DOCUMENT Regulamentul pentru “Săptămâna verde” în școli a fost aprobat. Ce trebuie să facă profesorii și elevii în perioada pe care școala o alege

33.238 de vizualizări
Foto: Captură Metodologia Programului „Săptămâna verde”
Metodologia de organizarea a Programului „Săptămâna verde” a fost aprobată prin Ordinul de ministru nr. 3.629/02.02.2023, potrivit Ministerului Educației. Este obligatorie participarea la programul „Săptămâna verde” atât pentru copii și elevi, cât și pentru profesori. Activitățile desfășurate pot avea loc în interiorul școlii sau în afara acesteia, dar trebuie să se respecte prevederile legale cu privire la siguranța copiilor pe durata activității.

Regulile au fost stabilite cu 3 săptămâni înainte să înceapă perioada în care școlile pot desfășura activitățile specifice programului.

Amintim că Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

„Directorul unităţii de învăţământ în colaborare cu echipa coordonatoare monitorizează prezenţa antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor şi a cadrelor didactice la activităţile programului „Săptămâna verde”. Activităţile educative aprobate se înscriu în condica de prezenţă a cadrelor didactice, absenţele antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor se înscriu în mod corespunzător în catalog”, potrivit art. 21 din document.

Edupedu.ro a scris ieri că nu se vor organiza cursuri după orarul obișnuit al unităților de învățământ, ci va fi un program special, în fiecare dintre cele 5 zile. La art. 8, metodologia stabilește următoarele:

Art. 8 – „(1) În perioada alocată programului „Săptămâna verde” nu se organizează cursuri conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ. Programul se desfăşoară în conformitate cu un orar special, în fiecare dintre cele 5 zile.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioada dedicată programului „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.”

Potrivit documentului, fiecare școală stabilește echipa de coordonare a programului și calendarul pentru „Săptămâna verde”. Echipa de coordonare va fi formată din:

  • director/director adjunct;
  • 4-5 membri ai consiliului profesoral – 1 membru având calitatea de responsabil de mediu, cel puţin 1 membru din comisia pentru întocmirea orarului;
  • 1-2 reprezentanţi ai consiliului elevilor, pentru unitățile de învățământ în care funcționează aceste structuri;
  • 1-2 reprezentanţi ai comitetului de părinţi;
  • consilierul educativ şi/sau coordonatorul de proiecte;
  • consilierul şcolar/mediatorul şcolar, după caz.

Calendarul de derulare a programului „Săptămâna verde” cuprinde: perioada de identificare a intereselor/preocupărilor antepreșcolarilor/preşcolarilor/elevilor, perioada de alcătuire a ofertei de activități pentru „Săptămâna verde”, perioada de desfăşurare a programului şi perioada de reflecţie/analiză a rezultatelor.

„Cu cel puţin o săptămână înainte de perioada pentru care s-a planificat desfăşurarea programului „Săptămâna verde”, conducerea unităţii de învăţământ comunică inspectoratului şcolar orarul programului”, conform art. 18 alin. (6) din metodologie.

Proiectarea activităţilor din cadrul programului „Săptămâna verde” se realizează astfel:

„a) identificarea intereselor/preocupărilor antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor, stabilirea formei de prezentare a propunerilor de activități, identificarea și alegerea partenerilor în organizarea activităților;

b) alcătuirea ofertei de activități „Săptămâna verde”, care cuprinde o gamă cât mai variată de activităţi educaționale din care antepreșcolarii/preşcolarii/elevii pot să aleagă;

c) înscrierea antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor la activitățile programului „Săptămâna verde”;

d) elaborarea detaliată a orarului programului, pe baza opțiunilor exprimate.”

Ce activități educaționale se pot desfășura în „Săptămâna verde”

Activitățile care se pot organiza în săptămâna verde sunt următoarele: „lecții în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciții de construcție participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunității, voluntariat, expediții și excursii în parcuri naturale și arii protejate, fără a se limita la acestea.”

Potrivit sursei citate, se vor realiza se realizează activităţi educaționale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului. 

