Economia subterană a României, estimată la echivalentul a 19% din PIB, adică de 6 ori cât alocarea pentru Educație în acest an – raport

269 de vizualizări
Foto: ANAF
Sectorul ilegal în economia din România reprezintă aproximativ 19% din Produsul Intern Brut (PIB) oficial al țării, al treilea cel mai mare procent în Uniunea Europeană și de 6 ori cât alocarea totală din buget pentru Educație în anul 2023. Pe locul 1 în UE se află Bulgaria, cu o economie subterană estimată la echivalentul a 33,1% din PIB, potrivit datelor dintr-un studiu realizat de Departamentul pentru Politici Economice și Științifice, transmite publicația bulgară Duma, citată de Rador Radio România, conform G4Media.ro.

Studiul a fost comandat de Parlamentul European. Potrivit datelor Asociației Bulgare a Capitalului Industrial, economia informală în Bulgaria este de 22%.

La mică distanță de Bulgaria, studiul plasează Croația, al cărei sector gri este estimat la 29,7% din PIB-ul țării, iar România ocupă locul trei, cu un rezultat semnificativ mai scăzut – 19% din PIB-ul țării este în economia gri, adică de 6 ori mai mult decât bugetul alocat Educației în acest an, 3,2% din PIB per total. Din acesta, doar 2,1% este la Ministerul Educației. Amintim că bugetul de 2,1% din PIB obținut de Ministra Ligia Deca pentru Ministerul Educației pentru anul 2023 este cel mai mic buget raportat la produsul intern brut din istoria recentă a României.

Bugetul acesta este „acoperitor pentru funcționarea normală a sistemului de învățământ în anul următor”, declara pentru Edupedu.ro în decembrie anul trecut Deca. Doar 5 luni mai târziu, în luna mai 2023, peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați din școli, personal didactic auxiliar și nedidactic, din totalul de 292.000 de profesori și angajați în școlile din România, intrau în prima grevă generală pe termen nelimitat din istoria ultimilor 18 ani.

Dacă pentru 2023 Guvernul Ciucă a acordat 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației, exact anul în care președintele Klaus Iohannis a cerut aplicarea unei noi legi a educației, anul trecut bugetul Educației a fost de 2,28% din PIB. În 2021 bugetul Educației a fost de 2,39% din PIB, în 2020 bugetul Educației – 2,90% din PIB, în 2019 bugetul Educației – 2,92% din PIB, în 2018 bugetul Educației – 2,24% din PIB.

Datele pentru Bulgaria arată că ponderea economiei gri în țară a scăzut față de 2003, când a fost la un nivel record de 35,9% din PIB, dar în ultimii ani a crescut față de 2017, când era de 29,6%.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eliminarea impozitului pe cifra de afaceri, cerută de Cărturești Guvernului: blochează investițiile și accesul la carte în orașele mici și medii / Multe librării din țară, inclusiv Verona, cea mai mare din România, riscă să fie închise

Librării din toată țara, inclusiv Cărturești Verona, cea mai mare din România, riscă să fie închise din cauza impozitului minim pe cifra de afaceri, avertizează lanțul de librării Cărturești, prin…
Vezi articolul

VIDEO Sorin Cîmpeanu: Și eu cred că materia este prea stufoasă / Programa școlară va fi mai aerisită, materia pentru trunchiul comun va fi simplificată, iar curriculumul la decizia școlii va crește până spre 30%

Pe baza rezultatelor testării standardizate pilot vor fi modificate planurile cadru pentru liceu din septembrie 2023, a spus ministrul Educației, la TVR. „E nevoie să generalizăm acest sistem, se lucrează…
Vezi articolul

Standardizarea structurii anului școlar, cu 36 de săptămâni de școală pentru elevii de clasele a IX-a – a XI-a și 34 de săptămâni de școală pentru elevii claselor a XII-a, indiferent de filieră – propunerea oficială a Ministerului Educației care lansează noile planuri-cadru pentru liceu

Ministerul educației propune oficial o standardizare a structurii anului școlar pentru elevii de liceu, indiferent de filieră. Elevii de clasele a IX-a, a X-a și a XI-a ar urma să…
Vezi articolul

Suntem deja cu toate normele organizate, cu profesorii care ar trebui să intre la ore din 8 septembrie, adică avem totul pregătit, doar că, în momentul asta, schimbăm oarecum regula jocului, spune directorul Liviu Moise: Le-am spus colegilor că pentru fiecare dintre ei o să găsim o soluție optimă

Liviu Moise, profesor de Istorie și directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Unirea (județul Călărași), a vorbit ce înseamnă creșterea normei didactice și a afirmat că „a fost un…
Vezi articolul