Dosar penal pentru o învățătoare din Dobroești, Ilfov, care a aprins o lampă cu ultraviolete în sala de clasă, pentru ca elevii să aibă mai multă lumină. Șase copii au ajuns la spital cu diferite leziuni

4.385 de vizualizări
Foto: Captură – Euronews România
Poliţiştii au deschis dosar de urmărire penală pentru vătămare corporală din culpă în contextul în care şase elevi de clasa a II-a din localitatea Dobroeşti au ajuns la spital, după ce învăţătoarea a pus în funcţiune în sala de cursuri o lampă cu ultraviolete, a informat, marţi, IPJ Ilfov, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, poliţiştii oraşului Pantelimon s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 24 noiembrie, în intervalul orar 8:30 – 12:00, o învăţătoare din cadrul unei unităţi de învăţământ din localitatea Dobroeşti, în timp ce preda unor elevi din clasa a doua, a pus în funcţiune o lampă cu ultraviolete. În acest context, şase elevi s-au prezentat la diferite unităţi spitaliceşti pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cazul a fost dezvăluit de jurnalista Ioana Nicolescu de la Euronews România, luni.

Potrivit Euronews, care citează părinți ai elevilor, copiii s-au ales, în urma expunerii, cu ochi roșii, vedere tulbure, piele înroșită, decojită, dar și arsuri și dureri. Potrivit aceleiași surse, învățătoarea susține că nu știa că lampa pe care a folosit-o este una cu ultraviolete. Ea a spus, citată în baza unei filmări cu camera ascunsă: „Copiii mi-au spus că nu văd să scrie, că erau niște neoane arse și mi-au spus că nu văd să scrie. Eu am băgat-o atunci în priză, pentru că am vrut să le fac un bine copilașilor, da? Nu m-am gândit niciodată că le fac vreun rău”.

  • Postul îl citează pe secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, potrivit căruia „nu trebuie să facem prioritară pedepsirea vinovatului. Ceea ce ne interesează este starea copiilor.” El a spus că „aceste lămpi sunt în sălile de clasă din perioada pandemiei. Au rămas nefolosite și consider că n-ar fi fost rău să fie îndepărtate din sălile de clasă pentru a evita astfel de accidente. Lămpile sunt utile în această perioadă în care avem virusul gripal destul de prezent în unitățile de învățământ, dar sunt utile când sunt utilizate corect și când personalul e foarte bine instruit, altfel pot deveni un factor de risc. Nu pot recomanda păstrarea sau scoaterea lor. Este o decizie la nivelul unității de învățământ”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Studenții de la LS Iași, care au protestat la sediile PSD, PNL şi la Ministerul Educaţiei, au fost sancţionaţi de jandarmi / Tinerii acuză „modificările inacceptabile impuse prin proiectele de legi ale educației” și blocarea participării organizației la dezbaterile din Camera Deputaților și Senat

Mai mulți tineri membri ai Ligii Studenţilor Iași au pichetat, vineri, sediul Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Național Liberal (PNL) și al Ministerului Educației. Aceștia acuză, într-un comunicat de presă,…
Vezi articolul

Ministerul Educației a tăiat subit premiile olimpicilor sportivi cu peste 100 de medalii la Gimnaziada 2025 și i-a trimis pe părinții lor să întrebe de premii la Federația Sportului Școlar și Universitar / Surse: În anul 2025, FSSU nu are buget pentru a premia aceste rezultate

Elevii români care au obținut anul acesta 174 de medalii la Gimnaziada 2025, competiție sportivă școlară internațională, desfășurată în Serbia în perioada 4-14 aprilie nu vor fi premiați de Ministerul…
Vezi articolul

World Vision România: Șase din zece fete chestionate au încercat „diete extreme sau periculoase” la presiunea social media și a persoanelor de sex opus. 92% dintre fete își doresc ca școlile să organizeze discuții despre imaginea corpului și presiunile pentru tineri din social media

Șase din zece fete au încercat diete extreme sau periculoase pentru a crește sau a scădea în greutate, anunță organizația World Vision România care citează un sondaj pe care l-a…
Vezi articolul

Senatul a respins solicitarea lui Iohannis de reexaminare a legii „educației sexuale”. Disciplina se va numi în continuare „educație sanitară” și elevii vor participa doar cu acordul scris al părinților

Plenul Senatului a respins, marți, solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris…
Vezi articolul