Dosar penal deschis de poliție în Gorj după ce subiectele de la proba de matematică – Evaluarea Națională 2024 s-au scurs de la un centru de examinare

1.441 de vizualizări
Salariul unui profesor debutant
Foto: © Opolja | Dreamstime.com
Poliția din Gorj a deschis dosar de cercetare penală după ce subiectele de la proba de matematică – Evaluarea Națională 2024 s-au scurs către presă și public, potrivit News.ro

Potrivit sursei citate, Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a transmis, printr-un comunicat de presă, că dosarul de cercetare penală a fost întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. 

Edupedu.ro a scris, joi, că poliția s-a autosesizat după ce subiectele de la proba de Matematică, la Evaluarea Națională 2024 s-au scurs de la un centru de examinare, anume Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”.

Inspectoratul școlar anunțase, la rândul său, că face verificări la centrul de examinare nr. 2773, în condițiile în care subiectele la proba de Matematică au ajuns la presă în timp ce proba încă se desfășura, iar subiectele erau marcate cu numărul centrului respectiv. 

„S-a demarat procedura de verificare, pe măsură ce se va stabili cine este vinovat (…) se vor lua măsurile de rigoare, poate cu implicarea organelor de anchetă penală”, a spus la acel moment, pentru Edupedu.ro, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, Ionuț Catrina. 

Citește și:
UPDATE Poliția s-a autosesizat după ce subiectele de la proba de matematică – Evaluarea Națională 2024 s-au scurs de la un centru de examinare. Este vorba despre Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Gorj
Anchetă a Inspectoratului Școlar Maramureș după ce subiectele de la Evaluarea Națională s-au scurs dintr-un centru de examen din Baia Mare / Inspectorul Mihai Pop: Vom sesiza poliția, e caz penal

Foto: © Opolja | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendarul examenelor de certificare pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic, în 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial / Primul examen – pentru postlicealele Ministerului de Interne, în decembrie

Graficul de desfășurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenților din învățământul profesional și tehnic, în anul școlar 2024-2025, a fost publicat în Monitorul Oficial.  Fii parte din…
Vezi articolul

Zeci de cămine studențești și cantine din țară, controlate de Protecția Consumatorilor – amenzi de 192.000 de lei / Șapte cantine din București, Suceava, Pitești, Bacău, Brăila și Miercurea Ciuc au fost suspendate

Un număr de 33 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 avertismente şi 16 amenzi în valoare de 192.000 lei, au fost aplicate, sâmbătă, de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor…
Vezi articolul

„Nu este posibil ca formarea pentru cariera didactică din universități să se facă atât de prost, după zeci de ani în care s-au văzut rezultatele înregistrate prin angajările din preuniversitar, având la vârful conducerii politicieni-miniștri universitari”, susține Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației

Într-o replică venită după pozițiile publice ale mai multor reprezentanți ai mediului universitar pedagogic la intenția de desființare a specializării de învățător din liceele pedagogice, fostul secretar de stat din…
Vezi articolul

Mario Nava, Director General al DG Reform, Comisia Europeană: Recomandările făcute Ministerului Educației din România „oferă sugestii concrete pentru implementarea pachetului legislativ adoptat anul trecut. Acest lucru va îmbunătăți eficiența și echitatea sectorului educațional din România”

„Sunt încântat că DG REFORM a putut să sprijine Ministerul Educației din România în eforturile sale de reformă în sectorul preuniversitar. Prin intermediul Instrumentului de Suport Tehnic, recomandările oferă sugestii…
Vezi articolul