DOCUMENT Guvernul majorează alocațiile copiilor în 5 rate egale, de 29 de lei. Proiectul de OUG discutat în primă lectură

3.575 de vizualizări
Executivul majorează în 5 rate alocațiile pentru copii, începând cu septembrie anul acesta și până la 1 iulie 2022, când se va atinge dublarea valorii lor față de cuantumul din prezent. Calendarul exact al creșterii alocațiilor este cuprins într-un proiect de Ordonanța de Urgență aflat astăzi, 29 iulie, în prima lectură a Guvernului.

Potrivit calendarului discutat de Executiv, alocațiile vor ajunge de la 156 de lei, cât sunt în prezent, la 300 lei în iulie 2022, acestea fiind alocațiile pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani. În cazul copiilor cu handicap, de la 0 la 18 ani, alocația va ajunge la 600 de lei tot în iulie 2022.

Guvernul a publicat Proiectul de Ordonanță de Urgență, după ce acesta a fost anunțat și la începutul ședinței de guvern de premierul Ludovic Orban și ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

De al 1 ianuarie 2020 alocațiile de stat pentru copii sunt de:

  • 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au implinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora;
  • 311 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Textul integral al proiectului de Ordonanță de Urgență:

Articol unic – Articolul 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 767 din 14 noiembrie 2012, se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

Art. 3(1) Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

  1. 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  2. 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
  3. 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile lunii iulie 2022.

(3) Începând cu drepturile lunii august 2020 cuantumul alocației de stat se majorează, din oficiu, cu câte 20% din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin.(1) și cuantumul acordat în luna iulie 2020.

(4) În perioada 2021 – 2022 majorarea prevăzută la alin.(3) se aplică de două ori pe an, de la 1 ianuarie și de la 1 iulie a fiecărui an.

(5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023 cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

(6) Prin hotărâre a Guvernului se poate stabili o majorare mai mare decât cea prevăzută la alin. (5).

(7) Titular al dreptului la alocaţia de stat pentru copii este copilul.

(8) Alocaţia de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(9) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin.(3) – (5) rezultă fracţiuni în bani, cuantumul se rotunjeşte la leu în favoarea beneficiarului, cu excepția situației prevăzută la alin.(2).”

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

Descarcă de aici Proiectul de OUG privind alocaţia de stat pentru copii

Proiectul de OUG privind cresterea alocatiilor – proiectul in prima lectura

Citește și:

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Straniul caz al lui Alexandru Cumpănașu: crescut cu bani de la stat dați de PSD, a ajuns să fie șeful unui fost premier și al rectorilor de mari universități. E susținut de politicieni, sindicaliști și patroni

Alexandru Cumpănașu, ONG-istul abonat la bani publici de la Ministerul de Interne care candidează la prezidențiale pe seama tragediei din Caracal, și-a construit în ultimii ani o rețea de colaborări…
Vezi articolul

OFICIAL Legea care aprobă ordonanța de urgență care prevede că primele de carieră pentru profesori și personalul administrativ din școli se acordă din fonduri externe nerambursabile a intrat în vigoare

Legea care modifică ordonanța de urgență pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din…
Vezi articolul

OFICIAL Testele de salivă se vor face lunea și joia în toate școlile și grădinițele, dimineața, în clase, de către profesori sau personalul medical acolo unde există. Ce se întâmplă dacă un test e pozitiv

Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, potrivit procedurii adoptate de Ministerul Sănătății, precizează instituția într-un…
Vezi articolul

VIDEO Scriitoarea Ioana Nicolaie, despre subiectele la examenele naționale: Eu nu știu cum mai pot da copiii examene astăzi dacă nu citesc alte cărți decât ce primesc ei la școală / Până acum, era un cumplit meșteșug de tâmpenie, pentru că învățau pe de rost niște comentarii absolut îngrozitoare

„Eu nu știu cum mai pot da copiii examene astăzi dacă nu citesc alte cărți decât ce primesc ei la școală. Până acum, era un cumplit meșteșug de tâmpenie, pentru…
Vezi articolul

UPDATE Ligia Deca, în prima conferință de presă organizată de Ministerul Educației, în Guvernarea Ciolacu: Se introduce o nouă bursă, de reziliență, pentru elevi cu rezultate medii, bursa de merit va fi pentru elevii cu rezultate bune / Noi măsuri de supraveghere audio-video, în scopul investigării cazurilor de violență

Ministerul Educației organizează luni, de la ora 14.00, o conferință de presă a ministrului Ligia Deca, prin care aceasta va anunța modificarea Legilor educației. Acestea suferă a treia modificare, la…
Vezi articolul