E nevoie de o lege unică a salarizării “care să nu fie ciuruită a doua zi după ce a fost publicată în Monitorul Oficial”, așa cum s-a întâmplat cu măsurile care au dus la actuala grevă din educație – președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării

913 vizualizări
Csaba Asztalos / Foto: Facebook.com
Președintele Consilului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Astalos, a declarat, luni, că important ar fi să avem o lege unică de salarizare coerentă şi care să nu fie ciuruită a doua zi după ce a fost publicată în Monitorul Oficial prin tot felul de scurtături, transmite News.ro, citată de G4Media.ro. De aceea am ajuns unde am ajuns cu greva în educaţie, a precizat el, arătând că s-a prorogat ani de zile aşezarea pe grilă a acelor angajaţi şi discrepanţele au fost foarte mari între salariaţi.

”Toată lumea vorbeşte de reforma administraţiei publice centrale şi locale, asta nu se face în an electoral. (..) Noi nu facem niciodată, suntem mereu în an electoral. Nu facem aceste reforme care ar fi absolut necesare şi da, trebuie să spunem că în tot acest sistem sunt mari inechităţi”, a declarat preşedintele CNCD în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

El a explicat că a fost adoptată legea unică de salarizare în 2017, care a stabilit un standard echitabil pe grille, în tot sistemul public, şi la o lună, două, ”se vine cu proiecte de lege în care mai acordăm 25% spor de complexitate la instituţia X, 30% spor pentru instituţia Y ”.

”Tot acest sistem unitare de salarizare nu mai este demult unitar, s-a dat totul peste cap şi este o inechitate majoră. Prorogăm implementarea acestor termene din legea unică de salarizare şi de aceea am ajuns unde am ajuns cu greva în educație, pentru că s-a prorogat ani de zile așezarea pe grilă a acelor angajați din sistemul de educație și atunci discrepanțele au fost foarte mari între salariați (…)”, a explicat Astalos.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


5 comments
  1. Pai, da Domnule presedinte al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii!
    Si dumneavoastra sunteti constient ca este discriminare sa impozitezi profesorul de IT din scoala si sa nu il impozitezi pe IT-istul cu PFA sau SRL.
    E DISCRIMINARE PE FATZA!
    PS. Dar poate ca profii si profele de IT o sa-si faca si ei PFA si Micro-intreprinderi cu impozit 1% pana la venituri de 500.000 Euro,
    si atunci sa vezi pe onor Ministerul Educatiei cum va plati servicii de educatie, nu salarii!

    1. Nu toți lucrătorii din IT sunt scutiți de impozit. E valabil și pentru cei din privat. Nu e nicio discriminare aici. Informați-vă!

      1. Daca nu s-ar preda informatica in scoli ar fi mai putini angajati in IT. Nu uita ca Educatia este prioritara!

        1. Sunt scutiți de impozit doar cei din posturi care presupun crearea de programe pe calculator, nu toți angajații din IT. Profesorii nu se încadrează aici și nici mulți alții, chiar din privat.
          Fiind profesor, am înțeles de mult că educația este prioritară. Dar legea e lege, nu? Mai sunt și alte categorii scutite de impozit pe salariu, în funcție de prioritățile pe care ni le-am stabilit pentru dezvoltarea țării. Nu știu dacă e bine sau nu. Pe principiul că toți ne considerăm indispensabili și toți suntem prioritari, nimeni nu ar mai fi impozitat? Măsura asta în IT aduce foarte mulți bani la buget, pare logic să o mențină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Sesiune de fotografiere în toate școlile din România, declanșată la cererea Ministerului Educației. Directorii au obligația să facă și să trimită o poză cu un afiș de proiect european lângă numele școlii

Școlile care au beneficiat de măști de la Ministerul Educației, în perioada pandemiei, trebuie să afișeze un poster al proiectului și să trimită inspectoratelor școlare poze în care să fie…
Vezi articolul

DEZBATERE Ce șanse are noul plan de acțiune pentru siguranța în școli să îi scape pe tineri de consumul de droguri: “Este un cadru foarte general care, în lipsa unor acțiuni concrete, se va transforma într-o simplă hârtie”, spun specialiștii

Mai mulți specialiști în problema consumului de droguri au comentat pentru G4Media noul Plan naţional privind siguranţa şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri și prevenirea cazurilor de bullying, publicat marți…
Vezi articolul