DOCUMENT Orele remediale pentru elevi pot fi făcute și la stat, și la privat, și în regim simultan. Școlile pot aduce profesori calificați din alte unități pentru aceste cursuri. Ministerul Educației le-a spus inspectorilor că cele 5 zile “pierdute” în Martie vor fi plătite pentru că se consideră absențe ale elevilor

19.738 de vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Ministerul Educației le-a transmis șefilor inspectoratelor școlare județene într-o videoconferință, săptămâna trecută, că cele 5 zile “pierdute” în luna Martie în programul de ore remediale plătite lansat cu fonduri europene prin programul Școala după școală, vor fi plătite integral, pentru că “se consideră absențe la care au dreptul elevii”, potrivit unui document trimis școlilor, obținut de Edupedu.ro.

“Luna martie se pontează cu 15 ore, cele 5 ore se consideră absențe la care au dreptul elevii, deci se acordă finanțarea pe întreaga lună”, potrivit documentului citat.

Reamintim că orele remediale se plătesc profesorilor care fac aceste cursuri cu 100 de lei brut/lună, în limita a 20 de ore pe lună, potrivit ordinului de ministru care reglementează această plată.

“Cadrele didactice pot susține ore de remediere, acestea nu sunt introduse în EduSal, nu se cumulează cu norma de bază (nu este limitat numărul de ore, este conform Codului Muncii)”, potrivit documentului citat.

La orele remediale pot participa toți elevii din România din ciclurile primar și gimnazial, clasele pregătitoare, a I-a, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a. Înscrierile se fac în regim continuu, iar actualizarea elevilor în grupele de remediale se face lunar, în ultima săptămână din lună.

Ce le-a mai spus Ministerul Educației inspectorilor școlari despre orele remediale:

Orele remediale pentru elevi pot fi făcute și la stat și la privat, potrivit indicațiilor transmise la videoconferința cu inspectoratele. În plus, aceste ore remediale pot fi făcute și în regim simultan, mai arată documentul. Școlile pot aduce profesori calificați din alte unități pentru aceste cursuri.

Activitățile remediale sunt organizate în unitățile de învățământ cu prezență fizică în clasă.

“Toți elevii care sunt eligibili pot participa la aceste activități remediale, indiferent dacă participă în grupul țintă din alte proiecte (nu se pune problema dublei finanțări)”, se arată în nota transmisă școlilor.

Elevii participă la 20 de ore pe lună de activități de educație remedială. Un elev poate să absenteze lunar cel mult 5 ore de la activități remediale.

Programul orar al activităților remediale se stabilește de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor și a părinților sau reprezentanților legali ai acestora. Aceste activități se pot realiza și în zilele de sâmbătă, cu acordul părinților.

Finanțarea activităților remediale se va realiza în funcție de numărul elevilor care vor beneficia de activități remediale. În cazul în care un elev lipsește mai mult de cinci ore pe lună, nu se mai acordă sprijinul financiar pe elev.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


14 comments
  1. si când să se facă?
    dacă sunt la scoală,e groaznic să stea în fiecare zi o oră în plus la remediale.
    Dacă sunt online,remedialele se pot tine doar după masa.
    Elevii cu risc de corigență deabia frecventează cursurile obligatorii.
    Dacă le dădeau banii elevilor,era cu totul altceva.
    Dar lacomii,ca de obicei,nu s-au gândit la copii.

  2. Un cadru didactic lucrează cu o grupa de elevi. Ia 100 de lei brut, pe ora, minus contribuția angajatorului, pentru toată grupa, nu pt un elev!

  3. De ce nu spuneți ca în cei 100 de Ron Brut este cuprinsa și contribuția angajatorului? Ia faceți un calcul sa vedeti cu cât rămâne un profesor în mana, pe ora!

