După Daniel David, ministerul Educației și Cercetării descrie măsurile de criza care au produs haos în educație drept „reforme”: „pachetul 1 de reforme” care permit să “înceapă activitățile din toamnă cu salarii și burse”

4.139 de vizualizări
Foto: Alex Tudor/ AGERPRES Foto
Ministerul Educației și Cercetării descrie măsurile de criza care au produs haos în educație, precum creșterea normei didactice pentru profesori, comasarea școlilor și creșterea numărului de elevi dintr-o clasă, drept „pachetul 1 de reforme” care permit să „înceapă activitățile din toamnă cu salarii și burse”, conform unui comunicat de presă, publicat pe 17 august. 

Precizările ministerului vin în contextul în care ministrul Daniel David a susținut pe 14 august că „misiunea mea e să mă gândesc la aceste măsuri într-o logică de reformă, nu de austeritate”.

Redăm integral comunicatul ministerului Educației și Cercetării:

„Măsurile de control privind criza fiscal-bugetară ne vor permite începerea anului școlar cu salarii și burse în educație-cercetare

După decizia Agenției Internaționale de Evaluare Financiară Standard & Poor’s din luna iulie și Agenția Internațională de Evaluare Financiară Fitch, prin evaluarea din 15 august, evită retrogradarea României în categoria „Junk”. Aceste două decizii continuă evaluarea Comisiei Europene (ECOFIN).

Pachetul 1 de reforme (sistemul de educație fiind inclus aici ca urmare a începerii noului an școlar în luna septembrie) a avut un rol determinant în toate aceste rezoluții, iar implicațiile pozitive pentru educație-cercetare sunt că avem, în acest moment, contextul de a începe activitățile din toamnă cu salarii și burse (vezi și aici). Dacă reușim să finalizăm și să implementăm și renegocierea PNRR, putem începe să fim mai optimiști pentru 2026.

Dar, pentru a încheia cu bine anul și a gândi modele de dezvoltare pentru 2026, trebuie încheiate toate măsurile de criză fiscal-bugetară preconizate de Guvernul României în diverse domenii/sisteme, astfel încât următoarele evaluări internaționale (Moody’s – 12 septembrie 2025 și Standard & Poor’s – 10 octombrie 2025) să ne susțină în acest demers, respectând astfel și termenul Comisiei Europene (15 octombrie 2025).

În acest context, ministrul Daniel David declară:

Așa cum am mai spus, misiunea mea este ca – după sau în timp ce trecem de această criză fiscal-bugetară – să aducem resurse în sistem, să eliminam din măsurile temporare de austeritate și să începem să gândim într-o logică de reformă (ex.: prin Raportul QX), nu doar de austeritate și de criză”.

Care sunt măsurile ce privesc educația și cultura, anunțate prin Legea Bolojan:
  • creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar
  • creșterea TVA-ului la cărți de la 5% la 11 %
  • plata cu ora este redusă cu jumătate din valoarea actuală, iar numărul de norme lăsate la plata cu ora – circa 30.000 de norme / 540.000 de ore – va fi tăiat la jumătate, conform declarațiilor oficiale
  • degrevările pentru directorii de școli și licee vor fi de 50% din norma de predare, adică vor avea obligația să predea 10 ore din cele 20 din normă. În prezent, au derogare și predau 6 ore. 
  • directorii de CCD, CJRAE și Centre de activități extrașcolare au obligația de predare de 14 ore, adică o derogare de 30% din normă.
  • desființarea burselor de reziliență și performanță, introduse prin Legea Educației Klaus-Iohannis din 2023
  • acordarea burselor de merit doar elevilor cu media peste 9,00, si doar pentru 15% din clasa – ceea ce reduce semnificativ numărul beneficiarilor
  • creșterea numărului maxim de elevi per clasă în învățământul preuniversitar, prin derogări de la normele actuale – +2-4 până la 6 elevi în fiecare clasă
  • unitățile de învățământ de stat vor avea personalitate juridică doar dacă ating praguri mai mari de elevi:
  • cel puțin 500 de elevi sau 250 de preșcolari,
  • 200 de antepreșcolari în cazul creșelor.
  • Reorganizarea rețelei școlare este lăsată la latitudinea Ministerului Educației și Cercetării, care trebuie să emită un ordin în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii cu noile reguli. Estimarea ministrului este că 900 de directori de școli nu vor mai avea funcțiile acestea, iar aparatul de secretariat, contabil va fi și el desființat
  • Pentru studenții înmatriculați la programe didactice de dublă specializare sau la master didactic, bursa de la stat scade de la echivalentul unui salariu net de profesor debutant (3.700 de lei) până la suma echivalentă cu salariul minim net pe economie (2.570 lei).
  • Fondul total alocat burselor universitare este plafonat la 10% din salariul minim net/lună/student.
  • O prevedere importantă – acordarea a două salarii compensatorii la pensionare pentru cadrele didactice universitare prevăzută de legea 199/2023 – este amânată până în anul universitar 2027–2028.


