DOCUMENT Școlile au o săptămână la dispoziție să numere copiii “cei mai dezavantajați”. Ministerul Educației face lista pentru acordarea de tichete sociale de 500 de lei în preajma campaniei electorale, la aproape 3 luni de la adoptarea legislației prin ordonanță de urgență

8.296 de vizualizări
Foto: World Vision România
Școlile au primit ultimatum – au o săptămână la dispoziție să numere copiii “cei mai dezavantajați” și să comunice rezultatul Ministerului Educației. Termenul limită este marți, 3 noiembrie 2020, ora 14:00, potrivit documentelor primite de școli, obținute de Edupedu.ro. Ministerul face astfel o listă cu potențialii beneficari ai tichetelor sociale aprobate prin ordonanța de urgență nr 133/2020, iar demersul de centralizare și acordare a tichetelor de 500 de lei se va suprapune cu perioada campaniei electorale, care va începe oficial pe 5 noiembrie. Asta deși din 7 august, de când a fost adoptată OUG 133 sub pretextul urgenței imediate, au trecut aproape 3 luni în care nimeni nu a pus în aplicare actul normativ.

În plus, Ministerul Educației a dat deja lista cu toți acești elevi, a numărat 302 mii la fundamentarea proiectului de OUG, dar bugetul alocat programului ar ajunge doar pentru 260 de mii de elevi “cei mai dezavantajați”, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor din nota de fundamentare a actului normativ.

Școala a început pe 14 septembrie 2020, iar cu o lună și o săptămână înainte, pe 7 august 2020, Guvernul a probat prin Ordonață de Urgență acordarea de tichete sociale pentru elevii cei mai defavorizați, bani alocați din FEAD – Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizare persoane.

Este vorba despre OUG 133/7 august 2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora.

Graba autorităților pentru aplicarea acestei ordonanțe de urgență a fost prevăzută în nota de fundamentare:

“Având în vedere necesitatea imediată de a crea și consolida mecanismul de implementare a procedurilor privind acordarea de materiale școlare, pe de o parte, precum și adăugarea posibilității oferirii de vestimentație necesară frecventării școlii, respectarea acestor reguli prin asigurarea unui control eficient al acordării de materiale școlare, rechizite și vestimentație necesară frecventării școlii, se impune adoptarea de măsuri de reglementare cu caracter imediat.

          În scopul asigurării existenței unor mecanisme și competențe eficace de asigurare a respectării procedurilor, se relevă necesitatea de a eficientiza modalitatea de acordarea de materiale școlare către copiii cei mai defavorizați, prin sublinierea rolurilor pe care le au instituția prefectului și administrațiile publice locale. În acest demers, se impune adoptarea unor măsuri imediate, urgente, care nu pot fi amânate.“, prevede actul normativ.

OUG 133 a fost publicată în Monitorul Oficial din 12 august, cu o lună înaintea începerii școlii. Din acel moment au trecut 76 de zile, adică două luni și jumătate, până când Ministerul Educației a trimis școlilor o adresă prin care le cere numărul elevilor cei mai defavorizați, ca să se apuce să pună în aplicare măsurile “urgente”.

Adresa primită de toate școlile din România, de la Ministerul Educației, vine la două săptămâni după ce pe pe 7 octombrie (la două luni de la aprobarea OUG) Ministerul Fondurilor Europene a trimis o adresă la Ministerul Educației, document pe care se bazează demersul prezent de a aduna date despre numărul de elevi și copii “cei mai dezavantajați”.

Ultimatum doar pentru școli

La două luni și jumătate de “rătăcire” a actului normativ prin ministere, școlile primesc ultimatum – în câteva zile trebuie să dea situația celor mai dezavantajați elevi. Ce prevede adresa nr. 1.609 M/RLBI din 23.10.2020, cu termen de completare 03.11.2020, ora 14:

Este vorba despre elevii aflați în evidențe pentru că primesc tichete de grădiniță, în învățământul preșcolar și de cei care primesc rechizite prin programul social din Legea 126/2002. (Programul de rechizite este un program atât de birocratizat și de învechit încât părinții sunt descurajați să aplice de dosarul prea stufos pe care trebuie să-l depună, potrivit reprezentanților școlilor contactați de Edupedu.ro.)

Nu există niciun alt efort din partea autorităților de a identifica acei copii cu nevoi reale, pe care aceste tichete sociale i-ar putea ajuta și susține, pentru a pune cu adevărat în aplicare motivele din nota de fundamentare a proiectului.

” Deoarece în această perioadă generată de criza virusului COVID-19, una dintre cele mai afectate categorii de persoane este categoria copiilor cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, având în vedere abandonul școlar ridicat, provocat și de închiderea școlilor și lipsa accesului la învățământului online, pentru care sunt necesare măsuri de sprijin pentru reducerea abandonului școlar, sprijin constând mai ales în asigurarea materiale școlare necesare pentru a evita manifestarea riscului de sărăcie extremă în rândul populației celei mai expuse riscurilor de orice natură, se justifică necesitatea asigurării unor condiții minime de participare la școală prin oferirea de materiale școlare.”

Ce sunt aceste tichete sociale

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este de 500 lei/an școlar.

OUG prevede că tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional vor fi alimentate la începutului anului școlar, exclusiv cu valoarea nominală de 500 de lei. Pot fi utilizate numai la unitățile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de către beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenții/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile și obligațiile părților. Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii.

Bugetul programului e suficient doar pentru 85% din beneficiari

Pe 31 iulie Edupedu.ro a scris despre acest demers, aflat atunci în faza de proiect de OUG, că bugetul alocat este cu 20 de milioane de lei mai mic decât cel necesar pentru ca toți elevii beneficiari să primească aceste ajutoare. Calculele arată că 42 de mii de copii și elevi din cei peste 300 de mii aflați în medii dezavantajate, adică 15%, nu ar avea acces la aceste tichete, din cauza bugetului prea mic.

Potrivit proiectului de OUG, Ministerul Educației a identificat peste 300 de mii de copiii din grădiniță, învățământul primar și gimnazial din medii dezavantajate, destinatari ai acestei măsuri care va fi aplicată prin fonduri europene.

Bugetul acestei scheme este de 130 milioane lei, buget care ar ajunge doar pentru 260.000 de elevi. Asta deși în nota de fundamentare a proiectului scrie că Ministerul Educației a trimis un document oficial Ministerului Fondurilor Europene, „adresa cu numărul de înregistrare MEC 105/DLR/17.07.2020”, prin care se precizează că, „la nivelul anului școlar 2019-2020, Ministerul Educației și Cercetării a identificat un număr total de 302.173 de copii care se încadrează în categoriile grupului țintă aferent măsurii reglementate de prezentul act normativ”.

Pentru ca bugetul să fie suficient pentru toți acești copii, suma ar fi trebui să fie de cel puțin 151.086.500 lei. Așa că banii nu vor ajunge pentru 42.173 de beneficiari finali, potrivit datelor prezentate în document.

Foto: World Vision Romania


2 comments
  1. Numai minciuni! Părintii au facut dosarele din septembrie si le-au depus la primarii, la asistența socială. La fel si cu tabletele! Elevii care s-au înscris pe platforme nu primesc nimic, chiar dacă au un singur dispozitiv in familie sau sunt mai mulți copii intr-o familie!

    1. La noi la fel la Cernavoda am fost sa intrebam de tikete si au spus ca sa ne loam gandul de la ele ,dar daca stia ca nu se da nimic ca la ce mama dracului ne-a mai pus sa alergam dupa acte si pe la scoali si pe la anaf si copii dupa acte platite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like