DOCUMENT Titularizare 2022. Calendarul concursului a fost publicat

128.357 de vizualizări
Foto: Marília Castelli – Unsplash.com
Calendarul etapelor de mobilitate, printre care și cel pentru Titularizare 2022, a fost publicat vineri seară în Monitorul Oficial. Etapele de angajare se încheie pe 2 septembrie, cu două săptămâni mai devreme față de anii trecuți, în condițiile în care ministrul Educației a anunțat în mai multe declarații că își dorește un an școlar mai lung.

Proba scrisă de a concursului Titularizare 2022 are loc pe 13 iulie.

Calendarul concursului este următorul:

„Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi

Până la 5 mai 2022

b) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/ catedrele vacante/ rezervate pentru concurs;

Termen: 6 mai 2022

c) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2022;

Perioada: 9-17 mai 2022

d) verificare a și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului;

Perioada: 10-20 mai 2022

e) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs.

Perioadele: 10-20 mai 2022; 6-8 iulie 2022 pentru absolvenții promoției 2022/absolvenţii 2022 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/ candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2022-2023

Notă: (1) În perioada 9-17 mai 2022 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2022.

(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2022 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 13 iulie 2022, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2022 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

(3) Pe durata stării de alertă, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidaţii nu mai validează fişele de înscriere şi optează, în scris, pentru judeţul/municipiul Bucureşti în care se prezintă la repartizare.

f) afișarea, la avizierele inspectoratelor şcolare, a:
(i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
(ii) listei cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice.

Termen: 23 mai 2022

Notă: Pe durata stării de alertă, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidatul care observă erori în datele afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până la data de 8 iulie 2022.

g) stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora la Ministerul Educaţiei, Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară;

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe*.

Perioada: 24 mai – 30 iunie 2022

Notă: (1) În perioada 24 mai-30 iunie 2022 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2022.
(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada
24 mai – 3 iunie 2022.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;

Termen: 4 iulie 2022

j)  desfășurarea probei scrise;

Termen: 13 iulie 2022

k) comunicarea rezultatelor iniţiale;

Termen: 19 iulie 2022

l) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare;

m) soluţionarea contestațiilor;

n) comunicarea rezultatelor finale;

o) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art.74 alin. (3), lit.a) sau 80 alin.(9) din Metodologie, după caz;

p) ședință de repartizare, în ordine, a:

(i) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art.74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
(ii) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
(iii) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
(iv) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
(v) repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2022, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;

Termen: 1 august 2022

q) reactualizarea listei posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate;

Termen: 2 august 2022

r) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

Perioada: 2-22 august 2022


7 comments
  1. buna ziua ,se pot face angajari doar cu atestatul de sport ca si porfesor de educatie fizica si sport ?

  2. Unde pot gasi programul de examinare pt necalificati?Examenele se dau pe toate disciplinele in aceeasi zi?Multumesc!

  3. Daca-l mai avem mult pe preacuratul ministru la educatie o sa sfarsim rau. Intr-un sens, am avut noroc cu pandemia, l-a tinut ocupat; dupa pandemie va face sistemul ferfelita (da, si mai ferfelita decat este). Omul are multiple probleme si a dovedit un intelect precar; in acelasi timp are interese ticaloase, orgolii prostesti si cine stie ce iluzii despre propria-i grandoare: toate acestea fac din el o arma letala pentru sistemul nostru de invatamant. Vom avea de suferit cu totii.

  4. 13 iulie? Eu încă sunt la școală pe 13 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consultarea profesorilor schimbă educația. Dezbatere World Vision România – Edupedu.ro / Cinci campanii în sprijinul elevilor, profesorilor, școlilor / Secretarul de stat Sorin Ion: pentru planurile-cadru de liceu va fi consultare publică „în perioada imediat următoare”

96% dintre profesorii chestionați de World Vision România într-un sondaj spun că își doresc să fie consultați prin chestionare privind deciziile în educație (75% vor în mare măsură și 21%…
Vezi articolul

Învățător la 19 ani. Ștefan, absolvent de liceu pedagogic, predă la clasa I la o școală din București: Părinții elevilor au fost foarte reticenți la început și mi-au spus că nu știu să gestionez copiii / Fără sprijinul doamnei directoare și al colegelor învățătoare nu reușeam să trec peste acest an / Avem nevoie de sprijin real, nu doar de responsabilități în plus

Ștefan are 19 ani și anul trecut a terminat liceul pedagogic Carol I din Câmpulung, județul Argeș, și deja predă la clasa I la o școală din București. Proaspătul învățător…
Vezi articolul

Metode concrete de identificare și depășire a barierelor psihologice pe care copiii le pot avea în învățarea limbilor străine / Recomandări de la profesorii Novakid.ro – instrumente digitale dinamice, căi de învățare adaptative, revizuiri periodice și consolidarea cunoștințelor prin joc (P)

Cu o strategie potrivită și o gândire corectă, se pot face progrese semnificative în asimilarea limbii engleze. Ca atare, Novakid – școala de engleză online pentru copii cu vârsta între…
Vezi articolul

PROIECT Profesorii ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia. Câte un responsabil numit de director cere puncte de vedere de la cei care refuză declarația și trece documentele în registrul școlii – prevede un proiect de ordin al ministrului Educației

Profesorii din școli și licee ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia, potrivit unui proiect de…
Vezi articolul

Diriginții trebuie să-i monitorizeze pe ceilalți profesori dacă le dau elevilor teme de maximum 2 ore, în gimnaziu și liceu. Dacă depășesc limita impusă îi raportează la director – prevede ordinul ce reglementează temele școlare, semnat de ministrul David / Directorul școlii verifică dacă învățătorii le-au dat teme de maximum 1 oră elevilor

Directorul și dirigintele trebuie să monitorizeze respectarea timpului maxim alocat temelor, iar elevii și părinții trebuie să dea anual feedback anual obligatoriu, potrivit ordinului de ministru semnat de Daniel David,…
Vezi articolul