E necesar ca din toamnă să începem anul școlar altfel, anunță ministrul Educației. Anisie: „Toți copiii să poată să vizioneze nu numai lecția predată de profesorul lor la școală, ci și aceeași lecție predată de alt profesor”

26.089 de vizualizări
Foto: Consiliul Uniunii Europene
E necesar ca din toamnă să începem anul școlar altfel, anunță ministrul Educației, Monica Anisie la Realiatea Plus. Aceasta a spus că a activat articolul din Legea Educației care prevede înființarea bibliotecii virtuale și că prin acest proiect toți copiii să poată să vizioneze nu numai lecția predată de profesorul lor la școală, ci și aceeași lecție predată de alt profesor.

„Este necesar ca din toamnă să începem anul școlar altfel. Deci să fim pregătiți dacă cumva va fi un al doilea val așa cum spun epidemiologi, să fim pregătiți să nu mai trăim experiența pe care am trăit-o acum.

Pentru că, așa cum ați spus și dumneavoastră, am venit la Ministerul Educației și am găsit o realitate. Această realitate am trăit-o cu toții, poate că acum mai mult ca oricând, pentru că a fost această situație dificilă cu pandemia, au fost scoase în evidență mai multe probleme ale sistemului. Și odată ce le-am identificat noi trebuie să găsim și soluții la ele.

De-aia spuneam că începând cu septembrie anul școlar trebuie să ne găsească pregătiți pentru acești copii din mediile defavorizate, din zona rurală, trebuie să găsim și să facem planul de măsuri remediale.

Trebuie să venim în sprijinul acestor copii să găsim pentru ei… pe lângă faptul că, așa cum se știe deja, Ministerul Educației a început deja licitația pentru achiziționarea de tablete conectate la internet, deci pe lângă acest lucru trebuie să venim și cu o intervenție cu planuri remediale pentru acești copii care au avut de suportat încă o situație dificilă”

Legat de rezultatele stabe în mediul rural unde 46% dintre elevii de la Evaluarea Națională nu au obinut peste nota 5 la matematic, Anisie a spus că „aceleași rezultate să știți că au fost și în anii trecuți și pe mine mă îngrijorează faptul că au fost cam aceleași rezultate slabe și nu s-au luat măsuri. Asta este problema până la urmă”.

Ca soluție, ministrul Educației a vorbit despre „o intervenție” în rândul copiilor care provin din medii defavorizate: biblioteca școlară virtuală.

”Trebuie să avem o intervenție în zona aceasta pentru a oferi șanse egale tuturor copiilor. Ne-am pregătit pentru a pune în practică în sfârșit ceea ce Legea Educației Naționale prevedea din 2011, de a pune în practică proiectul cu biblioteca virtuală, în felul acesta să aibă acces toți copiii la lecții de calitate și să poată să vizioneze, nu numai să fie la școală și să vadă lecția pe care profesorul o predă acolo, ci să vizioneze aceeași lecție, poate, dar predată de un alt profesor, într-un alt mod,” a explicat Anisie.

Foto: Consiliul Uniunii Europene


16 comments
  1. Ideea nici măcar nu e a madamei mediocre… E ideea lui Mircea Miclea, enunțată cu mult timp înainte și nici măcar nu are minima deontologie de a pune ghilimele de citare…

  2. Legea 19/2020 permitea unui parinte sa stea acasă cu copilul, desigur, pe 75% din salariu. Acum, parintii nu mai pot supraveghea copiii, sunt obligați sa renunte la job, sau sa aduca bone, sau sa ii trimita la after school, sau cine mai stie unde, cu riscul infectarii. Pana si grupa mare de gradinita e obligatorie, taman de anul acesta! Vrem nu vrem, ii ducem si pe cei de 5 ani sa se expuna! In plus… Nu poti lasa copilul 9-10 ore singur, mai ales daca e mai mic, acasa, cu tableta in mână. Masura legislativă pentru ingrijirea copiilor trebuie sa aiba continuitate, iar obligativitatea grupei mari – amanata, nu e momentul potrivit!

  3. Părerea mea este că, deja copii au fost stresați prea mult…. adică a mea, după ieșirea din casă…. nu mai comunica ca înainte… era rece, supărată… nu mi s-o părut normal până nu m am gândit că poate este din cauza,, carantinei “… Nu mi se pare normal… și dacă alți au pățit ca ea.. vă rog! Hai sa facem cumva să nu mai existe carantina, orele online și totul…

  4. Fiecare profesor preda adaptat clasei sale de elevi. Atunci sa desfiintam profesorii si elevii sa urmareasca lectia la tv sau pe ce aplicatie o fi . Asta se vrea?ziua si tampenia debitata de minister.

