După 9 ani de școală, un elev din 4 nu reușește să ia nota 5 la matematică, la Evaluarea Națională 2023 / Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu: Ca să iei nota 4, cel mai greu exercițiu era să poți calcula două treimi din 12

7.076 de vizualizări
Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
La proba de matematică de la Evaluarea Națională 2023, peste 24% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la examen, nu au obținut nota 5, potrivit rezultatelor anunțate miercuri, 28 iunie, înainte de contestații. Asta înseamnă că un elev din 4 nu reușește să ia nota 5, după 9 ani de școală. Într-o postare recentă, fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, remarcă faptul că la proba de matematică, “ca să iei nota 4, cel mai greu exercițiu era să poți calcula două treimi din 12, iar ca să treci de la nota 4 la 7, pentru a rezolva cel mai greu exercițiu trebuia să știi că un cerc are 360 de grade și să nu greșești împărțirea lui 360 la 8”, scrie Daniel Funeriu.
  • O analiză Edupedu.ro arată că în mediul rural rata mediilor sub 5 la Evaluarea Națională este de aproape 40%.
  • Cele mai multe note de 10 la matematică au fost luate de elevi din București, Cluj și Iași (la egalitate) și Dolj
  • Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși: 161.652.

Potrivit rezultatelor anunțate de ministerul Educației, înainte de contestații, 24,60% dintre elevii care au dat Evaluarea Națională nu au reușit să ia nota 5 la proba de matematică și doar 1,99% au obținut nota 10.

În mediul urban, media notelor peste nota 5 a fost mai mare decât cea din mediul rural: 85,05%, în timp ce 59,8% dintre elevii de la sate au reușit să obțină la matematică o notă peste 5.

În mediul rural, cei mai mulți, 40,20% au luat sub 5 la matematică.

Note între 5 și 5,49 au luat aproape 9% dintre elevii de la sate, și la polul opus, doar 1,39% au luat note între 9,50 – 9,99%.

Mai mulți băieți decât fete au luat note sub 5 la matematică: 25,41% față de 23,78%. Aceeași situație o găsim și în rest: 76,21% – fete au luat note între 5 și 9,99 și doar 74,59 % băieți au obținut aceste note.

În funcție de județ, cele mai multe note sub 5, la matematică, au fost în Vaslui 37,3%, urmat de județele Teleorman și Călărași 37,2%, iar pe locul al treilea, 34,1% elevii din Botoșani au luat note între 1- și 4,99.

Tot Vaslui este județul cu cele mai multe note între 5 – 5,49: adică 9,2% dintre elevii care s-au prezentat la proba de matematică.

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, remarcă într-o postare pe Facebook, faptul că pentru a lua nota 4 la matematică, un elev avea de calculat două treimi din 12.

“Ca să iei nota 4 la matematică, la evaluarea națională, cel mai greu exercițiu era să poți calcula două treimi din 12. Ca să treci de la 4 la 7, pentru a rezolva cel mai greu exercițiu trebuia să știi că un cerc are 360 de grade și să nu greșești împărțirea lui 360 la 8.

În aceste condiții 35% din copiii de clasa a VIII-a au luat note sub 6,15% nici nu s-au prezentat. Vă las pe voi să trageți concluziile”, spune Daniel Funeriu.

Județe cu note de 10 la matematică

Fruntașe la note de 10 la proba de matematică au fost în județul București 4,3%, urmat de Cluj și Iași la egalitate cu 3,4%, Dolj cu 3,2%. La polul opus, cele mai puține note de 10 la matematică s-au luat în județele Harghita, Covasna, Giurgiu, 0,2%.

Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sfaturi pentru completarea fișei de admitere la liceu 2023. Consilierul școlar Ana Maria Oancea: Ca să fiu sigur că va avea copilul un loc la liceu, e nevoie să adun toate locurile de la clasele unde vrea să intre, astfel încât suma lor să se apropie de locul copilului pe București
Top județe cu cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională 2023: Cluj, Brăila și Prahova / La polul opus sunt Vaslui, Călărași și Teleorman
ANALIZĂ Procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2023 este 76,2 – în scădere cu șase puncte față de anul trecut, dar similar cu 2020 / În mediul rural, 2 din 5 elevi sunt sub media 5, iar 70% nu iau nici măcar media 7