  4. Aceste ore ar trebui sa fie dedicate doar elevilor din localități fără internet, sau fără mijloace de participare la cursurile online.
    Cei care au avut și una, și sora, nu au motive obiective sa fi rămas cu lacune în cunoștințe, în afara de propria lor lene.
    Acești elevi, chiar și pe băncile scolii, ar fi fost la fel de absenți la orele de curs cu gandul.
    Nu este corect ca ministru sa inducă părinților și elevilor ideea ca scoala online este de vina pentru faptul ca unii elevi nu învață carte de acasă de la biroul lot de lucru.
    Desigur ca îndărătul acestei insistente a domnului ministru, este ambiția dumnealui cs în plina pandemie, sa aducă fizic în scoala toți elevii.
    Asa vom ajunge mai repede la carantina re, elevii asimptomatici fiind principalii vectori de transmitere a virusului la profesori, la colegii lor vulnerabili și în familii.

    1. Bună ziua!
      În perioada vacanţei am efectuat ore de recuperare nerenumerate.
      Întrebare. Pot pune în catalog note elevilor în zilele în care au participat la aceste ore, chiar dacă ele sunt în timpul vacanţei? Orele de recuperare nu le/am inclus în sistemul de plată. Aceasta a fost alegerea mea. La orele remediale plătite efectuate în timpul vacantei se pot pune note în vacanţă. La orele de recuperare efectuate voluntar se pot pune note pe timpul vacanţei?

  5. In sfarsit inteleg de ce in unele scoli merg toti elevii la remediale iar in altele nimeni.
    Daca exista o intelegere intre parinti, profesori si conducere ies bani frumosi din afacere. La 100 de elevi ies 120000 lei adica 20000 euro lunar, e ceva.

  6. Din pacate la un liceu din judetul nostru profesorilor li s-a spus ca trebuie sa faca neaparat 20 de ore remediale pentru a fi platiti dar numai pentru 8 ore din cele 20 . Adica fiecare cadru didactic munceste 20 ore in plus pe luna dar va fi platit doar pentru 8 ore . Cine isi imagineaza ca profesorii se vor umple de bani din aceste ore , e un mare naiv . Din pacate cadrele didactice in goana lor dupa tot felul de capatuieli , uita ca la sate sunt peste 200.000 de copii care in ultimul an on-line au pierdut 24 saptamani de scoala din cauza saraciei si a lipsei de tehnologiei si care vor pierde din nou .

  7. Ordinul prevede 200lei brut/20ore/luna. 10lei brut/ora. Jumatate din bani primeste cadrul didactic,restul scoala. Aruncati cu noroi in cadrele didactice spunand ca primest 24000 de lei .Sunt 2400 brut si se impart cu scoala.

    1. Deja suntem în 10 aprilie și profesorii nu au văzut niciun leu. Contractul de muncă semnat nu are prevazut nicio dată de salariu. Practic, e ilegal.

  8. La o grupa de 12 elevi primesti 1200 lei brut / luna pentru 20 de ore. 100 lei brut/copil/ 20 de ore. Cititi ordinul cu atentie.

    1. Bună ziua!
      În perioada vacanţei am efectuat ore de recuperare nerenumerate.
      Întrebare. Pot pune în catalog note elevilor în zilele în care au participat la aceste ore, chiar dacă ele sunt în timpul vacanţei? Orele de recuperare nu le/am inclus în sistemul de plată. Aceasta a fost alegerea mea. La orele remediale plătite efectuate în timpul vacantei se pot pune note în vacanţă. La orele de recuperare efectuate voluntar se pot pune note pe timpul vacanţei?

  9. Bună ziua. Trebuia să se înceapă activitățile remediale cu copiii pe 8 martie? De pe 15 martie se mai putea începe? Multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile pentru proba scrisă de la Titularizare 2023. Candidații intră în săli până la ora 8. Sunt interzise instrumentele de scris a căror cerneală se poate șterge. Când poate fi anulată lucrarea – document

Procedura pentru proba scrisă de la concursul național de Titularizare 2023 a fost publicată de Ministerul Educației. Proba scrisă este organizată în data de 12 iulie, conform calendarului oficial. Accesul candidaților…
Vezi articolul

Caietul Alexandrei – liber la descărcat gratuit: fișe de lucru pentru copii cu cerințe speciale făcute de fetița de clasa a IV-a

“Caietul Alexandrei” este de astăzi disponibil gratuit pentru orice profesor care lucrează la clasă cu copii cu CES (cerințe educative speciale). Centruldeautism.ro a publicat fișele pe care le-a făcut o fetiță de numai…
Vezi articolul