„Dreptul la toalete” – Unei grădinițe din județul Galați i se va reconstrui grupul sanitar și alte 25 de școli din țară vor primi produse de igienă și kit-uri pentru toalete

245 de vizualizări
Școala și grădinița din satul Slobozia Băneasa / Foto: „Domestos susține igiena în școli”
Douăzeci de preșcolari de la Grădinița cu program normal Nr. 1, din sat Slobozia Blăneasa, județul Galați, vor beneficia de reconstrucția totală a toaletei, aflată în prezent în curte, în cadrul proiectului „Dreptul la toalete”, potrivit unui comunicat de presă.

În același timp, alte 25 de unități de învățământ vor primi produse de igienă indispensabile. Școlile selectate în această etapă, care vor primi produse de igienă pentru menținerea curățeniei și igienizării toaletelor, sunt din județele: Alba, Arad, Brașov, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Timiș, Vâlcea și Vaslui.

  • Proiectul face parte din programul „Domestos susține igiena în școli”, inițiat de Crucea Roșie Română și Domestos România.

Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roșii a subliniat că lipsa toaletelor din scoli și din grădinițe este un semnal de alarmă: „Nicio unitate de învățământ nu ar trebui să se afle în imposibilitatea de a asigura copiilor condițiile minime necesare unei dezvoltări sănătoase, iar lipsa toaletelor igienice în școli și grădinițe este un semnal de alarmă care ar trebui să ne unească pe toți într-un demers comun, pentru ca lucrurile să intre pe făgașul normalității”.

„Orice copil merită să aibă acces la toalete decente la școală sau grădiniță, pe care să le folosească fără teamă și fără riscul de a se îmbolnăvi. Faptul că România este deficitară la capitolul igienă și departe de normalitatea la care tânjim, ne motivează să fim perseverenți și să luptăm alături de partenerii noștri pentru siguranța celor mici”, spune Camelia Pop, Brand Manager Domestos & Savo Unilever South Central Europe.

Foto: „Domestos susține igiena în școli”

Despre campanie

Campania „Domestos susține igiena în școli” a fost lansată în 2015 și peste 70.000 de elevi au beneficiat de condiții mai bune de igienă în școli. S-au donat peste 180.000 de euro pentru construirea de grupuri sanitare, acolo unde erau improvizate în curte, pentru renovarea lor, dacă erau degradate, uzate și nemodernizate, dar și pentru produse de igienizare, curățenie și dezinfectare, după cum se precizează în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 1.000 de locuri în plus la master, în universitățile românești, după actualizarea programelor de profil – Hotărâre de guvern / Număr mare de programe încadrate la master profesional

Numărul locurilor la master în universitățile românești crește cu 970, după evaluările făcute în ultimele luni de agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior, potrivit actualizării situației domeniilor și…
Vezi articolul

Comitetul care a luat decizia de închidere a şcolilor în martie 2020 era format în majoritate din militari, nu medici, spune ministrul Sănătății: M-am opus vehement închiderii şcolilor în martie 2020, când la un număr foarte mic de cazuri s-a luat decizia închiderii acestora pentru o lungă perioadă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că nu a fost de acord cu decizia de închidere a şcolilor în martie 2020, când în România erau foarte puţine cazuri de…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Catalogul electronic ne-a crescut randamentul în tot ceea ce înseamnă notare, spune o directoare de școală: Cred că de 10 ori mai repede și mai bine decât ceea ce făceam în anii trecuți

Diana Brătucu, directoarea Școlii Gimnaziale „Traian” din județul Dolj, a vorbit despre importanța catalogului electronic: „Ne-a îmbunătățit activitatea și ne-a crescut randamentul în tot ceea ce înseamnă notare. Cred că…
Vezi articolul

Au revenit atacurile cu linkuri ce au mesaje-capcană de tipul „tu ești în video”, anunță Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Accesarea linkului poate duce la pierderea contului pe Facebook

Au revenit atacurile cu linkuri malițioase care se propagă prin intermediul mesajelor pe rețelele de socializare, a anunțat într-o postare Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Este vorba despre mesaje-capcană cu…
Vezi articolul