Donald Trump semnează joi ordinul de desființare a Departamentului de Educație și a invitat și elevi la ceremonie / Sindicatele: Un buldozer peste școlile publice, ca să finanțeze facilități fiscale pentru miliardari

1.903 vizualizări
Foto: EPA/AL DRAGO / POOL via AGERPRES
Președintele Donald Trump urmează să semneze joi un ordin executiv care va iniția procesul de desființare a Departamentului Educației, potrivit a doi oficiali ai administrației citați de CNN. Despre decizie a scris și AP, care notează că mișcarea lui Trump marchează un pas important în direcția îndeplinirii uneia dintre principalele sale promisiuni din campanie.

Ceremonia de semnare este programată pentru joi după-amiază, 20 martie, la Casa Albă, unde sunt invitați guvernatori republicani, oficiali ai sistemului de educație și inclusiv elevi, scriu sursele citate.

„Ordinul executiv al președintelui Trump de a extinde oportunitățile educaționale va oferi părinților, statelor și comunităților puterea de a prelua controlul și de a îmbunătăți rezultatele pentru toți elevii”, a declarat Harrison Fields, purtător de cuvânt al Casei Albe, într-un comunicat.

Desființarea completă a Departamentului Educației ar necesita adoptarea unei legi de către Congres, însă prin acest ordin executiv, Trump îi cere secretarului educației, Linda McMahon, să ia „toate măsurile necesare” pentru a facilita închiderea departamentului și transferarea autorității în educație către state, potrivit unui oficial al administrației, mai scrie CNN.

Un alt oficial a precizat că finanțarea federală pentru elevii cu dizabilități, reglementată prin Legea privind educația persoanelor cu dizabilități (IDEA), precum și fondurile Title I destinate școlilor din comunități defavorizate și rambursările pentru împrumuturile studențești nu vor fi afectate de această decizie.

„Un buldozer peste școlile publice”

Sindicatele din educație au reacționat deja la anunț. Becky Pringle, președinta Asociației Naționale pentru Educație, a acuzat administrația Trump că distruge sistemul public de învățământ pentru a favoriza interesele marilor averi.

„Donald Trump și Elon Musk au îndreptat buldozerul asupra școlilor publice și a viitorului celor 50 de milioane de elevi din comunități rurale, suburbane și urbane din America, în încercarea de a desființa educația publică pentru a finanța facilități fiscale pentru miliardari”, a declarat Pringle.

  • Și, potrivit AP, Uniunea Națională a Părinților susține că „aceasta nu este o soluție pentru educație. Este o garanție că milioane de copii nu vor avea niciodată o șansă echitabilă. Și nu vom permite să se întâmple asta fără luptă”.

Ea a avertizat că această decizie ar putea duce la creșterea numărului de elevi dintr-o clasă, reducerea programelor de formare profesională, scumpirea educației superioare și eliminarea serviciilor speciale pentru elevii cu dizabilități.

Un plan anunțat încă din campanie

În timpul campaniei sale, Trump a promis că va lua măsuri pentru desființarea Departamentului Educației, pe care l-a acuzat de „birocrație inutilă” și de o interferență excesivă a guvernului federal în politicile educaționale ale statelor.

„I-am spus Lindei (McMahon): «Linda, sper că vei face o treabă grozavă în a-ți elimina propriul post. Vreau să te scoți singură din funcție – Departamentul Educației»”, declara Trump în februarie, potrivit acelorași surse.

Semnarea acestui ordin vine după ce, la începutul lunii, agenția a anunțat reduceri de personal de aproape 50%, ceea ce înseamnă concedierea a aproximativ 1.300 de angajați, pe lângă cei care au acceptat pachete de plecare voluntară.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Universitățile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: Activitățile online și ponderea lor pe fiecare domeniu și diferențiat la licență, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat…
Vezi articolul

Ministrul Educației aduce din nou în discuție schimbarea referinței pentru bugetul Educației, invocând sprijinul mediului de afaceri: „Am înțeles, în privat, ce-i drept, că tocmai am găsit un susținător pentru ca Educația să primească 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli, nu pe venituri”

Prezent la Forumul Educației Financiare, Sorin Cîmpeanu a lăsat să se înțeleagă că s-ar putea schimba referința pentru bugetul Educației, din procent al Produsului Intern Brut, în procent din bugetul…
Vezi articolul

Opt universități românești, în frunte cu Universitatea din București – incluse în primul clasament internațional al cercetării științifice interdisciplinare Times Higher Education

Universitatea din București este prima dintr-un grup de opt instituții românești de învățământ superior care au fost incluse în primul clasament internațional al universităților după criteriul cercetării științifice intertdisciplinare, realizat…
Vezi articolul

Ministrul Muncii: “Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajaților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază

„“Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75%…
Vezi articolul