17 comments
  1. Profesorii nu au cu ce sa compenseze lipsa de interes a părinților, copiilor și a societății. Sa fim serioși, nimeni nu mai da doi bani pe școală. Ministru nu știu care promova țigările electronice mai nou! Nu altceva! Dificultatea materiei nu e vina profesorului, profesorii de ani de zile cer sa fie redusa materia la clasa și nimeni nu ia în seama. Desigur tot profesorul e de vina. Acum vine și materialul genetic cu care lucrăm : dacă el e veverita nu poți tu sa îl faci câine de paza orice i-ai face. E o negare acerba a realității. Tot tipa lumea ca profesorii sa moara de foame și sa facă munca gratis, ticăloșii!Cat dai atât face! Dai în propriul copil cu astfel de convingeri. Guvernanților nu le pasa ca materia trebuie aerisita, ca manualele sunt nepotrivite, ca profesorii buni din sistem sunt pe ducă și ca cine mai rezista știe ca nu mai are mult pana la pensie sau devine indiferent. Guvernanții au bani (din tăierea salariilor profesorilor, din costul redus al manualelor etc) sa își trimită copii la cele mai bune scoli din lumea asta. Nu au nevoie de scoli performante.
    Și rămânem noi care ne luam de gat unii pe alții pentru ca cine trebuia sa își facă treaba a furat și a înșelat și a lăsat totul de izbeliște dar, ca șef, a știut sa incite la ura împotriva unei categorii sociale(profesorii) mai rău ca naziștii. Suntem evreii de serviciu:noi suntem de vina pentru tot, lipsesc camerele de gazare ca mulțimea sa își manifeste ura fata de noi.
    Și pentru ce? Pentru ca avem șefi incompetenți care își scot la înaintare subalternii și ii crucifica public dar de fapt toți știm ca pestele se impute de la cap.
    Corect?
    Meditații? Câți profesori fac meditații? Materie grea? Cine nu schimba programa? Profesori nepregătiți? E ca în orice domeniu:cât plătești atâta primești.
    Se pare ca ceva nu merge nici la nivel de societate odată ce lucrurile merg din rău în mai rău și se fac aceleași greșeli.

  2. Profesorii poartă cea mai mare responsabilitate! Cer bani să-ţi ia copilul la meditatii! Cei mai buni profesori sunt foarte aglomerati! Facem un mic calcul : zicem 4 zile pe sapt cu câte 4 elevi in 3 serii pe zi= 3840 lei pe sapt bani neimpozabili! Faci si greva ca nu-ti ajung banii! La scoala nu mai poti sa predai unei clase ceea ce trebuie, pt ca esti deja obosit de ceea ce faci acasa Faci numai cu elevii care-ti dau banii si de multe ori in avans! Aceasta este cea mai mare problema! 4 elevi lucreaza pt ca au baza, iar 20 sunt lasati in voia soartei! Parintii sunt de vina din cauza costului meditatiilor impuse de profesor! Se vede la notele obtinute nivelul de trai din tara noastra! 20 de parinti nu pot sa achite costul meditatiilor!!!

  3. “Cele mai multe note de 10 la matematică au fost luate de elevi din București, Cluj și Iași (la egalitate) și Dolj”.

    Ce înseamnă elev(ă) din județul y? A dat examen acolo? A terminat școala acolo? S-a născut acolo? A început școala acolo? La ce-ar folosi informația?

    1. se refera la cei care au dat examenul acolo. chiar daca nu zice locul nasterii, eu nu cred ca cineva ar da examenul in craiova si el ar sta in cluj

  4. Ar mai fi de adaugat ca gunoiul Romania Educata include ZERO solutii pentru reformarea predarii matematicii in scoli.

    In Europa 1 din 10 copiii este dislexic. 2 pana la 4 dintre copiii dislexici au probleme cu matematica (discalculie).
    Acesti copii nu sunt prosti, nici chiulangii, doar invata altfel decat alti copii. Scoala nu ofera flexibilitatea in predare de care au nevoie.
    Unii copiii au o orientare scolara si primesc un oarecare sprijin. Dar cei mai multi sunt doar devalorizati si discriminati de asa zisii normali.

    1. Notele bune au fost luate de elevii care au făcut meditaţii. O eleva de nota peste 9 spune: de 3 ori pe säpt. am muncit din greu in ultimul an= 40 lei ora inseamnă 240 lei pe sapt. De unde bani?? Trebuie să te împrumuţi la bancă? Profesorii de ce mai fac grevă??? 🤔

  5. Guralivul Funeriu are vreo solutie? Si chiar daca ar avea am un feeling ca dulapul si doamna doctor nu l-ar baga in seama.

    In 2001, in SUA, The National Academy of Sciences, The National Academy of Engineering, The Institute of Medicine si The National Research Council, profesori de la universitati din Georgia, Michigan, Rutgers University, Yale University, University of Quebec, University of California s.a. au publicat un raport, in urma unui proiect de 18 luni, in care au propus o reforma a matematicii in scolile americane incepand cu gradinita si terminand cu clasa a 8-a.

    Nu ma astept ca somitatile lor de la Academia Romana si de la alte academii ale lu’ peste sa faca ceva. Ar putea insa niste oameni cu bun simt sa copieze ce poate fi copiat de la americani in scolile noastre. Probabil ca nu ar mai fi matematica asa o sperietoare pentru elevi.