Fără contribuții financiare din partea elevilor și părinților

De menționat este că „activitățile propuse pentru „Săptămâna verde” trebuie să se poată desfășura fără contribuții financiare din partea antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor, a părinților/reprezentanților legali, a cadrelor didactice și a unităților de învățământ preuniversitar.”

Evaluarea programului poate fi consultată aici

Citește și:
SURSE Regulile pentru „Săptămâna verde”, discutate la Minister cu 3 săptămâni înaintea începerii programului / Orar special, în fiecare dintre cele 5 zile, obligatoriu pentru elevi și profesori
Școlile au obligația să desemneze un profesor responsabil de mediu, potrivit Ministerului Educației / Programul „Săptămâna verde” se va desfășura după o metodologie specifică
LISTA Disciplinelor legate de mediu din învățământul preuniversitar – proiect Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030
OFICIAL Școlile pot aplica pentru statutul de „școală verde”. Care sunt comportamentele pe care trebuie să le dezvolte elevii unei „școli verzi”

8 comments
  1. La liceele tehnologice, mai exista scoala astfel si scoala verde?
    Exista situatii in care s-au stabilit cele 2 saptamani, dar nu se poate asigura pentru toate clasele instruire practica in acele 2 saptamani (fizic nu pot fi acoperite orele la toate clasele de profesorii care au in norma instruire practica). Ce se intampla in acest caz?

  2. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioada dedicată programului „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.”

    Adică? Profesorii de cultură generală ce fac atunci? Deci nu toți elevii au Săptămâna verde și Săptămâna Școala altfel?

  3. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioada dedicată programului „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.”

    Adică?

  4. Oare cum poți organiza o excursie, sau orice altă activitate – atelier, vizită la muzeu etc. – fără contribuție financiară? Nu știu să fie ceva gratis! Doar privitul pe pereți și observarea firelor de praf în lumina soarelui. Orice activitate, dacă o vrem atractivă și să lase o amprentă în mintea și în sufletul elevului, necesită un buget. Să fim realiști și să facem din aceste săptămâni momente reale, interesante, interactive, nu doar scrise frumos pe hârtie… Și aceasta costă; în plus trebuie și economisită!

  5. Foarte interesanta o sa fie saptamana verde. Cica daca ferestrele sunt murdare si nu intra lumina in incapere solutia este ca elevii?! sau personalul de serviciu sa curete ferestrele periodic. Geniala solutie, elevii trebuie pusi la treaba. Munca l-a facut pe om!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Gabriel Ispas / Foto: Facebook Gabriel Ispas

Mutarea obținerii autorizației ISU de la director la primar, pentru acreditarea școlilor de stat este neconstituțională – Gabriel Ispas, fost secretar de stat în Ministerul Educației

Mutarea responsabilității obținerii autorizației ISU de la directorul de școală, la primar, pentru autorizarea și acreditarea școlilor de stat este neconstituțională, a declarat pentru Edupedu.ro fostul secretar de stat în…
Vezi articolul

Salvați Copiii, propuneri pentru redeschiderea școlilor: Acordarea unei responsabilități reale autorităților locale și consultarea elevilor, nu doar a asociațiilor de părinți

Acordarea unei responsabilități reale autorităților locale și consultarea reprezentanților elevilor, nu doar ai asociațiilor de părinți în procesul decizional se numără printre recomandările făcute de „Salvați Copiii” într-o scrisoare deschisă…
Vezi articolul

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Susțin ideea sindicală de acum a creșterii salariale în preuniversitar și în universitar. Trebuie discutat apoi și despre diferențieri salariale pe bază de merit / performanță

Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunță că susține revendicarea sindicatelor din educație referitoare la majorarea salariilor profesorilor din preuniversitar și universitar, cu o zi înainte de greva generală pe…
Vezi articolul
Educație media pentru liceeni: ce își propune acest proiect

Etapele pe școală și locale ale Olimpiadei de securitate cibernetică 2024, competiție desfășurată anul acesta pentru prima dată, oficial ratate de întârzierea cu care Ministerul Educației a aprobat regulamentul. Documentul a fost publicat

Regulamentul de organizare pentru Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică (OSC) 2024, desfășurată în premieră în acest an, a fost publicat de Ministerul Educației vineri, 16 februarie, cu o zi înainte…
Vezi articolul