Două școli au trecut din scenariul roșu în scenariul galben, la nivel național. Numărul școlilor din scenariul verde a rămas neschimbat de luni

288 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Numărul școlilor aflate în scenariul roșu continuă să scadă, ajungând astăzi la 303, de la 305 câte erau ieri, potrivit buletinului transmis zilnic de Ministerul Educației. Astfel, două școli au ajuns în scenariul galben, în timp ce în secnariul verde au rămas tot atâtea școli ca luni.

  12.945 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

 4.408 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 303 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Totalul unităților de învățământ fluctuează în continuare în numărătoarea Ministerului Educației. Astfel, astăzi, la fel ca finalul săptămânii trecute, avem în total 17.656 de unități de învățământ preuniversitar la nivel național care au intrat în unul din cele trei scenarii. Pe 10 septembrie 2020 Ministerul Educației prezenta pe site-ul instituției și într-un comunicat de presă preluat de toate instituțiile mass-media, cifrele cu scenariile aprobate de comitetele pentru situații de urgență în școli, unde erau numărate în total 17.747 de unități de învățământ.

Pe 13 septembrie, ministrul Educației a anunțat în conferință de presă că sunt în total 17.600 de școli în România, în care erau aplicate diverse scenarii pentru începerea cursurilor. Se poate constata o diferență de 147 de unități de învățământ fațâ de prima raportare.

Față de începutul săptămânii trecute au mai apărut 56 de școli, dar tot mai sunt 91 care lipsesc, față de raportarea din 10 septembrie.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezidențiat 2019. Specializarea în chirurgie orală și maxilo-facială, doar pentru medicii cu două facultăți absolvite, potrivit unui proiect de Ordin. ANOSR susține că e o discriminare și cere implementarea treptată a măsurii

Actualele generații de studenți ar fi discriminate dacă aceștia ar dori să opteze pentru specializarea de Chirurgie orală și maxilo-facială, susține Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) într-un…
Vezi articolul

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa: De ce și-a bătut joc de fondurile europene Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, făcându-se că formează profesori? / Nu putem face școală fără profesori și apoi să dăm vina pe cei puțini care au rămas

„Analfabetismul funcțional este rezultatul unui cerc vicios creat chiar de instituțiile care ar trebui să îl combată”, afirmă profesoara de matematică Mihaela Popa de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din…
Vezi articolul

Subiecte și bareme la Limba și literatura română, pe modelul celor de la Evaluarea Națională, pentru testarea inițială a elevilor de clasa a VIII-a din județul Călărași

Elevii claselor a VIII-a din județul Călărași susțin testările inițiale organizate de Inspectoratul Județean Școlar Călărași. Instituția susține că scopul testărilor este acela de a evalua nivelul actual de pregătire…
Vezi articolul

Ministerul Educației va face o comparație a rezultatelor pe școli, până pe 15 iulie, de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 și de la examenul din vară – document

Până pe 15 iulie, Ministerul Educației va realiza o analiză comparativă a rezultatelor pe unități de învăţământ la simularea evaluării naționale şi la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a…
Vezi articolul

UPDATE Programul de licență „Pedagogia învățământului primar și preșcolar”, existent la toate marile universități, va deveni „Pedagogia învățământului primar” – ordonanță de urgență discutată luni seară în ședință de guvern / Fostul ministru David anunțase că a „inițiat regândirea formării” profesorilor pentru preșcolar și primar

O schimbare adusă la Legea învățământului superior, ce transformă programele de studii de licență „Pedagogia învățământului primar și preșcolar” (PIPP), existent în toate marile universități din țară, în „Pedagogia învățământului…
Vezi articolul