  6. Câți dintre acești elevi au fost la școală în mod constant? Câți dintre ei au părinți care se interesează de situația lor școlară?
    Nu cred că e vina profesorilor, cum nu e vina medicilor că avem bolnavi. E vorba de o societate bolnavă de ură împotriva oricărui om mai educat.

    1. daca au fost la scoala, este o intrebare buna. daca parintii se intereseaza – aici nu mi se mai pare just. sigur, in romania de azi trebuie sa inveti cot la cot cu elevul, dar au fost vremuri in care si un copil de taran analfabet, cu parinti care nu dadeau, evident, doi lei pe scoala, putea ajunge un elev bun daca isi dorea si il ducea capul.
      parintii nostri nu aveau timp sa se “intereseze” de situatia noastra scolara, iar la mine in cartier erau zeci de familii de muncitori din care au iesit copii harnici, care ulterior au terminat facultatea si au iesit din cercul vicios al mediului in care se nascusera (multi nu mai sunt in tara, oh well….).
      De ce astazi nu se mai invata DELOC in scoli si singurii copii care reusesc sunt cei ai caror parinti se intereseaza si… aranjeaza? este foarte nedrept si chiar incalca niste drepturi! dreptul la educatie al parintilor care nu vor sau nu pot sa se intereseze!!

      1. dreptul la educație al copiilor cu părinți care nu vor sau nu pot sa se intereseze, am vrut sa spun

      2. Nu vi se pare firesc ca parintele sa cunoască situația școlară a copilului? Pai când îl duceți la școala considerați ca l-ați dat spre adopție?
        Ba eu îmi amintesc cum tatăl meu, un om simplu de la țara, fără prea multă carte dar cu mare respect fata de scoala, față de educație si oamenii de la catedra, se interesa de situația mea școlară, și asta se întâmpla prin anii ‘80, atunci când nu existau atâtea tentații pentru copii, cum se întâmpla azi. Și eu m-am interesat in permanenta de copiii mei si consider ca daca vrei sa faci om din copilul tau trebuie sa fii cu un pas înaintea lui.

        1. Mie mi se pare foarte firesc! Dar nu toti parintii sunt ca mine si ca dumneata! Si atunci, ce facem, condamnam toti copiii care nu au parinti scoliti si interesati de scoala?
          Ca sa ne intelegem, CHIAR vreti sa spuneti ca e in regula ca doar copiii care au parinti care se intereseaza de ei sa aiba rezultate bune/acceptabile? Nu dam copiii spre adoptie, dar profesorii aia nu au CHIAR NICIO atributie, nicio responsabilitate? tot parintelui ii revin responsabilitatile LEGATE DE SCOALA?

          Eu ma interesez, nu va preocupati! Copilul meu nu va abandona scoala, dar si eu, si copilul meu, si dumneata si copilul dumitale vom trai intr-o societate formata din multi, prea multi adulti care au renuntat la scoala sau au trecut prin scoala ca gasca prin apa pentru parintii lor nu au avut timp de ei! Iar scoala, singura sansa din trecut a unui copil dintr-o familie amarata s-a spulberat. Profesorii sunt azi indiferenti si incompetenti. scoala se face azi tot cu parintii!

    2. “nu e vina medicilor că avem bolnavi.” asa e. ei trebuie sa trateze boala.
      Aia cu educatia las-o. Din comparatia de mai sus, imi dau seama ca vorbesti de cei care se CRED educati.

  7. Normal!
    ore de matematica in care se alerga prin materie la scoala si se suplimenteaza la meditatie ca e programa incarcata cu lucruri pe care nu le poti aprofunda in clasa.
    Copii nu inteleg din clasa sunt frustrati si …o lasa balta .Nu sunt toti idioti dar ..ii pierdem.Se gandesc ca nu sunt buni de nimic si se apuca de distractie!!!
    Bravos natiune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate simulare Evaluare Națională 2024. Notele elevilor de clasa a VIII-a vor fi comunicate pe 23 februarie. Comisia de examen transmite profesorilor să discute pe lucrări cu elevii abia după finalizarea corectării în toată țara – surse

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2024 pentru elevii de clasa a VIII-a vor fi comunicate acestora vineri, 23 februarie, prevede calendarul de organizare a simulării. Profesorii ar…
Vezi articolul

Evaluarea Națională și admiterea la liceu 2023, explicate pe înțelesul elevilor de către Inspectoratul Școlar Iași. Ce meserii pot alege tinerii în funcție de liceul la care merg – document

Broșura admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024 a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Documentul cuprinde atât recomandări pentru elevii care vor susține Evaluarea Națională 2023, cât…
Vezi articolul

Anisie: Vom încheia anul școlar într-un fel sau altul pentru că unele state europene au decis să nu mai redeschidă școlile și să încheie situația, altele să continue online

“Finalizarea anului școlar se va realiza, iar examenele naționale vor fi date. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor ține și vom încheia anul școlar într-un fel sau altul pentru că…
Vezi articolul