6 comments
  1. Ministrul Haplea!
    Cand el are salariu de 60.000 lei lunar, se repede la rezolvat deficitul prin scăderea salariului celui cu 3700!!!
    David, mergi in Constanta, vezi cum arata clădirea Colegiului Mircea cel Bătrân si apoi reflecteaza – ce reprezenta educatia in mintea lui Bratianu si ce reprezinta educatia in gandirea ta!

    Rusine celor ce cred ca ce e acum e reforma educatiei! E bataie de joc, nu reforma!

  2. Daca situația financiară a tarii e asa de gravă, de ce nu sunt măsuri similare ca in educație in politie, apărare sau sănătate? De ce profesorii trebuie întotdeauna sa fie sacrificați?

  3. HAOS GENERAL.Domnul psiholog ,pe post de paiata la minister,zice ca nu mai sunt bani de salarii si burse.Intr-o tara civilizata asemenea om zbura in secunda 2 .Asemenea declaratii destabilizeaza sistemul financiarDar ei sunt pusi pe distrus doar ei au guvernat in ultimii 4 ani.
    Altcineva zice asta.Radu Burnete, consilier prezidențial: Statul român nu are probleme cu banii și în niciun caz nu are probleme în a se finanța. E exclus să existe întârzieri pe zona de pensii și salarii
    Asa ca noi contribuabilii de buna credinta zicem PNL ului dati-l afara pe bocitoarea aia de la ministerul haosului.Asta daca mai vreti voturi pe viitor.

  4. Ce argumentație puerila, domnule David! Nu credeți ca ar fi cazul sa facem o încercare privind demisia din fruntea MEC? Eu cred, și încă alți în număr foarte mare, ca ar trebui folosita și forma decenta numita demisie.

  5. Domnul ministru e cam vataf pe mosie, se lauda ca da salarii si burse. Adica se putea si fara, nu? Ca le-a diminuat, pentru munca mai multa bani mai putini, nu e o problema, ca vatafii fac cum vor, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii au conținuturi prea încărcate, spune Ministrul Educației / 25% din timpul alocat disciplinelor va fi dedicat activităților de consolidare, remediale și pentru aplicarea cunoștințelor în viața de zi cu zi, pentru toate ciclurile de învățământ

Măsura prin care 25% din timpul alocat unei discipline este rezervat activităților de consolidare, remediale și pentru aplicarea practică a cunoștințelor în viața de zi cu zi va fi extinsă…
Vezi articolul

Cîțu despre decizia impunerii certificatelor verzi și pentru copii, fără să fie precizată vârsta: A fost o scăpare acolo. Prin HG mâine va fi corectată și vor fi cei peste 6 ani

Premierul Florin Cîțu a participat, joi seara, în emisiune la TVR1, unde a oferit câteva explicații despre propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) care prevede obligativitatea prezentării Certificatului…
Vezi articolul

BREAKING Premierul Bolojan, despre pachetul de măsuri fiscale: Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce avem azi în învățământul preuniversitar și universitar / Nu afectează drepturile salariale, dar va fi un efect financiar

Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, 2 iulie, într-o conferință de presă la Palatul Victoria că în pachetul de măsuri fiscale va propune creșterea normei didactice cu 2 ore „față…
Vezi articolul

„Dacă un elev refuză să participe, refuză să comunice cu tine, atunci nu ai încotro, va trebui să existe și corigență” – spune secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Sorin Ion / Legislația prevede că elevii cu note insuficiente sau cu absențe „sunt declarați amânați”, nu lăsați corigenți

Anul acesta pot fi lăsați elevi corigenți, dă asigurări secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, responsabil pentru învățământul preuniversitar. Acesta a declarat, pentru scoala9.ro, că „dacă un elev…
Vezi articolul