe politice ca exemplu de impostură și deturnare a instituțiilor publice pentru scopuri politice ilegitime”

Profesorul și fostul ministru al Educației Remus Pricopie, rectorul SNSPA, l-a criticat dur pe ministrul Sorin Cîmpeanu într-o postare de pe Facebook, făcând referire la demiterea de către ministru a…
Vezi articolul

BREAKING Sindicatele din Educație refuză oferta Guvernului: Acțiunea de protest va continua, anunță liderul sindical Marius Nistor / Hăncescu: Guvernul trebuie să răspundă în fața elevilor și părinților pentru ceea ce urmează

Sindicatele din Educație au refuzat oferta Guvernului, după cum au declarat reprezentanții profesorilor. A fost organizat un miting de proporții al profesorilor în Piața Victoriei. „Ce se întâmplă astăzi aici…
Vezi articolul

Ministerul “se pare că va accepta ca proba de limba română să fie de sine stătătoare” la Bacalaureat, dar pe partea de admitere la colegii “ei încă se țin tari” – reprezentantul Federației părinților, după consultările pe proiectul de lege a învățământului preuniversitar

Reprezentanții Ministerului Educației “încă se țin tari” în ceea ce privește propunerile referitoare la examenul de admitere în clasa a IX-a, la colegiile naționale, conform proiectului de Lege a învățământului…
Vezi articolul