  5. Doamna ,,Nimica Anisie” nu înțelege că dacă tace sistemul funcționează.
    De cate ori vorbește, toti sunt bulversați, părinți, elevi, profesori.
    Eu zic sa incepem cu cei din Minister, profesori care nu au mai stat la catedră de 20 de ani si habar nu au de realitatea actuală din teren.

  6. Se vb de egalitate de șanse… Ordin de minister, în ceea ce privește nr de locuri speciale la liceele de stat, pt. copii cu ces… Dar nu se transmit normele de aplicare în teritoriu… Rușine…

  7. Ar fi mai bine să vă gândiți din toamnă, cum am putea să-i primim fizic pe copiii în școli, nu să-i țineți iar, precum șobolanii, în case! Nu sunt cobai, copiii noștri și vreau să cred că acesta nu este un experiment! Lăsați tabletele și alte gageturi, faceți grupuri sanitare corespunzătoare, renovați școlile, ba chiar n-ar fi rău să și construiți niște școli și grădinițe, căci de asta stau câte 30 în clase! Prin urmare, mai lăsati-mă cu COVID-ul ăsta și treceți la treburi serioase! Au fost boli mai grave ca acest așa-zis virus, au fost războaie mondiale, si lumea a mers înainte, iar acum parcă totul trebuie să stea în loc din cauza mascaradei acesteia! Viața merge înainte, nu vă mai tot ascundeți după viruși și alte lamentații, pentru a nu face ceea ce trebuie să faceti!

    1. Aici iti dau dreptate, Mihaela. Ce-i trebuie saracului tichie de margaritar … Ministra asta nu stie sa-si stabileasca prioritatile: ea nu are banalul sapun si banala apa, pentru ca are wc-uri turcesti in curte si bate campii pe tablete si alte prostii. Scoala trebuie sa inceapa fizic la toamna. Sunt adeptul preventiei, dar de la toamna chiar e cazul sa repornim la drum. Cu un minim de distantare fizica si cu igiena, dar fara aberatii si tampenii de genul profesori cu masca 6-7 ore. Ca mor, da-o-ncolo de treba.

  8. Cred că este o măsură super având în vedere că foarte mulți profesori predă lecția pe înțelesul lor creând o șansă de a vedea și o altă variantă. Bravo un lucru bun.

  9. Lecții de calitate,adică:nominalizarea “listei așilor”.Bani,bani și iarăși bani.Numai la cum să facă bani le sta gândul! Lecții model=nominalizarea celor mai buni profesori=bani mulți!
    O tempora,o mores!
    Ce vorbe nevinovate și cate interese ascunse sub ele.

  10. Abia aștept și eu sa vad orele doamnei Anisie și ale doamnei Iohannis,directori,inspectori, metodiști și profesori.Nu am avut niciodată ocazia sa îi vad și eu cum predau ei la ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doi profesori acuzați că au fraudat concursul naţional de matematică Arhimede au scăpat de pedeapsa cu închisoarea, a decis Curtea de Apel / Anchetatorii susțin că aceștia şi-au însuşit fondurile din taxele de înscriere plătite de elevi şi au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, creând un prejudiciu de peste 3 milioane de euro

Curtea de Apel București a anulat pedepsele date de instanță în dosarul privind organizarea concursului de matematică ‘Arhimede’, potrivit Agerpres. Dosarul vizează infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare…
Vezi articolul

UPDATE Cum arată debirocratizarea în cercetare cerută de premierul Ciucă: firmele care vor să se acrediteze pentru inovare şi transfer tehnologic trebuie să depună 17 acte în loc de 7 / Precizările Ministerului Cercetării

Guvernul discută în ședința de miercuri un proiect de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind acreditarea și funcţionarea entităţilor din infrastructura de inovare şi transfer tehnologic. Deși în nota de fundamentare vorbește…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Greșeală descoperită de un profesor în corectura digitalizată a grilelor de la simularea Evaluării Naționale 2024: Elevi cu punctaje diferite acordate de cei doi evaluatori la același item și acceptate de platformă, care a făcut media notelor / Mihaela Popa: Platforma trebuie să aibă un filtru la grilă, care să nu permită trecerea peste o greșeală umană

Platforma digitalizată a Ministerului Educației prin care au fost corectate lucrările elevilor de clasa a VIII-a la simularea Evaluării Naționale 2024 a permis înregistrarea de punctaje diferite acordate de către…
Vezi articolul

Decontaminarea claselor și cauzele pentru care virusul gripal este acum atât de puternic. Streinu-Cercel, Institutul de Boli Infecțioase: Vaccinarea e singura modalitate de a ne feri de gripă

“Decontaminarea sălilor de clasă se impune doar acolo unde au fost cazuri de gripă”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”. Într-o conferință susținută alături…
Vezi articolul